Luptător politic, publicist și animator cultural, s-a impus în viața ținutului cât și al Transilvaniei, prin activitatea ce a desfășurat-o ca apărător al drepturilor românilor.
Nepot al marelui istoric Petru Maior, Ion Pop Maior s-a născut la 2 iulie 1796. Înainte de revoluție a îndeplinit, timp de mai mulți ani, funcția de administrator al domeniilor familiei Bornemisza din Apalina. Numele îi este menționat în “Gazeta de Transilvania” încă din primul ei an de apariție. A fost implicat în evenimentele din 1848 și ales în cadrul Adunării de la Blaj din 3/15 mai între “membrii care să meargă cu cererea națiunii” la Dietă. Într-o perioadă de accentuată asuprire socială și națională, era un exemplu de conștiință și nu s-a temut să ocrotească “pe lângă sine, inteligența română persecutată”. A adus o contribuție importantă la ridicarea vieții culturale și politice a românilor din Valea Superioară a Mureșului. În ceea ce privește atitudinea politică, el s-a manifestat ca un adept al direcției preconizate de George BARIȚIU și I. RAȚIU.
Semnatar, împreună cu alți fruntași ai națiunii române, al actului din 10 mai 1860, prin care se cere autorităților superioare din Transilvania “ținerea unei adunări consultative în privința înființării unei Asociațiuni pentru literatura și cultura poporului român”, membru al Astrei încă de la întemeierea ei și colectorul ei la Reghin, Ion Pop MAIOR are meritul deosebit de a fi contribuit substanțial la întemeierea, în 3/14 aprilie 1874, a Despărțământului XVII Reghin al Asociațiunii.
Ca primul președinte al Despărțământului a dat dovadă, prin programul expus, de multă grijă pentru destinul populației românești. Faptele și virtuțile sale, gestul de mecenat, atunci când donează, pe seama ASTREI, pământurile sale din hotarul orașului Reghin, precum și o bogată bibliotecă și o însemnată fundație bancară, arată, foarte clar, calitățile lui Ioan P. MAIOR de bun român și ocrotitor al nației sale.
Un mare ajutor în prezentarea personalității sale îl dau publicațiile periodice din acel timp, “Gazeta Transilvania” și “Concordia”. Sub titlul “Continuarea contribuirilor în folosul comitetului Tractului Fărăgău” (“Concordia” V, nr. 35 - 394, din 2/14 mai 1865), Grigore VITEAZUL din Teaca scrie următoarele despre Ion Pop MAIOR: “Fie-mi iertat, cu această ocazie, a aduce dlui Ioane P. Maioru, din Reghinul săsesc, cu atât mai mare mulțumită publică, după ce eu, ca unul, locuiesc în apropierea domniei sale, știu că binefacerile domniei sale, în cauzele națiunii și filantropice, sunt fără de margini, martori îmi sunt comunele scolastice și bisericești din Logig și Ocnița din giurul Tecei, pre care le-au înzestrat nu cu bani și mijloace materiale, ci cu mai multe locuri donate pentru totdeauna în folosul școalelor și bisericilor și care Domnu, pre toată întâmplarea cu binefacerile sale străluce între românii din colțiu acesta de țară, ca un Mentor al României”.
Dar adevăratele fapte sunt amănunțit înșirate în articolul “Din protopopiatul Reghinului săsesc” - 8 martie 1872. Redăm câteva fragmente din acest articol (“Gazeta Transilvaniei” XXXV din 27/15 martie 1872):
“Cu inima pâlpâind de bucurie ne permitem a face cunoscut onoratului public român, numele unui bărbat meritat al națiunii noastre, în persoana venerabilului domn Ioan Pop Maioru din Reghinul săsesc, nepot demn al fericitului marelui său unchi Petru Maior - regeneratorul românismului cu începutul secolului prezent și nu în privința geniului său, talentului, căci aceste sunt daruri naturale - dar în privința faptelor și virtuților mari ce a făcut multe și frumoase sacrificii, aducând pe altarul națiunii, a bisericilor și școalelor, pătruns fiind de nobile simțăminte de român, dorind din inimă înaintarea și prosperarea acesteia.
Lăsăm să vorbească aici faptele, care le-am cules din una charta a unui amic al nostru, căci faptele sunt mai presus ca toate vorbele omenești.
Așia: 1. În comuna Abafaia, comitatul Turdei, a edificat școala și biserica română, cu spesele sale, spre seama școalei a făcut și una fundațiune de 200 florini v., iar de la familia Bormenisane, ca cel mai fidel inspector al domeniilor și la un răstimp de mai mulți ani, a esoperat a se dota atât școala, cât și decentele, cu mai multe iugăre de pământ.
2. În comuna Logicu, colțul Clusiului, a esoperat locu de școală și biserică, în mijlocul comunei, precum și dotarea școalei și docentului cu mai multe iugăre de pământ, tot de la generoasa familie Bormenisane; iar la biserică a edificat-o cu spesele sale proprie.
3. În comuna Uifaleu, colțul Clusiului, într-asemenea a esoperat dotarea școalei cu mai multe iugăre de pământ.
4. În comuna Brețicu, colțul Turdei, tot asemenea a esoperat dotarea școalei cu mai multe iugăre de pământ.
5. În opidul Ilyefalva din Treiscaune (Haromszelik) a esoperat a se dota pentru școala română una grădină frumoasă, lângă biserică.
6. În comuna Chiheriul de Jos a dat loc de biserică și școală, în mijlocul comunei, precum și materialul de lemn și alte ajutoare în bani și aici a esoperat mai multe iugăre de pământ pre seama școalei române - venitul unor deserte vândute în prețiu de mai bine de 500 florini m.c. a esoperat a se transpune în fondul școalei din Reghin, unde curatore suprem din anii 1854-1859 din colecțiuni de la binefăcători, venitul balurilor a făcut un capital de 3.000 florini m.c., tot pe seama școalelor române din Reghin.
7. Numărul colectelor făcute pentru juriștii români, fondul “Gazetei asociat. literarie”, nu se știe, precum și numărul stipendielor date în secretu și ajutorielor celor multe făcute în viața-i filantropică, se pot ști nu de la acelia cari le-au folosit și căror le-a impus a nu face din acele publicitate.
Acest venerabil domn, văzând luptele mai multor preoți și acestui tract protopopesc cu lipsele materiale și cunoscându-le dorul fierbinte de perfecționare și înaintare în știință și cultură, dispunând de una bibliotecă din vreo 200 bucăți de cărți - de cuprins foarte instructiv - cea mai mare parte în limba română - își manifestă generozitatea, oferind toate opurile dimpreună cu stelagiul necesariu, pre seama preuților tractului doritori de cultură, promițiendu-se a mai procura și alte opuri mai nou ieșite în limba română, una ce e mai mult a ne preocupa și giurnalele române. Iată încă o faptă mare și generoasă, iată încă una floare și cununa meritelor nevestejite ale acestui mecenate român!
Însă iată și binele acel mare ce va să urmeze din înființarea unei biblioteci țienutuale, a cărei necesitate e adânc simțită în părțile aceste.
Moare în ziua de 31 martie 1877, provocând o dureroasă lovitură națiunii noastre, dar mai ales ținutului”.
“Gazeta Transilvaniei”, publicându-i necrologul, menționa: “Încă un stâlp puternic al națiunii române a căzut, Ioane P. Maior, un neobosit luptător pentru cauza națională română, acel român care, și pe atunci când românilor li se atribuie de crimă a-și profesa naționalitatea, se fălea cu numele de român”.
A fost un om deosebit, cu idei progresiste, fiind un permanent militant pentru buna înțelegere și frăție dintre români și celelalte naționalități. În acest sens au rămas celebre cuvintele lui, rostite în 1863, cu ocazia festivităților legate de ridicarea orașului Reghin la rangul de cetate regească: “Numai egalitate, frațietate și concordie între toți și Reghinul va ajunge înflorirea dorită”.
(va urma)
