În micuțul și liniștitul cimitir din preajma bisericuței “Sf. Nicolae”, din partea cea mai de sus a “Dealului românilor”, scrisul frumos dăltuit în piatra de granit al unei Sfinte Cruci ne vestește că “Aici se odihnește căpitanul Axente Lene, născut la 14 feb.1877, omorât mișelește de nemți în Agnita, la 16 decembrie 1918, pierzându-și viața pentru învierea neamului”.
O succintă prezentare a tragicei și regretabilei întâmplări petrecută în urmă cu 99 de ani. Curând, după ce s-a reîntors de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, amintitul căpitan, în calitatea sa de comandant al Districtului Gărzilor Naționale din Agnita, va fi împușcat mortal de un soldat neamț, din trupele germane aflate în retragere. Motivul fiind un conflict minor și întâmplător între cei doi. Totul avea să se petreacă târziu, în noaptea de 15 spre 16 decembrie a anului 1918. Cronicile scrise din acele zile amintesc de tristețea generală care a cuprins întreaga populație a Agnitei, precum și a satelor și comunităților românești și săsești de pe valea sibiană a Hârtibaciului, la aflarea acelei vești. De asemenea, că funerariile înmormântării s-au transformat nu în dușmănii și răzbunări între români și sași, ci într-un moment de solidaritate colectivă pentru apărarea cauzelor Unirii de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.
Și o mărturisire mai personală. Trecură ani și ani, și când credeam că peste tragica întâmplare se așternuse nemiloasa uitare omenească, părintele Ioan Jurcă, parohul bisericuței a botezului meu creștinesc din iarna anului 1935, mă vestește cu bucurie și mândrie că membrii Consiliului Parohial Ortodox din Agnita a hotărât strămutarea osemintelor lui Axente Lene, precum și reînhumarea și resfințirea lor într-un loc mai liniștit și plăcut privirii. Așa se face că i-a fost amenajat un frumos și bine îngrijit mormânt, situat în vecinătatea cărăruiei micuțului cimitir. Astfel că trag nădejda cum că actualii, precum și viitorii români credincioși ai Agnitei mele natale, atunci când vor veni să se roage în fața altarului “Bisericuței din Deal”, nu vor uita să așeze pe pământul rece al acelui mormânt, umbrit și înmiresmat de un bătrân mălin, o candelă tricoloră cu feștila aprinsă. Alăturat, de primăvara și până toamna târziu, să lase “uitat” pe soclul acelei Sfinte Cruci un mic buchețel din marele covor al florilor de câmp. Nu de alta, dar se spune cum că în acea ultimă zi a vieții sale, căpitanul-erou al Unirii celei Mari, Axente Lene, ar fi purtat la boneta uniformei sale militare un firicel de tomnatică brândușă! O primise în dar de la o frumoasă tânără săsoaică din Dealu Frumos, iar din prea multă gelozie, precum și a “parfumului” îmbătător al șprițurilor, respectivul militar neamț, din trupele germane în retragere, l-ar fi împușcat mortal pe la spate! Așadar: Veșnică pomenire a numelui acestui căpitan-erou al meamului românesc!
