PATRIOTISM, DRAGOSTE DE ȚARĂ ȘI EDUCAȚIE PRIN POEZIE

Distribuie pe:

Pentru profesorul, poetul și scriitorul Mircea Dorin Istrate, patriotismul, într-o contopire miraculoasă a sentimentelor, reprezintă dragostea pentru neamul din care ne-am născut, față de valorile, tradițiile, fidelitatea și credința din vechime a strămoșilor noștri. Poeziile sale s-au născut din dragostea sa fierbinte pentru tot ce este românesc - “România, țara lui de dor”, din patriotismul fierbinte al poetului: dorul de mama și de tata, de satul natal, de izvor și de pâinea coaptă în cuptorul copilăriei sale. Trimis de divinitate să trezească conștiința națională și să țină nestinsă flacăra iubirii față de țară și glia strămoșească, de sufletul curat și pur al românului.

Mai este la modă să fii patriot? E păcat să-ți iubești poporul, pământul și țara? Am impresia că astăzi, pe meleagurile noastre mioritice, nu interesează sau îi interesează pe foarte puțini dacă sunt sau nu patrioți! Poate de aceea găsim în opera poetului o știință a versului, noțiuni de patriotism, demnă și curată, perfecțiune majoră și mai ales autenticitatea căreia aproape nu ne vine să credem, dar în care ne regăsim mereu, mereu precum în poeziile: “Eroii țării mele”, “Noi aici am stat în vremuri”, “Doar uniți vom trece lumea” ș.a. Rapsod al iubirii, Mircea Dorin Istrate realizează o adevărată monografie a sentimentului. Într-o deplină exprimare lirică, autorul adâncește marile teme ale omului, vieții, răutăților, ipocriziei, lingușirii și lingușitorilor, lacheilor perfizi și lacomi, a “fanfilor” și flecarilor, găgăuților și gușaților holbați cu gura strâmbă.

Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor Români, este militant de prim-plan al Societății Civile, prin existențialitatea faptică, unul dintre cei mai cunoscuți poeți contemporani. Prieten din tinerețe cu poetul, adesea l-am întrebat de unde atâta talent, timp și putere de muncă? Răspuns sincer și clar: “Nu doar că mă exprim pe mine însumi în moduri și prin cuvinte pe care le-am învățat de la semenii mei. Dorința de a fi recunoscut și apreciat de cei din jur reprezintă o axă morală indispensabilă pentru a-mi socoti propria viață drept una împlinită, oricât de independent m-aș visa. Vreau să mă exprim așa cum sunt. Nevoia de a ne exprima pe noi înșine într-un mod cât mai natural, cât mai necenzurat, nu indică altceva decât una dintre fețele aspirației la autenticitate - Fii tu însuți în lumea de azi – Cealaltă față a poveștii este cea existențialistă. Suntem ceea ce facem din noi! Nici nu mai contează că unii înțeleg prin «autenticitate» o libertate individuală de autocrație ce desfide fatalitatea, în timp ce alții au în vedere nevoia de a face aparență externă și manifestările comportamentale să coincidă cu «sinele» cel adevărat”.

Mircea Dorin Istrate, denumit “voievodul poeziei ardelenești”, președintele L.S.R. filiala Mureș, fără doar și poate, mai este și un militant activ de prim-plan al Societății Civile, sociabil și comunicativ. S-a născut la data de 17.04.1945, în comuna Adămuș, face liceul în Târnăveni și apoi absolvă Facultatea de Istorie-Geografie Oradea, devenind director la Școala Generală Băgaciu, județul Mureș, apoi director la Muzeul Orășenesc Târnăveni, restaurator la Muzeul Județean de Istorie Târgu-Mureș și, în cele din urmă, ofițer superior S.R.I. Opera domniei sale, apropiată destul de mult de George Coșbuc și Octavian Goga prin spiritul său de mare sensibilitate, este extrem de vastă, culegând înalte aprecieri, distincții, diplome și medalii, dintre care, din lipsă de spațiu, amintesc doar câteva dintre ele:

* “Virtutea Literară” din partea LSR, la 10 ani de la înființarea acestei organizații profesionale;

* Diplomă de suflet - Concursul Național de poezie “Dor de dor”, ediția a II-a Cluj-Napoca;

* Premiul III, Secția poezie - Concursul Național de Creație Literară “D. Bolintineanu”, ediția 2007;

* Premiul I, Secția poezie - “Vara Visurilor mele”, ediția a VI-a “Amurg sentimental” București;

* Marele premiu pentru poezie acordat la Concursul Național de Poezie, Proză, Critică, Literatură, Pictură și Fotografie Artistică - Botoșani - Ipotești, ediția 2011;

* Foarte recent, PREMIUL “GEORGE ZAMFIR ȘI DROPIA DE AUR”, secția Poezie, Asociația pentru Dezvoltarea și promovarea spiritului rural “Dor Mărunt” - Revista Literară “Dor Mărunt” Călărași. Primăria și Consiliul Local Călărași ș.a.

APARIȚII EDITORIALE: Volumele de poezie “Har-Deal”, “URMA”, “PODUL”. În manuscris peste 700 de poezii, o parte din ele publicate în revistele de Cultură “Dor de Dor”, “Sud”, “Ambasador”, “Amurg Sentiment al”, “Pietrele Doamnei” etc.

Lasă un comentariu