* “Împăratul Napoleon Bonaparte (1769-1821), fiind exilat în Insula Sf. Elena, când a simțit că i se apropie sfârșitul vieții, a trimis pe medicii de lângă patul său și a chemat pe preotul său Vignalit și i-a zis: «Părinte, eu cred în Dumnezeu, fiind crescut în religiunea creștină, vreau să împlinesc orânduirile ce mi le-a poruncit: să mă împărtășesc cu Sfintele Taine». Atunci s-a spovedit și s-a cuminecat. După aceea l-a chemat la sine pe generalul Montholon și i-a zis: «Ce fericit mă simt că mi-am făcut datoria de bun creștin». Asemenea fericire îți doresc și dumitale în clipa morții. N-am făcut aceasta în viață, până eram pe tron, deoarece mărirea amețește pe om. Credința însă niciodată n-am pierdut-o. Sunetul clopotelor totdeauna mi-au făcut plăcere și văzând un preot eram pătruns de un duh aparte. Vreau să-i dau lui Dumnezeu cinstea cuvenită: voi ridica un altar în camera vecină și o să fac adorare (rugăciune) patruzeci de zile. Așa a murit marele Napoleon Bonaparte”.
Louis Philippe, comte de Segur (1753-1830), istoric și diplomat francez.
* * *
* “Religia și metafizica (cele despre natură) nu pot fi înțelese de spirite necredincioase și, cu atât mai puțin, de spirite batjocoritoare și, cel mai puțin, de spirite răzbunătoare, și deloc de spirite telurice (pământești). Pe unii oameni îi ține în viață încrederea în Dumnezeu; pe alții, tăria morală; pe alții, curajul biologic, un fel de curaj fizic; pe alții, încăpățânarea; pe alții, orgoliul; pe alții, infantilismul; pe alții, iluzionarea; pe alții, aventurismul; pe alții, nesimțirea, platitudinea, amorfismul... (lipsă de formă). Multe lucruri îi fac pe oameni să reziste la mizeria constituțională a vieții. «Dar cu credința religioasă, chiar elementară, nu se poate compara nimic»“.
Vasile Băncilă (1897-1979), profesor și filosof.
* * *
* “Nu lăsați pe cei săraci despuindu-se de puținul ce-l au, pentru a mai adăuga la prisosul celor avuți; «nu lăsați» ca hoții cei de frunte să fie puși judecători peste greșelile celor mici; «nu lăsați» ca neștiința, lenea și desfrânarea, născute din puful avuților, să calce în picioare capacitatea și moralitatea ieșite din întunerecul unor minți rătăcite”.
Claude Henri de Rouvroy Saint-Simone (1760-1825), economist, filosof, susținătorul socialismului utopic francez
