Născut din viță veche domnitoare, la binecuvântatul leat 1433, ȘTEFAN, copil fiind, a viețuit o vreme prin mijlocul celor nevoiași pentru a le ști amarul vieții, pentru ca atunci când va lua frâiele domniei să cunoască sufletul poporului său, trebuințele și nevoile acestuia. Tocmai de aceea, a fost și a rămas în inimile noastre ca fiind CEL MARE - mare prin faptele de curaj și vitejie, prin credință și smerenie față de Domnul, care i-a ocrotit fiecare clipă a vieții sale la Baia, la Lipnic, la Vaslui, la Valea Albă, Războieni, la Codrii Cosminului, unde a ieșit învingător.
După fiecare luptă, Ștefan a mulțumit Domnului, ridicându-i și închinându-i câte o mănăstire, mărgelând astfel pământul Moldovei cu neasemuite frumuseți: Neamț, Putna, Voroneț, Văratic, Sucevița, Moldovița, Arbota, Agapia… Și nu știu cum se face că de la o vreme semnele pe care ni le trimite Domnul ne arată că vremile rele sunt tot mai aproape de noi.
S-a subțiat prea mult vâna noastră cea veche, s-a lenevit gândul cel mare și înălțător, s-au tot micit curajul, bărbăția și fala dătătoare de putere..
…Așteptăm răbdători și cu speranță reînvierea ta, mărite Ștefane, și în inimile celor care conduc vremelnic destinele acestui neam, pentru a învăța de la tine cum trebuiește cârmuit norodul la vremuri de răstriște, pentru a se simți liber, puternic și fericit în cuibul veșniciei sale.
