Ministerul Finanțelor Publice (MFP) informează că, pe primul trimestru al anului 2019, execuția bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 5,5 miliarde de lei, respectiv 0,54% din PIB, suma fiind cu aproape un miliard de euro mai mare decât în trimestrul întâi din 2018, când deficitul avea o pondere de 0,47% din PIB.
Potrivit MFP, deși veniturile bugetului general consolidat au fost cu 12,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, cheltuielile de personal au fost cu 25,7% mai mari față de cele realizate în primele trei luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 18% față de primele trei luni ale anului precedent, creșteri semnificative înregistrându-se, atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cât și la bugetul de stat, precum și la cheltuielile cu dobânzile (15,5%).
De asemenea, cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, și de creșterea nivelului indemnizației sociale pentru pensionari - de la 520 lei la 640 lei.