Trăim într-o epocă în care Dumnezeu a fost pus la colț, fiindcă mașinile, știința și tehnica au devenit pentru noi mai importante decât Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul nostru. Au apărut atâtea mijloace de comunicare cu oamenii, dar toate acestea nu ne fac mai fericiți dacă uităm să comunicăm prin rugăciune cu “Tatăl nostru, care este în ceruri” (Matei 6, 9). Ignorându-l pe Părintele ceresc, ne lipsim de darurile Sale, și viața însăși este lipsită de sens. Dacă ne facem timp de Dumnezeu, atunci și Dumnezeu Își va face timp pentru noi și copiii noștri, și multe probleme vor dispărea pur și simplu. Dacă prin rugăciune lăsăm pe seama lui Dumnezeu necazurile noastre, El ne va elibera de povara zilei, de toate greutățile și grijile cotidianului nostru pentru a găsi bucurie, echilibru, speranță și împlinire. De aceea, Bunul Mântuitor ne spune: “Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16, 24).
***
Despre patriarhul Iacob citim că, aflându-se în pustie, pe când dormea, a văzut o scară între cer și pământ pe care îngerii urcau și coborau. În acest vis, Însuși Dumnezeu i-a grăit din vârful scării. Iacob greșise în fața lui Dumnezeu, despărțindu-se de El. Singur nu putea să construiască scara comuniunii cu Tatăl, ruptă prin păcat. Însă Dumnezeu zidește scara din visul lui Iacob și se coboară la el (Facere 28). În acest vis, Îl vedem pe Dumnezeu luând inițiativa, creând posibilitatea ca noi să venim la El și El să vină la noi. Din acest vis putem să ne dăm seama că Dumnezeu, care vorbește unui păcătos ca Iacob, S-a dovedit pe Sine bun și milostiv fără măsură. Vor mai trece încă mulți ani până când visul lui Iacob se va împlini. Dar Dumnezeu făgăduiește să desființeze distanța dintre cer și pământ, cauzată de păcat. Pogorându-se printre noi, Iisus a devenit Mijlocitor între Dumnezeu și om. El este Calea prin care slava lui Dumnezeu se coboară la noi și noi urcăm spre slava lui Dumnezeu. În Fiul Omului se împlinește visul lui Iacob sub ochii noștri, pentru că El este Scara care unește cerul cu pământul, mântuind lumea din robia păcatului și ridicând omul la comuniunea de viața veșnică a Sfintei Treimi. Tălmăcind acest adevăr mântuitor, Clement Alexandrinul spune: “Omul este asemenea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este asemenea omului”.
***
Rugându-ne cu credință devenim mai buni, mai înțelegători, mai umani. Gândurile ne înalță, inimile se purifică, ne simțim ca frații și o binefăcătoare pace se așază între noi. Fericitul Augustin spune
că: “rugăciunea este cheia vistieriei darurilor dumnezeiești”! Aceasta înseamnă că prin ea deschidem “ușa milostivirii” lui Dumnezeu și primim harul dumnezeiesc care luminează, curăță și sfințește viața noastră. Prin rugăciune primim ajutorul lui Dumnezeu care alungă duhurile rele și risipește gândurile necurate. Rugându-ne regulat, ne întâlnim cu Dumnezeu, bolile ni se vindecă și păcatele ne sunt iertate. Prin rugăciune avem posibilitatea să primim de la Dumnezeu toată darea cea bună și tot darul desăvârșit. Dacă aștrii, în mersul lor, cântă lui Dumnezeu o muzică cerească, cade-se nouă să-I înălțăm Celui ce ne-a zidit și ne-a mântuit cântare de laudă și de mulțumire, să ne întâlnim cu El în rugăciune neîncetată. Întâlnirea cu Dumnezeu ne va oferi clipe de mângâiere cerească și bucurie sfântă, încât vom simți nevoia să-I strigăm ca Fericitul Augustin: “Tu ai răspândit mireasmă și am respirat și suspin după Tine. Te-am gustat și mi-e foame și sete. M-ai atins și ard de dorință după pacea Ta”.
Din volumul “HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”
