Viața este un dar sacru făcut nouă de Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu ni-L poate cere înapoi oricând. De aceea trebuie trăită frumos, împodobită cu florile virtuților, înfiptă în legea Domnului. În felul acesta, omul se comportă la înălțimea demnității sale de chip al lui Dumnezeu, conștient că are o singură viață de trăit pe pământ, din care trebuie să facă antreu (prioritate n.a.) al veșniciei. Odată, un copilaș a intrat într-o cofetărie. Se plimba de la un raft la altul, studiind cu atenție fiecare sortiment de bomboane. Mama lui s-a plictisit așteptându-l pentru ca el să aleagă și, în cele din urmă, a zis: “Grăbește-te, fiule! Cheltuiește-ți banii! Trebuie să plecăm!”. La aceste cuvinte, băiatul a răspuns: “Dar, mamă, eu am cinci lei de cheltuit și trebuie să-i cheltuiesc cu grijă”. Acest lucru se aplică la viață. Dacă am avea zece vieți de trăit, am putea cheltui una din ele în a o petrece frumos sau numai în a face bani. Nu-i nimic rău în a face bani sau a avea petreceri frumoase, dar când o persoană își petrece întreaga viață făcând numai acestea și nu are timp de Dumnezeu, pentru frecventarea Bisericii, pentru rugăciune, pentru familie, atunci este cât se poate de rău și dăunător. Noi avem numai o viață de trăit, așa încât trebuie să avem grijă de felul cum o petrecem. Într-o zi, va trebui să apărem în fața lui Dumnezeu și să-I spunem exact ce am făcut cu singura viață pe care ne-a dat-o.
* * *
Sufletul omenesc tinde spre liniște, pace, mulțumire și fericire. Toate acestea se pot câștiga numai prin apropierea lui Dumnezeu. Așadar, omul trebuie să înțeleagă că nu le poate găsi la tavernă, la piață, la locuri de petrecere etc., ci numai în depozitul de învățături dumnezeiești, păstrate cu sfințenie în rânduielile Sfintei Biserici, care sunt la dispoziția tuturor celor ce doresc, precum și în cărțile de rugăciuni, în Sfânta Scriptură și în literatura religioasă. Mântuitorul ne spune că numai prin El poate cineva să ajungă la Dumnezeu Tatăl, numai prin împlinirea învățăturilor primite de la El, numai prin Sf. Biserică ne putem apropia de Dumnezeu. Mântuitorul lumii este un dar dumnezeiesc, pe care îl putem câștiga numai prin ascultarea și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.
* * *
Păstorul sufletesc face parte din lume și lumea este a tuturor, fiindcă el este în ea și merge cu ea. Rostul lui nu este de a-l desprinde de această lume, ci de a-l implica în lume. Trăind în lume, să nu se piardă în lume, și stând între oameni, să nu se amestece cu oamenii. A fi în lume și a face parte din lume nu înseamnă să fii monden. Trebuie să ne comportăm ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află sau care, cel puțin, ridică nivelul spiritual al celor pe care-l înconjoară, chemându-i la o viață creștină. Să nu uităm nicio clipă de legământul făcut, fiindcă nu se cuvine să fim reci sau căldicei, ci trebuie să ardem în slujbele pe care le săvârșim. Chemarea noastră este să fim văpăi dogoritoare, care să încălzească pământul cu focul divin pe care a voit Hristos să ni-L aducă.
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
