Stadiul actual de la care omenirea ar tranzita spre o schimbare structurală de esență cu o amplitudine nu doar materială, dar și ideologică, se caracterizează, conform acestui tip de analize, prin următoarele elemente, considerate a fi dovada atingerii unor limite ale tensiunilor și contradicțiilor, aflate la distanță de doar un “milimetru istoric” de izbucnirea unor fenomene distructive la nivel global.
Pentru evitarea acestora, schimbările devin imperios necesare.
Iată, de exemplu, cum sunt structurate elementele actualei situații globale, posibil generatoare de crize de destructurare a sistemului economic și politic mondial:
1. Populația mondială s-a situat, până la începutul secolului XX, între 600 de milioane și 1 miliard de persoane. În 1960 număra 2 miliarde, iar în 2000 număra 7 miliarde de persoane. Această creștere masivă și rapidă implică apariția unor grave tensiuni și inegalități de ordin economic, ecologic și tehnologic. Din acest motiv, dar și din cauza extinderii spectaculoase a activităților de tip industrial și de agricultură intensivă, se manifestă, pentru prima dată în istoria omenirii, pericolul incapacității supraviețuirii speciei umane în raport cu problemele deprecierii mediului și ale epuizării resurselor, de hrană, apă și energie.
2. Epuizarea resurselor naturale și de materii prime a intensificat lupta de concurență între principalii poli ai activității economice: statele naționale, multinaționalele, capitalul financiar etc., culminând cu transformarea concurenței economice în concurență militară prin declanșarea unor conflicte armate menite să asigure supremația pe termen lung a unor țări sau grupuri multinaționale de interese asupra unor resurse naturale, preponderent energetice.
3. Absența unor forme moderne și corecte de guvernanță mondială în contextul lipsei de coerență și de transparență a politicilor instituțiilor internaționale (FMI, BM, OMC, ONU, OECD), ca și pierderea de legitimitate a unor convenții și tratate internaționale au condus la apariția, în anumite zone sau populații, a unei stări de frustrare și nemulțumire care a revigorat cultura religioasă în manifestarea unor aspirații politice anticapitaliste și antiglobalizare concretizate ulterior în mișcări politice de tip neoconservator, naționalist, neotradițional și fundamentalist. Aceste mișcări au dat naștere la partide neoreacționare, xenofobe, antisemite. Rasismul a devenit un factor activ în politică, au proliferat organizațiile politice teroriste, ceea ce a condus la o stare cronicizată de instabilitate politică într-un număr important de state ale lumii.
4. Progresele ultimelor decenii în domeniul tehnologiei, mai ales prin efectele revoluției numerice și ale automatizării principalelor activități nu numai din domeniul industrial, dar și al serviciilor, au condus la dispariția a milioane de locuri de muncă, aducând modificări importante ale pieței forței de muncă în țările dezvoltate. S-a manifestat un proces de segmentare pe clase și categorii de calificare în direcția unei cereri de forță de muncă fie slab calificată, fie înalt calificată, dar nu și pentru forță de muncă mediu calificată, specifică persoanelor aparținând clasei mijlocii. Drept consecință, fenomenul pauperizării relative s-a extins și asupra acestei părți a populației.
5. În țările occidentale dezvoltate, ca și în fostele metropole coloniale s-a dezvoltat o stare pronunțat conflictuală pe două paliere distincte. Primul este acela al revigorării conflictului de natură culturală și religioasă între populația locală și populația reprezentată de imigranți, iar cel de al doilea palier este acela al conflictului din cadrul populației imigrante dintre cei care au reușit să se integreze și cei care nu au reușit, aflându-se în situație de excludere socială și marginalizare. Se precizează că această stare conflictuală nu are în vedere actualele valuri de imigranți, ci doar pe cei care sunt deja cetățeni de drept ai respectivelor țări, dar care aparțin noilor generații ale imigranților din perioada decolonizării (1950-1960).
(Va urma)
