REFUGIAȚII DIN POMPEII AU AJUNS PE TERITORIUL ROMÂNIEI...

Un studiu recent pune sub semnul întrebării rezultatele cercetărilor mai vechi, potrivit cărora toți cei aproximativ 15.000 de locuitori din Pompeii și-au pierdut viața în urma erupției care a făcut ca întregul oraș să fie îngropat sub stratul de cenușă ce a măsurat, în unele locuri, chiar peste 7 metri.

Când, în anul 79 d. Hr., Muntele Vezuviu a erupt, roca topită, lava și gazele otrăvitoare au ucis aproape 2.000 de oameni în orașele Pompeii și Herculaneum din apropiere. Dar nu toți oamenii au murit. Prin urmare, încotro, oare, s-au îndreptat refugiații care nu s-au mai putut întoarce la casele lor, acoperite de straturi uriașe de cenușă vulcanică?

Având în vedere că vorbim de lumea antică, ei n-au putut ajunge prea departe. Cei mai mulți au rămas pe coasta sudică a Italiei, integrându-se în comunitățile din Cumae, Napoli, Ostia și Puteoli, potrivit unui nou studiu care va fi publicat în această primăvară în revista Analecta Romana.

Identificarea noilor destinații ale refugiaților a fost o operațiune extrem de dificilă, întrucât consemnările istorice sunt puține și dispersate, a declarat cercetătorul Steven Tuck, de la Universitatea Miami din Oxford, Ohio. Pentru a stabili încotro au apucat-o supraviețuitorii, el a stabilit

mai multe criterii, în baza cărora a studiat documente, inscripții, obiecte și elemente de infrastructură din antichitate: printre altele, a întocmit o bază de date cu numele de familie ale locuitorilor din Pompeii și Herculaneum și apoi a verificat dacă aceste nume s-au regăsit în alte locuri, după erupția din 79 d. Hr. De asemenea, a identificat semne ale culturii specifice acestor orașe, cum ar fi divinizarea lui Vulcanus, zeul focului în mitologia romană, sau a lui Venus Pompeiana, zeița protectoare a orașului Pompeii.

Cercetarea unor elemente de infrastructură publică, susceptibile de a se adapta la afluxul brusc de refugiați, au oferit, de asemenea, indicii despre relocarea supraviețuitorilor, a spus Tuck. De exemplu, el a descoperit că familia Sulpicius din Pompeii s-a stabilit la Cumae, iar în afara zidurilor orașului arheologii au descoperit o ladă asemănătoare unei case de bani, plină cu documente financiare. “Era pe marginea drumului, acoperită de cenușă, deci este clar că cineva a luat-o când s-a refugiat și a abandonat-o la câțiva kilometri de oraș”. Documentele găsite în această ladă se refereau la împrumuturi financiare, datorii bănești, proprietăți imobiliare și registre contabile întocmite cu câteva decenii în urmă. Se pare că membrii familiei Sulpicius au ales să se stabilească la Cumae pentru că aveau acolo afaceri în derulare, a mai spus Tuck.

În timpul explorărilor sale, Tuck a găsit, de asemenea, dovezi privind relocarea mai multor femei și sclavi eliberați. Mulți refugiați s-au căsătorit între ei chiar și după ce s-au stabilit în alte orașe. De exemplu, Vettia Sabina a fost îngropată într-o criptă familială din Napoli, purtând inscripția have, un cuvânt din dialectul Oscan, vorbit în Pompeii, atât înainte, cât și după ce orașul a fost cucerit de romani, în anul 80 î. Hr. (Familia Vettia s-a refugiat, probabil, după erupția Vezuviului, stabilindu-se la Napoli). Cuvântul înseamnă bun venit și poate fi văzut și pe pragurile din fața caselor, ca un semn de ospitalitate, mai spune Tuck.

Totuși, afirmă cercetătorul, criteriul numelor de familie este relativ și insuficient, întrucât mulți străini, migranți și sclavi nu aveau numele de familie înregistrate, ceea ce îi face greu de urmărit și de identificat.

În ce privește infrastructura publică, Tuck a stabilit că împăratul roman Titus a alocat fonduri considerabile orașelor-gazdă pentru refugiați. Fondurile proveneau, de fapt, din Pompeii și Herculanum, administrația servindu-se din banii celor care pieriseră în urma erupției și care nu aveau moștenitori, asigurându-le refugiaților condiții de locuit. “Orașele Pompeii și Herculanum au dispărut, spune Tuck, dar autoritățile administrative au construit cartiere noi, apeducte și clădiri publice în comunitățile în care s-au refugiat supraviețuitorii erupției”.

Demn de remarcat este faptul că, potrivit studiului citat, un supraviețuitor, un bărbat pe nume Cornelius Fuscus, a murit în cursul unei campanii militare desfășurate pe actualul teritoriu al României. “Se spune că bărbatul era din Pompeii, apoi a trăit la Napoli, după care s-a înrolat în armată”, afirmă Tuck.

Ruinele așezării au fost descoperite pentru prima dată în anul 1594, însă cercetarea lor a început de-abia în 1748, în timpul regelui francez Carol al VII-lea, potrivit cercetătorilor. (sursa - livescienge.org; titlul original: Muntele Vezuviu n-a ucis toți locuitorii din Pompeii. Încotro au plecat supraviețuitorii? )

 

Lasă un comentariu