SERVICIILE DE AMBULANȚĂ DIN ȚARĂ VOR PRIMI 420 DE NOI AUTOSPECIALE, PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

Distribuie pe:

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne a dat publicității, ieri, un comunicat prin care anunță că, până la finele anului, serviciile de ambulanță din țară vor primi 420 de noi autospeciale. Ambulanțele au fost achiziționate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 - „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale".

„În vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective, primul lot cu 43 de autospeciale a fost livrat către serviciile de ambulanță din Regiunea Centru, care însumează județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu" se arată în comunicat.

Distribuirea către beneficieri a primelor 300 de autospeciale a început chiar ieri, 11 decembrie, urmând ca în perioada următoare să fie livrate 120 de ambulanțe SMURD 4x4 către inspectoratele județene pentru situații de urgență și 24 către serviciile de ambulanță, mai precizează sursa citată.

Lasă un comentariu