EMISIUNE NUMISMATICĂ: DESĂVÂRȘIREA MARII UNIRI - EMMANUEL DE MARTONNE

Distribuie pe:

Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 13 mai 2019, o monedă din argint cu tema Desăvârșirea Marii Uniri - Emmanuel de Martonne.

Aversul monedei prezintă o expediție a geografului francez Emmanuel de Martonne în munții Carpați, inscripția în arc de cerc “ROMANIA”, valoarea nominală “10 LEI”, stema României și anul de emisiune “2019”, iar reversul redă portretul lui Emmanuel de Martonne, semnătura acestuia și inscripția în arc de cerc “EMMANUEL DE MARTONNE”.

Potrivit BNR, monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză, care includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul emisiunii este de 300 monede din argint, prețul de vânzare (exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare) este de 350 lei, iar lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. 

Lasă un comentariu