DANSUL SPORTIV, ÎN LUMINA REFLECTOARELOR

Distribuie pe:

- Cum ați început activitatea de dansatori?

Paul Moldovan: Eu am pășit pentru prima dată în sala de dans la 5 ani. Părinții mei m-au adus, la început, împotriva voinței mele, deoarece fratele meu mai mare urma deja cursuri de dans și mă duceau cu el pentru a nu rămâne singur acasă. Treptat, a început să îmi placă și să vreau să mă dezvolt tot mai mult. Am primit o parteneră la început, apoi a urmat alta și așa mai departe, până când m-am aflat în situația că trebuia să dansez cu 3 fete în aceeași competiție. Rețin și acum prima cupă pe care am câștigat-o. Era la o competiție locală și, întrucât nu eram destul de pregătit, desigur că nu am luat locul 1 la concurs, dar organizatorii mi-au oferit o cupă foarte rudimentară de lemn, ca premiu de popularitate, pentru că eram cel mai tânăr dansator din acea zi. Cupa a însemnat foarte mult pentru mine, mă simțeam foarte mândru de ea. După câștigarea acelui așa zis “trofeu”, am decis că vreau să mai câștig și altele, iar ulterior, toată viața mea s-a modelat în această direcție.

Cristina Tătar: Eu am început dansul la frageda vârstă de 3 ani și jumătate. Am început la grupele de inițiere și nu aveam partener la început. Părinții m-au adus la cursuri de dans pentru că aveam o fire foarte activă și nu știau cum să îmi canalizeze acea energie. După câțiva ani de antrenamente fără partener, într-o zi, m-a observat Paul la antrenamente și a decis că dorește să danseze cu mine. El, pe vremea aceea, fiind dorit de toate dansatoarele ca partener, m-a ales tocmai pe mine. Apoi a urmat o carieră de peste 16 ani de dansat împreună, care a fost încununată cu 15 titluri naționale și 3 titluri de campioni mondiali.

Ionuț Varodi: La mine activitatea a început mai târziu decât la ceilalți dansatori. Aveam 17 ani, o vârstă mult mai înaintată decât media dansatorilor de performanță. Totul a început într-o zi normală de școală, în momentul în care colegele mele cele mai frumoase m-au întrebat dacă vreau să particip la un curs de dans împreună cu ele. Am acceptat fără să mă gândesc vreo clipă ce presupune toată activitatea în sine și fără să știu dacă ar fi potrivit pentru mine acest sport. Pe scurt, m-am îndrăgostit de dans instant și, mai important, mi-a dezvoltat un spirit competitiv pe care nu îl aveam în trecut. Încă de la primul antrenament am vrut să fiu mai bun decât colegii mei de antrenament. Obiectivele de performanță au venit pe parcurs. Nu mi-am dorit din prima zi să ajung campion la dans sportiv. Prima etapă a fost depășirea performanțelor colegilor, apoi mi-am dorit să particip la un concurs pentru a cunoaște emoțiile pe care acesta le presupune, pentru ca mai apoi să câștig o medalie și așa mai departe, până la participarea la competiții internaționale în fiecare weekend.

- Când ați decis să urmați cariera de antrenori în dans sportiv și să inițiați clubul vostru?

Paul Moldovan: Încă de la început ne-am dorit ca dansul să facă parte din viața noastră și după terminarea carierei de sportivi. Noi predăm în paralel cu desfășurarea antrenamentelor, de mult timp. Nu ne-am focusat doar pe antrenamente. Se poate spune că dansatorul sportiv de performanță e omul renascentist: trebuie să fie bun sportiv, bun manager al bugetului, să se promoveze non stop pentru sponsorizări, make-up artist, designer de haine etc. Pe scurt, să fie bun la toate pentru a îndeplini modelul sportivului ideal.

Dorința de a conduce activitatea propriului club a pornit din mai multe surse. Prima era dorința de afirmare proprie și de a porni pe drumul relativ necunoscut al întreprinzătorului. Noi am predat mult timp în cadrul clubului unde am activat ca dansatori, dar acum dorim să pornim pe propriul drum, să împărtășim propria experiență viitoarelor generații. Vom rămâne veșnic recunoscători antrenorilor care ne-au format ca specialiști în domeniul nostru, dar apare un moment în viața fiecăruia în care trebuie să își creeze propriul destin și să învețe să “zboare singur”.

- Ce vă diferențiază de celelalte cluburi de dans sportiv din Târgu-Mureș?

Cristina Tătar: Clubul nostru, Spotlight Dance Studio, se va focusa pe 3 ramuri principale: inițiere în dans sportiv pentru copii, prin care vom dezvolta calitățile și deprinderile motrice de bază și vom apropia copilul de dans în cel mai natural și plăcut mod cu putință. Prima dată trebuie să le placă, apoi se va putea lua în calcul varianta performanței. A doua ramură ar fi performanța înaltă în dans sportiv. Dorim să formăm noile generații de campioni în dans. Experiența de sportivi și antrenori ne va ajuta să aplicăm cele mai noi cunoștințe din domeniu pentru cursanții noștri. Domeniul nostru este în permanentă schimbare, iar faptul că am avut parte de noile informații și viziuni din dansul sportiv internațional ne va oferi un avantaj major. Iar cea de-a 3-a ramură pe care dorim să o abordăm în cadrul clubului Spotlight va fi dansul de societate pentru adulți. Vrem să ajutăm persoanele care se simt cu “două picioare stângi” să danseze în orice mediu social, să le facem cunoscută plăcerea de mișcare pe muzică și să le oferim un colectiv antrenant. Ne dorim să organizăm evenimente diverse pentru cursanții noștri, pornind de la petreceri tematice și poate chiar spectacole pentru dansatorii amatori care ne calcă pragul sălii.

- Ce categorii de grupe veți organiza?

Ionuț Varodi: Vom avea o grupă de inițiere pentru copii de 4-6 ani, o grupă pentru copii de 7-14 ani, ambele în zilele de marți și joi. Apoi, vom mai avea o grupă pentru adulți începători în zilele de luni și miercuri, la care vom organiza cursurile sub formă de modul. Modulul de inițiere va consta în 24 ședințe ce se vor desfășura în perioada 01.10-19.12.2018. După finalizarea acestuia, putem oferi cursanților garanția însușirii bazelor dansurilor principale, considerate practice pentru mediul social: vals vienez, bachata, salsa, tango, discofox.

- Mai activați ca dansatori sportivi sau vă focusați doar pe cariera de antrenori?

Ionuț: Eu am întrerupt cariera de sportiv activ acum 3 ani. Sunt mulțumit de realizările și rezultatele obținute, fiind o perioadă care s-a terminat la momentul oportun. La 28 (aproape 29) ani, mă pot focusa pe transmiterea informațiilor dobândite celorlalți dansatori.

Paul & Cristina: Noi continuăm să ne antrenăm și să participăm la competiții. Încercăm să ne împărțim timpul disponibil pentru cursanții noștri și pentru antrenamentele necesare evoluției către cel mai înalt nivel din dansul sportiv mondial. Călătorim destul de mult pentru antrenamente cu diverși antrenori din alte țări și pentru competiții pe toate continentele.

Cei interesați ne pot contacta prin telefon, pe facebook și instagram - pe pagina Spotlight Dance Studio și, în curând, pe site. Așteptăm pe toată lumea doritoare să cunoască lumea minunată a dansului, începând din 1 octombrie 2018.

Lasă un comentariu