A fost odată un om hotărât să se bucure de viață. El credea că pentru asta trebuie să ai mulți bani. Se gândise că adevărata plăcere nu există dacă trebuie să te ocupi de activitatea nedorită de a munci pentru a câștiga bani. S-a gândit, pentru că era foarte ordonat, că trebuie să-și împartă viața pentru a nu fi distras în cadrul niciuneia dintre etape. Mai întâi va câștiga bani, apoi se va bucura de plăcerile pe care le dorește. S-a gândit că un milion de dolari ar fi suma suficientă pentru a trăi toată viața liniștit. Omul și-a dedicat toate eforturile pentru a produce și a acumula bogății. Ani la rând, în fiecare vineri, deschidea registrul de conturi și își scotea economiile. Când o să ajung la un milion, își spunea, n-o să mai muncesc. Va fi momentul în care am să mă bucur de bani și am să mă distrez. Nu trebuie să permit să mi se întâmple la fel ca altora, își tot spunea, care, ajungând la primul milion, încep să-și mai dorească încă unul. Și, consecvent fiind, și-a agățat un afiș pe perete. Au trecut anii. Omul aduna și punea deoparte. Era din ce în ce mai aproape. Se delecta anticipând plăcerea care îl aștepta. Într-o vineri a fost surprins de propriile calcule: suma era de 999.999,75. Lipseau 25 de centime până la un milion. Aproape cu disperare a început să caute în fiecare jachetă, în fiecare buzunar, în fiecare sertar monedele lipsă... nu voia să mai aștepte încă o săptămână. În ultimul sertar al unui dulap găsi în cele din urmă cele 25 de centime dorite. S-a așezat la birou și a scris cu cifre enorme: 1.000.000. Satisfăcut, a închis registrele, a privit afișul și a spus: - Doar unul. Acum... să ne bucurăm... În acel moment s-au auzit bătăi în ușă. Bărbatul nu aștepta pe nimeni. Surprins, s-a dus să deschidă. O femeie îmbrăcată în negru, cu o coasă în mână, i-a spus: - Ți-a venit ceasul. Moartea sosise. - Nu... bălmăji omul. Încă nu... nu sunt pregătit. Ți-a sosit ceasul, repeta moartea. - Dar eu... banii... plăcerea... - Îmi pare rău, ți-a sosit ceasul. Te rog, dă-mi măcar un an, am amânat totul așteptând acest moment, te rog... - Îmi pare rău, spuse Moartea. - Să facem o înțelegere, propuse disperat, eu am reușit să strâng un milion de dolari, ia tu jumătate și mai dă-mi un an. Bine? - Nu. - Te rog, ia 750.000 și dă-mi o lună... - Nu există nicio înțelegere. 900.000 pentru o săptămână. - Nu avem nicio înțelegere. - Uite cum facem. Ia totul, dar dă-mi măcar o zi. Am atâtea lucruri de făcut, atâția oameni pe care să-I văd, am amânat să spun atât de multe cuvinte... te rog. - Ți-a sosit ceasul, repeta Moartea implacabilă. Omul lăsă capul în jos, resemnat. - Mai am câteva minute? Întrebă el. Moartea privi câteva fire de nisip care mai rămăseseră în clepsidră și spuse: - Da. Omul își luă stiloul, o foaie de hârtie de pe birou și scrise: Cititorule, oricine ai fi... eu nu am putut cumpăra o zi de viață cu banii mei. Ai grijă ce faci cu timpul tău, este averea ta cea mai mare...
Sursa: Calea lacrimilor
