Ce minunat este creștinul când răspunde la apelul iubirii divine! Meditând noi la felul cum și-au chivernisit viața cei de demult, nu putem să nu fim mișcați de ecoul pe care l-au avut oarecând cuvintele lui Iisus: “Cine vrea să vină la Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”, în conștiința Cuvioasei Parascheva, a copilei Filofteia de la Curtea de Argeș sau a lui Francisc de Assisi, săracul, prietenul păstorilor și a fiarelor sălbatice. Pilda acestor ostași ai Duhului, care au atins piscul sfințeniei, ne arată că esențial este nu atât a vorbi despre Iisus Hristos, cât a-L urma, pentru că El ne spune: “Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! Va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu din ceruri!” (Matei 7,21). Fericitul Augustin ne atenționează: “Nici un om nechibzuit să nu se lase înșelat și să creadă că el cunoaște pe Dumnezeu, dacă-L va mărturisi doar prin credință moartă, adică fără fapte”.
***
Fericirea este o stare de mulțumire, de pace, de bucurie, pe care o are sufletul nostru, când trăim în armonie cu Dumnezeu, cu aproapele și cu noi înșine. În acest sens, Mântuitorul zice: “Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el” (Luca 11,28). Fericirea este înăuntrul nostru, în inima noastră. Ea “nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie întru Duhul Sfânt”, zice Sf. Apostol Pavel (Romani 14, 17). Fericirea este acolo unde sufletul are mare bucurie, ca în curăție deplină să vadă fața lui Dumnezeu (Matei 5, 8). Tradiția creștină a învățat întotdeauna că adevărata fericire poate fi atinsă de om prin împlinirea voii lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: “Fericirea răsplătește pe cei drepți” (Pilde 13,21).
***
În domeniul vieții religioase a popoarelor de dinainte de creștinism, Decalogul (cele 10 porunci) este cea mai înaltă operă. Căci, în timp ce legiuitorii antichității tratează lucruri mari și mărunte, înalte și puerile, într-o amestecătură pestriță, la o valoare egală, în Decalog sunt date numai fundamentele vieții religios-morale pentru toate timpurile și pentru toate neamurile. Cele zece porunci sunt, în majoritatea lor elementară, o revelație unitară a orânduirii morale veșnice a lumii, prin faptul că accentuează unitatea și spiritualitatea lui Dumnezeu, iar pentru cult și viața noastră spirituală au o valoare deosebită prin faptul că stabilesc anumite cerințe a căror îndreptățire este recunoscută în mod unanim. Decalogul (Ieșire 20, 2-7) este pecetluirea dumnezeiască a îndreptarului sădit dintru început de Creator în firea noastră, ca să ne călăuzească pe căile vieții. Înainte de a fi scrise pe table de piatră, aceste porunci au fost întipărite de Dumnezeu în cugetul și inima protopărinților noștri.
DIN VOLUMUL “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
