MANUSCRISUL DE JAD - TĂRÂMUL ÎN CARE INTRI TRUP ȘI IEȘI SUFLET

A nins iar, vorba Poetului, inima omului. Nesfârșitul a înflorit din nou. S-a turnat în colțurile meselor lumii abur de iubire și dor mântuitor, pe când ne-am atins frunțile de cea mai strălucitoare lumină, spunând precum psalmistul: Aduceți cântare nouă Domnului! A răsunat cântarea nouă, mărturisind despre Cel biruitor, Părintele Veciei. Prin Nașterea Lui se așează în făptură omenească bob de dumnezeire, spre a pricepe omul “că nu este departe de Dumnezeu”, murmurând alături de Sfinții Părinți: Sus să avem inimile! (Mihai Eminescu preia strigarea în versul Sus inimile noastre! din “Rugăciunea unui dac”)

Ieșim din clipa prigonirilor, intrând în neîntreruptul dumnezeiesc prin care să aflăm că Nașterea din Betleem ne desăvârșește, sfârtecând pântecul iadului și deschizându-i fiecăruia poartă spre a-și găsi părticica de cer. Spunea Sfântul Ardealului, Părintele Arsenie Boca (cel de pe pământ, dar cu cerul în el): Nu suntem născuți de timp, ci de veșnicie, astfel trebuind să fim în fața lui Dumnezeu în tot ceasul.

Sfântul Crăciun își revarsă mesajul spre celelalte Sărbători, atât de apropiate, ale Anului Nou și Bobotezei, preamărind lumina nădăjduirii: Fericiți cei curați cu inima! Și, mai departe: Cuvine-se, cu adevărat, să Te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu!

De Crăciun, Anul Nou și Bobotează, Răscumpărătorul nostru e viu, făcându-ne să învingem pustia, dar întrebându-ne: “Ce-ai făcut o viață întreagă (...) tot umblând prin lume, de n-ai ajuns decât acum la porțile împărăției? Am rătăcit prin întuneric, Sfinte, ca un orb, căci singur n-am găsit lumina cea adevărată.” În spiritul vechilor noastre povestiri, acad. Alexandru Surdu bate cu toiagul dreptei credințe la Porțile Împărăției Cerului, scriind volumul de eseuri “La porțile Împărăției”, din care am ales cuvintele de mai sus despre rătăcirea prin întuneric. O carte ce ne poate lumina Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza, în veșmântul Soarelui și al Sfintei Cruci, călăuză a sufletului “înălțat, parcă, mai sus și tot mai sus, ca într-un vis din care nu te mai poți opri.” Cărțile de felul acesta sunt ca niște icoane făcătoare de minuni sau cântece ale obârșiei pătrunse de lucrarea Duhului Sfânt ce învestește cerul și pământul cu darul veșnicirii: “Așa a fost și așa va fi, cu voia Bunului Dumnezeu, pentru totdeauna”.

Așa a fost și așa va fii; de Crăciun, Anul Nou și Bobotează suntem acolo unde e pace cu adevărat, departe de neputințele zilei ciuruite de vicii, anomalii și prea-dureroasa izgonire din rai. Așa a fost și așa va fi. De Sărbători, bucuria umple tot văzduhul. Căci, în tărâmul luminișului sfânt al Sărbătorilor intri trup și ieși suflet.

 

PS. Am văzut ceva neașteptat - scria Constantin Noica în “Jurnal filozofic” - un om milos care mulțumea cerșetorului pentru că-i primise dania.

Oare i-am mulțumit cerșetorului în Zi de Crăciun că ne-a primit dania? Oare îi vom mulțumi de Anul Nou?

 

Foto: Valentin Marica și Grupul folcloric “Doina Albești Târnava” în emisiunea radio “Colo-n zarea cerului”, 18 decembrie 2018.

Lasă un comentariu