Șase mineri lucrau într-un tunel foarte adânc și extrăgeau minereuri din măruntaiele pământului. Dintr-o dată, un val de pământ s-a prăbușit peste ei și i-a izolat de exterior, astupând ieșirea tunelului. În liniște, fiecare i-a privit pe ceilalți. Dintr-o privire, oamenii au evaluat situația. Cu experiența lor, și-au dat seama că marea problemă va fi oxigenul. Dacă totul mergea bine, le rămâneau trei ore de aer, cel mult trei ore și jumătate. Multă lume de afară avea să afle că erau blocați acolo, dar o astfel de prăbușire ar fi însemnat să foreze încă o dată mina pentru a ajunge să-i caute. Oare ar fi putut să o facă înainte ca aerul să se termine? Minerii, oameni cu experiență, au decis că trebuiau să economisească tot oxigenul posibil. Au stabilit să se miște cât mai puțin, au stins lampașele pe care le aveau la ei și s-au întins în liniște pe jos. Amuțiți de gravitatea situației și stând nemișcați în întuneric, le era greu să calculeze trecerea timpului. Din întâmplare, numai unul dintre ei avea ceas. Lui i se adresau toate întrebările: cât timp a trecut? Cât mai e? Și acum? Timpul se târa, câteva minute păreau o oră și disperarea provocată de fiecare răspuns marca și mai mult tensiunea. Șeful minerilor și-a dat seama că, dacă o țineau așa, anxietatea avea să-i facă să respire mai repede, iar asta îi putea omorî. Astfel, că i-a ordonat celui care avea ceas să controleze numai el trecerea timpului. Nimeni să nu mai pună întrebări. El avea să-i anunțe o dată la jumătate de oră. Respectând ordinul, minerul cu pricina se tot uita la ceas. Și când a trecut prima jumătate de oră, a spus: “a trecut jumătate de oră”. S-a auzit un murmur printre ei, iar teama se simțea în aer. Cel cu ceasul, și-a dat seama că, pe măsură ce trece timpul, avea să fie din ce în ce mai groaznic să le comunice că minutul final se apropie. Fără să se consulte cu nimeni, a decis că ceilalți nu merită să moară suferind. Așa că, data următoare când i-a mai anunțat că trecuse o jumătate de oră, în realitate trecuseră 45 de minute. Nu aveau cum să observe diferența, așa că nimeni nu și-a pus niciun fel de întrebări. Susținut de succesul înșelătoriei, a făcut al treilea anunț după aproape o oră. Spuse “a mai trecut jumătate de oră…” iar cei cinci au crezut că stătuseră blocați în subteran o oră și jumătate, și toți s-au gândit cât de greu trece timpul. Așa a continuat cel cu ceasul, la fiecare oră completă informându-i că trecuse jumătate de oră. Cei din echipajul de salvare știau în ce încăpere erau blocați și că avea să fie dificil să reușească să ajungă mai devreme de patru ore. Au ajuns după patru ore și jumătate. Cel mai probabil aveau să-i găsească pe cei șase mineri morți. I-au găsit vii pe cei cinci dintre ei. Numai unul murise asfixiat… cel care avea ceasul. Aceasta este forța convingerilor din viața noastră.
sursa: Calea lacrimilor
