Marcăm la 1 August 2019-100 de ani de existență a principalului mijloc de luptă a forțelor terestre - tancul.
După 100 de ani, tancul continuă să fascineze și să surprindă, menținându-se în poziția de “rege al câmpului de luptă”, confirmând, pentru multă vreme, amendamentul la principiul formulat de Von Klaisewitz, conform căruia un teritoriu se poate considera cucerit numai dacă este călcat de bocancul infanteristului și de... șenila tancului.
Tancurile au fost folosite pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, pentru a întrerupe războiul de tranșee și a înlocui cavaleria pe câmpul de luptă. Deși se continuă dezvoltarea de sisteme de armament și blindaj, multe națiuni au pus în discuție necesitatea unei astfel de arme grele, într-o perioadă în care războaiele tind să devină tot mai neconvenționale.
Prima participare în luptă a unui tanc, care să poată traversa tranșeele și barajele de sârmă ghimpată și să nu fie afectat de focul de mitralieră, a fost în timpul Bătăliei de pe Somme, pe 15 septembrie 1916, acel tanc numindu-se Mark I și fiind în înzestrarea armatei engleze. Ulterior, francezii au dezvoltat un tanc numit Schneider CA1 și folosit pentru prima dată pe 16 aprilie 1917. Prima bătălie în care s-au folosit mai multe tancuri a fost cea de la Cambrai, din 20 noiembrie 1917. Condițiile de pe câmpul de luptă au evoluat, fapt ce a dus la forțarea dezvoltării tancurilor pe tot parcursul războiului, producându-se noi modele precum tancul Mark V, care putea să treacă peste obstacole mari, în special tranșee late.
Între cele două războaie mondiale, multe națiuni au proiectat și fabricat tancuri, deoarece conceptul de tanc ca armă era deja împământenit. Tancurile din cel de-Al Doilea Război Mondial erau bazate pe multe observații din luptele anterioare, proiectanții înțelegând că un tanc mare nu este neapărat un tanc mai bun. Obiectivul era să realizeze tancuri care să combine toate caracteristicile dovedite ca eficiente. Printre cele mai importante priorități erau manevrabilitatea, viteza, dar și armura. Au apărut o serie de îmbunătățiri tehnice, s-a mărit puterea de foc și blindajul tancurilor, s-au perfecționat suspensiile, îmbunătățind viteza și făcând tragerea din mers mai ușoară. Tancurile au fost echipate cu stații radio, ușurând coordonarea unităților.
După Al Doilea Război Mondial, dezvoltarea tancului a continuat. Tancurile ușoare s-au limitat la misiuni de recunoaștere, iar cele mijlocii și grele au fost îmbunătățite. Cu timpul, clasa de tancuri ușoare a dispărut. Printre țările cu tradiție în fabricarea tancurilor se află Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Germania, Uniunea Sovietică (Rusia), Israel și România.
România a produs tancul TR-85 M1 (Bizonul), model dezvoltat pe baza tancurilor sovietice T-55 și T-72. Este dotat cu un motor Diesel de 860 cai putere, senzori de alarmă - iluminare laser, tun de calibrul 100 mm ca armă principală, mitralieră coaxială de 7,62 mm, mitralieră antiaeriană de 12,7 mm, 12 grenade de fum și una de camuflaj termic. Tancul are o autonomie de 400 km, iar tunul poate penetra un blindaj omogen laminat de 450 mm de la o distanță de 1 km.
Tancul românesc costă 1,5 milioane dolari.
Cele mai moderne tancuri sunt M1 Abrams (SUA), Challenger (Anglia), Leclerc (Franța), Leopard (Germania), Merkava (Israel), T-90 (Rusia). Pe lângă ele s-a strecurat recent și TR-85M1, tancul românesc. Ca prețuri, diferența este destul de mare între aparatele occidentale - M1 Abrams, de pildă, care costă 5,4 milioane de dolari, sau englezescul Challenger, la 4,2 milioane de dolari - și cele rusești de aceeași generație, adică T-90, al căror preț ajunge la jumătate, 2,8 milioane de dolari. TR-85 M1, în varianta pe care românii le-a prezentat-o columbienilor, cea cu un motor mai puternic decât cel clasic de 860 de cai, este imbatabil, la prețul de 1,5 milioane de dolari bucata.
Prima unitate românească de tancuri din Armata Română a fost înființată în 1921, dar până în 1977 toate unitățile foloseau blindate din import. Începând cu 1970 se pune problema propriei producții de blindate. Se încearcă și copierea tancului sovietic T-72 și astfel ia naștere TR-125, care înseamnă Tanc Românesc cu tun de calibru 125. Nu au fost fabricate decât cinci bucăți, militarii fiind nemulțumiți că mașina era greoaie.
În 1985 apare un alt tanc 100% românesc, numit TR-85. Acesta era inspirat de T-55 rusesc, considerat, în anii '60, spaima trupelor NATO - adică era cel mai bun din lume la vremea respectivă.
În 1997, TR-85 a intrat în modernizări și, printr-o colaborare româno-franco-israeliană, a ieșit TR-85 M1, un tanc la standardele actuale ale NATO.
Condițiile spațiului geo-strategic și de securitate în care evoluează țara amintesc de această dată de cele din ajunul celei de-a doua conflagrații mondiale. Cu o Rusie dominată de visul imperial, cu o Europă care nu-și găsește identitatea, cu războaie civile în imediata vecinătate, cu pericolul migrației masive de populații musulmane și de terorism, situația nu poate fi decât îngrijorătoare.
Deși România face parte din NATO, lucru care îi conferă o oarecare siguranță, constatăm o serie de riscuri și vulnerabilități la adresa siguranței și securității naționale. România este așezată la frontiera estică a NATO (nu la “flancul estic”), așadar în prima linie, într-o zonă puternic frământată, în care mocnesc conflicte așa-zis “înghețate” și altele care sunt “calde”. Dintre cele “înghețate”, amintim Transnistria, Georgia cu Osetia de Sud, Nagorno-Karabah, Crimeea, iar dintre cele “calde”, Ucraina cu zona Donețk, Siria, Turcia, Irakul, Afganistanul, Yemenul și războiul cu Statul Islamic (ISIS). Dar sunt și tensiuni care pot oricând să izbucnească: Turcia - Israel, Israel - Iran, Arabia Saudită - Iran, Uniunea Europeană - Turcia (ultimele pe fondul îndepărtării Turciei de calea democrației și a crizei migranților). Tensiuni sunt și în Balcani: Turcia - Grecia, Macedonia - Kosovo/Albania, Serbia - Kosovo.
România se mai confruntă cu un adevărat război psihologic, imagilogic și cibernetic. Se confruntă, pe plan intern cu tendințe iredentiste, revanșarde, din ce în ce mai fățișe, alimentate din exterior, reactualizându-se vechea punte de legătură de pe vremea lui Bela Kun și Lenin dintre Rusia și Ungaria, care nu renunță la visul “Ungariei Sfântului Ștefan”, uitând că dacă Transilvania ar fi făcut parte din vechiul regat maghiar n-ar mai fi trebuit ca unul din punctele programatice ale revoluției maghiare de la 1848 să ceară unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Ne mai confruntăm pe plan intern cu o luptă acerbă pentru distrugerea reperelor noastre identitare (cultură, istorie, tradiții), cu concursul unei părți din mass-media și al cozilor de topor din mediul literar, științific și politic. Nu ne miră, așadar, în aceste condiții, să constatăm cu îngrijorare diminuarea numărului de unități militare luptătoare, în special în Transilvania, dar și în celelalte provincii istorice. Printre alte categorii de forțe armate și arme neglijate se numără și tancurile.
De aceea, la ceas aniversar, deplângem această situație și sperăm ca toți factorii de decizie responsabili să se trezească, să învețe ceva din experiența trecutului, din istorie (dar mai întâi să o studieze), să nu repetăm situațiile neplăcute din trecut, să înțeleagă că fiind membri NATO avem obligația și responsabilitatea față de aliați și față de propriul popor să susținem o armată puternică, bine pregătită pentru luptă (nu pentru pază) - vezi exercițiile NATO desfășurate în acest an -, bine dotată, capabilă să descurajeze orice potențiali agresori și să facă față inamicului în perioada inițială a agresiunii.
Ca tanchiști, nu putem decât să sperăm că cele două procente din PIB alocate armatei să fie cheltuite cu chibzuință, în interesul țării, să ducă la relansarea proiectului tancului românesc, printre altele, la modernizarea celor existente după modelul Poloniei, creând astfel o nouă perspectivă industriei de apărare naționale și locuri de muncă atât de necesare.
Cu această speranță, privim spre viitor și urăm armei tancuri o rapidă revigorare și tuturor tanchiștilor români activi, în rezervă, în retragere și veterani de război multă sănătate, bucurii și La mulți ani!
