“Erkenne dich selbst”, în limba germană înseamnă “cunoaște-te pe tine însuți”. O gândire nouă! Ia naștere filozofia Subiectului, perspectiva cunoașterii de sine. Ceea ce e interesant e faptul că afirmarea Sinelui și a Adevărului ca făcând parte nu din lumea exterioară, ci din noi înșine (Nicolaus Cusanus/ 1401-1464), adică renunțarea la a-L căuta pe Dumnezeu în afară pentru a-L afla înăuntru, este de fapt treaba misticii creștine. Într-adevăr, cunoașterea înseamnă putere (Knowledge is power, Bacon Francis/1561-1626). Puterea însă nu trebuie să ne ia mințile. “Omul este doar un mijlocitor între a nu fi (Nichtsein) și infinit (Unendlichkeit)”, afirmă în cugetările sale Blaise Pascal (1623-1662). Mă întrebam și eu de multe ori dacă selfi-ul ne ajută să ne cunoaștem mai bine estetic sau să-L cunoaștem mai bine pe El, Frumosul sublim, aflat ascuns undeva în adâncul nevăzut al tulburătoarei noastre ființe. Are selfi-ul acea putere, să-i zicem “exorcistă”, de a-L scoate la și în lumină pe Cel după a cărui frumusețe am fost creați? Sau, poate, pe celălalt...?
Filosoful italian Pico della Mirandola (1463-1494) eliberează omul de orice dogmă predeterministă, afirmând în lucrarea “De dignitate hominis” următoarele: “Nu te-am creat nici ceresc, nici pământesc, pentru ca tu, prin tine însuți, să te poți modela și să poți atinge liber propria formă dorită. Tu poți să te dezintegrezi la nivel de animal, jos, sau poți să renaști sus, între cele divine”, accentuând astfel posibilitatea perfectibilității omului. Epigenetica de azi îi dă dreptate. Credința în atotputernicia genelor se clatină (“Entmachtung der Gene”). Omul nu mai este o marionetă determinată genetic. Fatalismul genetic devine încet, dar sigur, istorie. Materialul genetic uman ne lasă spațiu de manevră. Homosexualii n-or să mai arunce vina pe genele moștenite, iar heterosexualii nu o să mai azvârle cu pietre. Nu mai e nevoie de medicamente pentru depresie: ajunge o dieta, o viață sănătoasă, socială, interactivă, un mediu propice dezvoltării armonioase a persoanei umane. O viață în natură însoțită de influențe pozitive din partea familiei și societății (Nature and Nurtur) poate aduce, chiar dacă nu modifică molecula de ADN, schimbări la nivelul genelor, care, memorate și stocate, pot fi transmise mai departe urmașilor. Imperativul epigenetic sună: trebuie să-ți schimbi viața! Asta spune Hristos de veacuri: Fii Liber!
Puterea, aproape divină, pe care știința modernă o pune în cârca omului de azi poate duce la apariția unor creaturi monstruoase, inumane, afirmă Bernal John Desmond (1901-1970), prevenindu-ne despre apariția omul mecanic. Julian Huxley (1887-1975), transhumanist convins, “buldogul lui Darwin”, cum este poreclit, datorită propagandei neobosite a teoriei darwiniste, nu s-ar fi speriat. În treacăt, amintesc o caracterizare a lui Charles Darwin facută lui Huxley: “My good & kind agent for the propagation of the Gospel-i.e. the Devil's Gospel” (F.H. Burkhardr Hrg, The Corespondece of Charles Darwin, Cambridge University Press 1993, 316). Clar, Huxley nu a predicat evanghelia lui Christos.
Corpul uman este privit și ca o barieră în calea libertății absolute și a devenirii postumane, un motiv de continuă nemulțumire, considerat un accident biologic etc.: “How free am I if I cannot choose my own body, my own brain, my own gender, the color of my skin, my biological rhytmus? (...) I wish I were different. (...) I am an accident - a biological accident trapped in a very small speck in Time and Space” (Fereidoun M. Esfabdiary/1930-2000), însușiri corporale ce trebuie prin orice mijloace tehnice retușate, în vreme ce Nietzsche are probleme cu partea spirituală a lui homo sapiens, descriind creștinismul ca fiind o religie decadentă, pentru că intenția lui este de a-l salva, tămădui pe om de propriile instincte, promovând un fel de ură împotriva mândriei, curajului, libertinajului spiritului, simțurilor și fericirii (Der Antichrist). Contrar învățăturii creștine, dar și filosofiei kantiene, Nietzsche susține, cred eu, că orice încercare teologic-filosofică, chiar științifică (epigenetică) de a domestici instinctele primare, sălbatice, ale naturii umane e un act decadent, fals, contrafiresc și idiot (“Kant wurde Idiot” - Kant era idiot). Îmi pare o atitudine anarhistă, întâlnită de altfel și la predecesorul lui, Denis Diderot (1713-1784), care afirmă omul nou ca fiind cel primitiv, liber, opusul celui civilizat. El trăiește în Tahiti (o imagine utopică a autorului) în deplină anarhie, conform legilor naturii, dând frâu liber propriilor instincte (chiar până la incest). Omul nou este omul sălbatic. Dar putem vorbi și despre un estetic sălbatic astăzi? Eu cred că da. O sută de ani mai devreme, Denis Vairasse (1622-1700) își imagina, în împărăția lui Sevarias, un proces de civilizare a sălbăticiei umane, o societate dominată de ordine, castitate și modestie. Atât de perfectă încât cei cu defecte corporale și bolnavi nu puteau face parte din regatul Sevarambilor. Un estetic cu valențe eugenice, clar discriminatorii! Opera lui era și este considerată o lucrare utopică. Trei sute de ani mai târziu, imaginea utopică a lui Diderot pare mai aproape de adevăr...
În vreme ce Apostolul Pavel ne vorbește despre trup ca fiind Templu al Duhului Sfânt, filosoful german ne prezintă căderea omului din instinct în creștinism. S-ar putea afirma, parafrazând eternul Cuvânt că: La început a fost INSTINCTUL. Apoi a apărut creștinul. Filosofic, instinctul ia locul harului divin. Dacă icoana naște sfinți, instinctul ar putea naște supraoameni. (Câțiva cunoaștem: Superman, Batman, Catwoman, Spiderman etc. Popey marinarul, pachetul de mușchi plin cu spanac, e o altă poveste). Perfecțiunea este, așadar, instinct pur. Experiența cotidiană ne oferă multiple exemple. Mila, compasiunea, iubirea semenului au devenit deja barbarisme creștine. O fi fost Nietzsche și profet?
Creștinismul e acuzat de domesticirea omului barbar, primitiv, de distilarea răului. E vinovat pentru asta. A creat un om fără instincte, un om laș, slab, fără vlagă. Omul tare, puternic, e unul arogant, un om al războiului. Totuși, chiar dacă nu am cum să fiu de acord cu această teorie anticreștină, filosoful are dreptate atunci când afirmă că valorile Europei de azi sunt mult inferioare Europei renascentiste. Evident, geniul german are în vedere valorile seculare din vremea lui. În vremea noastră se ignoră însă faptul că educația, în general, și educația religioasă în special, eliberează omul de instinctele primare ale firii. Mai bine zis, educația transfigurează natura umană primă și o transformă, o conduce liber, conștient și neîngrădit, înspre un scop uman superior. Într-o societate civilizată, educația se impune ca fenomen holistic, niciodată segmentarist, divizat și egocentrist.
Dumnezeu ne-a dat porunca de a stăpâni pământul. Iluminismul francez pare că tocmai asta vrea. În stilul său, bineînțeles. Montesquieu, Voltaire și Rouseau sunt doar câțiva dintre actorii ce joacă roluri foarte importante pe scena timpului. Dacă nu există Dumnezeu, trebuie să inventăm unul, afirmă Voltaire. Immanuel Kant va încerca să-l surprindă în teorii raționale pe Cel irațional. Un idealist convins! De ce? Pentru că încearcă să împace raționalismul cu empirismul. Primul afirmă superioritatea rațiunii asupra simțurilor în cunoaștere, al doilea o inversează. Azi, se pare că rațiunea, de tipul celei practice kantiene, a pierdut în favoarea empiricului. Experiența simțurilor pare să determine și să supună, pentru cei mai mulți dintre noi, rațiunile practică și teoretică kantiene. Asta nu are cum să nu influențeze viața esteticului lumii moderne și postmoderne la nivel de corp uman și de spirit. Ne amintim categoriile transcendente ale lui Kant? Ele sunt: calitatea, cantitatea, relația și modalitatea. Următoarea întrebare, pusă de autor, este: Cine le produce? Răspunsul: “Es gibt Gegenstände, weil es Kategorien sind. Aber eine Kategorie produziert nicht das Ding, sondern die Anschauung des Dinges” (Există obiecte pentru că există categoriile. O categorie nu produce însă obiectul, ci opinia, concepția despre el). Esteticul este în realitate propria noastră concepție despre propriul corp și lumea care ne înconjoară. Ea depinde însă de raportul existent între cele patru categorii specificate mai sus. Calitatea are de a face cu propriile mele gânduri, sentimente, limite raționale. Cantitatea mă expune la pluralismul opiniilor, influențelor, diversiunilor, propagandei cotidiene. Relația este fundamentată pe capacitatea de a reflecta și analiza, relaționa fenomenele din perspectiva cauzei și efectului, iar modalitatea se exprimă prin necesitate sau întâmplare, posibilitate sau imposibilitate, existență sau inexistență. Așa se explică, chiar și filosofic, diferența exprimării esteticului pe parcursul perioadelor de timp până la noi.
