Puținii români ce se aflau în străinătate, la începutul războiului, puteau face prea puțin. Guvernul Brătianu mai ales, nu și-a dat deloc seama de importanța unei propagande în America, mai ales, nu s-a dat un singur gologan. Cine afirmă contrariul spune o minciună sfruntată.
De abia în 1918 s-a început o încercare, când a fost trimis în America dl. Anghelescu, un bun român și patriot, dar care avea un mare defect, nu știa englezește. În America, prea puțină lume vorbește franțuzește sau altă limbă. În întreg cabinetul miniștrilor se găseau abia vreo doi care știau franceză. Însuși Wilson nu știa decât foarte puțină franceză.
Din această cauză, Anghelescu a stat foarte puțin și s-a interesat mai mult de românii din America.
Ne trebuia însă opinia publică americană. Pentru aceasta am întocmit un comitet transilvănean, care împreună cu românii din America au fondat o Ligă culturală a românilor din America. Singură, această ligă, a făcut tot ce s-a putut pentru propaganda română din America. Cu creițarul dăruit de muncitorul român s-au tipărit puținele broșuri și manifeste.
În schimb, se găsește în America o vie acțiune propagandistă a ungurilor care caută să prezinte Ungaria, ca o jertfa a Austriei, iar pe Austria ca pe o victimă a Germaniei.
Și fac uz de toate cunoștințele ce le au, precum și de ideile liberale ale lui Kossuth a cărui amintire se păstrează încă în America.
Ungaria e redusă astăzi. Totuși, ungurii nu se potolesc. Ei se agită pentru revizuirea Tratatului de la Trianon și nu pierd nicio ocazie ca să arate că granițele geografice ale actualei Ungarii sunt imposibile.
Se argumentează apoi că integritatea Ungariei este cerută de echilibrul vieții economice precum și agitațiilor produse în Ardeal de ocupația românească.
Dar, ungurii, încă dinaintea războiului au început să-și facă atmosfera favorabilă.
În străinătate publicau reviste foarte bune în limba franceză și engleză.
Conducătorii unguri intraseră demult în legătură cu Apusul, contractând chiar și legături de căsătorie cu cercurile aristocratice. E de ajuns să spunem că Széchenyi ține pe o față a lui Vanderbilt, una din acele personalități care dictează în viața economică și politică a Americii.
Alt mijloc pe care îl întrebuințează ungurii este presa. Și aici ei au un plan bine determinat.
Nu articolele interesează mai mult, ci știrile. De aceea, au întemeiat agenții de presă în Berna, Paris, Londra, cu ramificații în toate orașele. În Lausanne au făcut o revistă umanitaristă, unde alături de Romain Rolland, corifeii politicii maghiare pledează pentru cauza pierdută a Ungariei.
O statistică făcută de prof. Kriszticz Sândor trebuie să ne pună serios pe gânduri.
Iată ce a făcut Ungaria pentru propagandă: până acum s-au înființat agenții de presă în 30 orașe mari, 24 șefi propagandiști, legături cu 18 mari cotidiene și se plasează știri în 182 mari ziare americane, franceze și engleze. Mai mult încă. Au tipărit în engleză 24 de broșuri, care tratează din 24 puncte de vedere chestiunea maghiară. Apoi 17 broșuri franceze și 8 italiene, făcând un tiraj de 400 de mii de volume. Tipăresc în engleză, o revistă în 25 de mii exemplare, iar harta lui Todor Fr., prin care se arată mizeria Ungariei ciuntite, este răspândită pretutindeni.
(Va urma)
