Pornirile primitive, la nivel de boșimani, la care au fost supuși iobagii români de către unguri și austrieci, au făcut ca această bisericuță să figureze, în actele lor, ca reprezentând nimic altceva decât... “lemne de foc”! Ea avea să “scape” însă de tunurile generalului austriac Bukow, de grozăvia interdicțiilor ungurești dintre 1867-1918, fiind salvată de la ruină, în 1907, de vrednicul demnitar ortodox Ion I.C. Brătianu (ministru de Interne). Acesta a dispus ca bisericuța să fie transportată pe sănii până la gara din Turda, de unde, pusă într-un tren cu vagoane de marfă specială, avea să ajungă în gara Pitești și, de acolo, la conacul Brătienilor, în Florica, Argeș.
Aici, ea va dăinui, în conștiința românilor munteni, ca un port-stindard al idealului tuturor românilor, de unitate națională, iar în 1954, văzând-o degradată (de astă dată sub prigoana ateilor iudeo-bolșevici), patriarhul Iustinian a hotărât să o mute în ținutul Olteniei, la Olănești, în Vâlcea. Localnicii au reclădit-o din temelie, au înzestrat-o cu pictură nouă, cu odoare, fiind sfințită în 1958.
S-ar mai cuveni precizat, înainte de a vă prezenta o poezie pe care i-a dedicat-o Octavian Goga (după ce “poetul pătimirii neamului” nostru avea să o vadă, pe când vizita Florica, în 1908), că la oricâte grozăvii se vor deda globaliștii lumii de astăzi, așa cum de altfel se cunoaște profetic, le va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil - ținându-se cont de comuniunea de suflet olteano-ardeleană, în Hristos, constatată în ziua hramului “bisericuței lui Horea” de la Olănești (27 iulie a.c.) - să poată șterge de pe pământ această “urmă” lăsată nouă, ca moștenire, de dreptcredinciosul Horea: “Bisericuță din Albac / Tu ești al vremurilor semn./ Tot bietul nostru plâns sărac / E-nchis în trupul tău de lemn. // Din ce-am cerut, din ce-am gândit, / Atâtea rugăciuni cuprinzi / Și-atâta vis neizbândit / Sub vechiul tău tavan de grinzi. // Tu știi cum ne-am trudit stingher / De-a pururi fără crezământ / La Dumnezeu acolo-n cer, / Și la-mpăratul pe pământ...// De-aceea, ostenit - acum, / De zile rele câte-au fost, / Bătrână te-ai pornit la drum, / Să-ți deie frații adăpost. // Rămâi aici... fă-ți un popas / Fii sfetnic bun, din veac în veac, / Și spune-acasă ce-a rămas, / Bisericuță din Albac!”.
Prof. COSTEL NEACȘU
