ITINERARII ITINERANTE

1. - Când, ziua în amiaza mare, privim numeroasele grupulețe de pensionari din piețele centrale și din parcurile unor mari sau mici orașe ale țării, stând la povești, sau jucând șah, table și cărți, atunci suntem tentați să spunem că România îmbătrânește, iar dacă seara ascultăm comentările radiourilor și privim imaginile ecranelor televizoarelor spunem că România se prostește.

2. - O întâmplare cât o pildă bună de luat aminte și de ținut minte: Doi vecini și prieteni buni, dintr-un sat transilvănean oarecare, află că primăria face pod peste râu, chiar pe lângă vadul prin care, din bătrâni, tot satul trecea cu căruțele trase de cai și de vitele cornute. Podu-i gata. Ion, neîncrezător din fire, trece cu căruța tot prin vad, zicând că pe acolo au trecut și bunicii săi. Însă, Gheorghe, fiind mai domnos și mai sfătos, o ia pe pod cu carul, care “minteni” se dărâmă cu el cu tot, iar Ion exclamă: “ni, mă, da Gheorghe n-o văst că ăștia or gătat podu'!?”

3. - Să nu invidiem nicicând soarta omului. Sunt inși și inse care cumulează la un loc mai multe năravuri, care sunt doar aparent identice. Astfel că, din prăsilă și din născare, pot fi: răutăcioși, dușmănoși și certăreți certărețe, iar din obișnuință: invidioși, hoți, mișei, ticăloși, mincinoși, lacomi, avari, zgârciți, cămătari, nesătui și nesătule. Ceea ce înseamnă că sunt nu numai adevărații prizonieri și prizoniere a răutăților, dar și ai banilor. Iar de-i întrebi, cumva, de ce sunt așa de strâmb croiți, în cel mai fericit caz îți vor spune că, în viață, omul este urmărit deopotrivă de noroc, de nenoroc și de ghinion.

Notă: Mă gândesc cât de anapoda spun acești neoameni niște adevăruri de netăgăduit!

4. - Din destăinuirile unui bărbat numai aparent necăjit și singur: “Fosta mea amantă, devenită soție, refuză să se reîntoarcă acasă de la Paris. Ne-a chemat pe amândoi și i-am trimis doar câinele din rasa ciobănescul carpatin românesc. Așa, ca să-i țină de urât și să aibă cu cine schimba o vorbă pe limba ei. Câinelui i-am plătit biletul special de avion numai dus, precum unui om pe care nu vrei să-l mai revezi.

5. - Bărbatul îngâmfat de înstărit se adresează direct unei femei frumoase și mult mai tânără decât soția lui: “Matale ești mai prospătură”. Iar, cu timpul, ca să fie și mai convingător, din când în când, o “lingușea” cu câte o sută-două de euro.

6. - Dacă și așa am instituit taxe și impozite de tot felul, inclusiv pe valoarea adăugată (respectiv, TVA), de ce, și pentru ce, n-am avea și o taxă pe prostia adăugată?!

7. - Legile, la români, sunt orientative (pentru că noi românii prea părem a fi corciți cu orientalii), iar aplicarea lor accidentală (expresie venită, doar întâmplător, de la cuvântul occident).

8. - Despre un om de mare omenie și de vârstă înaintată, se poate spune că a absolvit “Academia Experienței de Viață”.

9. - Scriitorul, vorbind despre una dintre noile sale creații literare: “Această carte reprezintă doar un ciob dintr-o mare oglindă spartă a vieții mele”.

10.-Apropo de ceea ce este astăzi Blajul școlar, cultural și bisericesc, comparativ cu “Mica Romă” a adolescentului-poet Mihai Eminescu, din vara și toamna anului 1866. În acele vremi și vremuri, Blajul avea un falnic trecut și prezent glorios, cu a lui vestită “Școală Ardeleană” și “Câmpie a Libertății”: Acum, în el mai ard doar câteva făclii mici de tot, gata să se stingă. Cele ale unor foarte puțini oameni de seamă. Dintre care, cel de curând plecat la cele veșnice este profesoara de limba și literatura română, Silvia Pop (n. 2 iunie 1937- d. 21 iulie 2018), președintele Despărțământului ASTRA al Blajului și al satelor câmpiilor, de la vărsarea apelor Târnavelor în încăpătoarea albie a râului Mureș.

11 - Din spusele documentate ale istoricului-academician Nicolae Iorga (1871-1940): “Doamnele (n.a. românce) veacului al XVI-lea știau să lupte pentru domnie, să poruncească oștirilor, să pedepsească dușmanii, să cârmuiască țara și să judece. Doamna se amesteca în toate și, când domnul cădea, ea era gata să joace rolul lui, așa cum s-a întâmplat cu Despina lui Neagoe (n.a. Basarab), cu Elena lui Petru Rareș, cu Cheajna lui Mircea Ciobanul și cu Ruxandra Lăpușneanului”.

Notă: O poveste mai aparte ne este oferită de pățania doamnei Despina (1487-1545), soția domnitorului muntean Neagoe Basarab (1483-1521), mamă a șase copii. După moartea soțului său, înfruntă bărbătește toate intrigile și opreliștile noilor diriguitori ai țării și se refugiază la Sibiu, împreună cu două dintre fetele sale: Sabina și Ruxandra, pentru ca, la scurtă vreme, să se călugărească, sub numele de Platonida.

Lasă un comentariu