* Duminica este ziua Domnului! Să nu ne petrecem această zi la muncă, pe terenul de fotbal sau la televizor, că făcând așa, ușor ajungem să credem că Dumnezeu nu mai joacă un rol important în viețile noastre. Noi putem citi ziare, putem asculta aparatul de radio, putem privi la televizor toată săptămâna și putem auzi ce spune omul despre problemele omului. Însă, Duminica, trebuie să fim în casa lui Dumnezeu, pentru a asculta ce vrea Dumnezeu să ne spună despre rezolvarea problemelor omului și pentru a da mărturie despre speranța mântuirii noastre. În Sfânta Biserică, în fiecare Duminică, ne vom rupe de cele vremelnice și păgubitoare de suflet și iarăși ne vom lipi inima de cele veșnice, promise nouă de Dumnezeu. Lăsând la o parte atmosfera otrăvită pe care ne-o oferă Satana prin idolii moderni ai vremii noastre, să intrăm în casa Domnului făcând ca Duminica să fie pentru noi un prilej de reconfortare spirituală, de îmbogățire cu energiile harului și o urcare spre piscul luminos al desăvârșirii. “Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24).
+ + +
* Duminica, trebuie să căutăm cât ne stă în putință să nu săvârșim vreo muncă fizică sau să încetăm de a crede că nelucrând vom pierde ceva din starea noastră materială. Este știut și dovedit că fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu putem înainta în lucrările noastre, căci Duminicile sunt lăsate de Dumnezeu pentru a ne ruga Lui în Sfânta Biserică, împreună cu toată obștea creștină. E chiar destul și poate, câteodată, și prea mult cât muncim în șase zile de lucru. Noi însă voim să lucrăm și mai mult, folosind și sfânta zi a Duminicii, la rând cu celelalte, și iată că acest păcat se răsfrânge asupra noastră și ne taie tot sporul și înaintarea, ba de multe ori ne dă îndărăt, pricinuindu-ne pagube materiale și morale. Un sfânt al Bisericii exclamă: “O nebunie demnă de plâns a multor oameni, care lucrează toată săptămâna pentru susținerea corpului celui muritor, iar Duminica pentru osândirea sufletului muritor!”. Dimpotrivă, se cade să participăm Duminica la serviciul euharistic și să aducem prinos de mulțumire Celui Ce ne-a făcut fii ai învierii. De asemenea, se cade să sfințim această zi, dăruindu-le celor apropiați timpul și grija noastră și slujind cu smerenie bolnavilor, infirmilor și bătrânilor.
+ + +
* Duminica este o sărbătoare foarte veche și cu adânci semnificații creștine, motiv pentru care biserica a cinstit-o ca zi de sărbătoare și comuniune, în același timp, a noastră cu Dumnezeu. Împăratul Constantin cel Mare, mort în anul 337 a legalizat Duminica drept zi de sărbătoare, consfințind, prin aceasta, o veche practică. Duminica a devenit zi de bucurie, dar și de recunoștință față de jertfa lui Iisus Hristos pentru noi, jertfă prin care ne-a deschis din nou calea spre ceruri și ne-a dovedit posibil triumful vieții asupra morții, al luminii asupra întunericului, al adevărului asupra minciunii și al binelui asupra răului. Voltaire, care nu era prietenul Bisericii, spunea odată: “Dacă dorești să distrugi religia creștină, trebuie mai întâi să distrugi Duminica creștină”.
Din volumul Hristos, salvarea noastră!
