Prima referire documentară apare printr-o scrisoare de indulgență din 20.03.1298, întărită de 10 episcopi sub pontificatul papei Bonifatiu al VIII-lea, în care s-a pomenit prima dată localitatea Sighișoara sub denumirea de Schesburch în limbajul săsesc. Episcopul Transilvaniei confirmă această scrisoare la 22.01.1302. Biserica mănăstirii purta hramul Sfintei Fecioare Maria și aparținea călugărilor dominicani, care s-au stabilit în cetate după invazia mongolilor din 1241. Din acest document se poate deduce că Sighișoara a fost o așezare urbană dezvoltată. Biserica mănăstirii făcea corp comun cu mănăstirea din nordul bisericii printr-un coridor. Aceasta a fost demolată în 1888, iar pe temelia acesteia s-a construit actuala primărie. Cu ajutorul averilor acumulate de călugării dominicani, biserica mănăstirii a fost reconstruită între anii 1482-1515. Prin această construcție a luat ființă o biserică gotică cu trei nave și cu câte două perechi de stâlpi de susținere. După reforma lui Martin Luther condusă în Transilvania de Johanes Honterus din Brașov la jumătatea secolului al XVI-lea, biserica a devenit Biserica Evanghelică sau lutherană. Averile călugărilor au fost secularizate, iar ei au fost nevoiți să părăsească biserica și mănăstirea. În anul 1676, biserica a ars în întregime și acoperișul la fel. A fost reclădită, la fel și mănăstirea, cu donații din Transilvania și ajutoare din Austria timp de doi ani, iar bolta navei a căpătat imaginea barocă de astăzi. În anul 1680 s-a construit orga și amvonul în stil baroc de către Jeremias Stavronius, pictor, policromiile și picturile lui Johannes West, sculptor, amândoi din Sibiu, de origine slovacă. Orga are 2.000 de tuburi, 3 manuale, o pedală și 36 de registre. La baza tuburilor scrie: Această lucrare a fost înfăptuită spre slava lui Dumnezeu în A.D. 1680. Altarul a fost construit în anul 1682 într-un stil baroc timpuriu cu elementele renașterii târzii, tot de aceiași meșteri care au construit orga și amvonul.
Cristelnița a fost turnată în anul 1440 de către turnătorul de clopote Jakobus, în formă de potir. Covoarele sunt donații de la familii de negustori care aveau privilegiul să facă comerț cu poarta otomană, confecționate, în secolele XVI și XVII. Sunt covoare manuale anatoliene, cunoscute în literatura de specialitate ca Siebenburger Teppiche transilvănene.
Picturile de la balcon au fost donate de bresle la începutul secolului XIX. În memoria eroilor căzuți din Sighișoara în Primul și Al Doilea Război Mondial, cât și celor deportați, decedați la muncă în Rusia, sunt cele două plăci memoriale. În partea opusă, la ieșirea secundară, este o placă cu toți care au slujit biserica, până la reformă cu stareți dominicani, iar după, prim preoți evanghelici.
Cu ocazia lucrărilor de restaurare executate în anii 1928-1929, pe pereții navei bisericii s-au găsit picturi murale reprezentând călugări. S-au găsit mai multe morminte ale călugărilor înmormântați în subsolul bisericii. De la această restaurare, biserica și-a căpătat înfățișarea actuală.
Despre aceasta amintește inscripția de pe bolta deasupra orgii: Această casă, a Domnului, moștenită de la străbuni, a fost întărită și înnoită pentru ca poporul nostru să nu piară, având încredere în Dumnezeu în vremuri grele 1928-1929. Biserica mănăstirii este și rămâne un martor al culturii săsești și al credinței, un loc de liniște și rugăciune în Transilvania.
Nenumărate generații s-au rugat, au plâns și au sperat aici, știind că: „Munții pot să se mute din loc și colinele să se clatine, dar milostivirea Mea nu se va depărta de tine". (Isaia 54, 10.)
Am primit acest material, redactat ca o adevărată scrisoare cu mesaj pregnant, de la doamna de la intrarea în biserica evanghelică. Îi mulțumim!
