PROGRAMELE ȘCOLARE NU SUNT ADAPTATE PIEȚEI MUNCII

Distribuie pe:

Dintr-un sondaj de opinie, realizat online de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), la care au participat profesori, părinți și elevi, aflăm că programele școlare nu sunt adaptate la piața muncii, iar temele pentru acasă sunt un factor de stres.

Prea puține exerciții aplicative

90,2% dintre respondenți susțin că programele școlare nu sunt adaptate cerințelor de pe piața muncii și la nevoile sociale. Ei arată că, pe lângă materiile deja existente în programa obligatorie, ar mai trebui introduse unele noi precum educație pentru sănătate, educație sexuală, antreprenoriat, public speaking, educație financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoțiilor.

În ceea ce privește dificultățile pe care le întâmpină un elev în timpul orelor de curs, peste 70% dintre cei chestionați fac referire la lipsa dotărilor din unitățile școlare.

Aproximativ 60% dintre respondenți se plâng de faptul că sunt prea mulți elevi la clasă, în timp ce 53% susțin că sunt prea puține exerciții aplicative, iar 51% se plâng de faptul că materia este prea grea, iar limbajul folosit la clasă are prea mulți termeni specifici. Totodată, aproximativ 60% dintre cei care au răspuns susțin că nu au beneficiat de lecții predate cu ajutorul tehnologiei moderne.

Tehnologia informației, fără... calculatoare

Potrivit sondajului, nu disciplinele sunt o problemă, ci programele școlare, gradul de dotare a unităților școlare cu materiale didactice tehnologizate. Astfel, respondenții susțin că se predă tehnologia informației și a comunicațiilor fără... calculatoare, educația tehnologică nu are nicio legătură cu activitatea practică, iar educația civică nu îi face pe copii mai receptivi la regulile sociale și la respectarea lor.

În plus, schimbarea denumirilor unor discipline sau cosmetizarea altora, fără schimbarea strategiilor de predare-învățare, nu rezolvă situația adaptării copiilor la cerințele societății.

Temele pentru acasă, factor de stres

În privința temelor pentru acasă, jumătate dintre respondenți susțin că acestea sunt un factor de stres pentru elevi, dar și pentru cadrele didactice, în timp ce cealaltă jumătate consideră că nu.

Pentru cei mai mulți dintre participanții la sondaj, școala reprezintă în acest moment educație, loc de muncă, viitor și stres.

* * *

Potrivit FSLI, sondajul s-a desfășurat în perioada iulie - octombrie 2018, doar în mediul online, la acesta participând 1.053 de persoane. 

Lasă un comentariu