S-au împlinit, în 30 iulie, 12 ani de când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist Arăpaşu, a păşit pragul acestei lumi spre lumea drepţilor în împărăţia lui Dumnezeu, la o vârstă mai mult decât venerabilă. Patriarhul Teoctist Arăpaşu (din botez Teodor) s-a născut la 7 februarie 1915, în localitatea Tocileni din judeţul Botoşani. De-a lungul timpului a fost frate în mănăstirile Vorona şi Neamţ, elev la seminarul monahal din cadrul mănăstirii Cernica, a fost uns în monahism la Bistriţa, în judeţul Neamţ, sub numele Teoctist şi hirotonit ierodiacon pe seama acesteia, la 4 ianuarie 1937. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând licenţa în anul 1945, paralel a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi, de asemenea, a fost diacon la patriarhie. La 1 martie 1945 este transferat la centrul eparhial Iaşi, fiind hirotonit ieromonah şi hirotesit arhimandrit în 1946; de asemenea, a făcut studii la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi; a fost preot slujitor din 1945, apoi mare eclesiarh la catedrala mitropolitană din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, fiind şi vicar al aceleiaşi arhiepiscopii. În martie 1950 este ales şi hirotonit episcop vicar patriarhal, cu titlul “Botoşăneanul”; în această calitate a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi a condus diferite sectoare din cadrul administraţiei patriarhale. La 28 iulie 1962 este ales, iar la 16 septembrie înscăunat episcop la Arad, păstorind acolo 10 ani; în perioada decembrie 1969 - decembrie 1970 a îndeplinit şi funcţia de locţiitor de episcop la Oradea.
La 28 ianuarie 1973 a fost ales, iar la 25 februarie, acelaşi an, este înscăunat arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei; în septembrie 1977 este ales, iar în octombrie, acelaşi an, este înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Menţionăm, de asemenea, faptul că din iulie 1980 până în ianuarie 1982 a fost şi locţiitor de mitropolit al Ardealului.
După moartea patriarhului Iustin (1986), Teoctist Arăpaşu a devenit locţiitor de patriarh; la 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie 1986 este întronizat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În cei foarte mulţi ani de activitate ca ierarh s-a preocupat nu numai de probleme administrative şi economice, ci şi de restaurarea unor monumente de artă bisericească, din cele 4 eparhii pe care le-a condus, şi de organizarea unor muzee bisericeşti; a fost, de asemenea, şi ctitor de biserici; după
anul 1989 a îndrumat acţiunea de construire a unor noi biserici în Bucureşti şi în alte părţi ale ţării; a îndrumat revistele “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Moldovei şi Sucevei” şi “Glasul Bisericii”, acelor editate la Patriarhie; a încurajat, de asemenea, apariţia mai multor lucrări teologice.
Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici; a condus delegaţii în vizite peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda, Biserica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar - India, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Bulgară, Biserica Armeană, Arhiepiscopia misionară din America. Ca patriarh, a condus delegaţii sinodale române care au vizitat Patriarhia ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia, Patriarhia Rusă, Patriarhia Sârbă, Biserica din Cipru, Biserica Greciei, Biserica din Malabar - India etc. De asemenea, menţionăm faptul că a primit vizitele mai multor Întâistătători de Biserici ortodoxe naţionale, mai ales după 1989, precum şi a Papei Ioan Paul II, în mai 1999.
Patriarhul Teoctist a participat la Conferinţa mondială a Comisiei “Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal, în 1963, vizitând atunci o serie de parohii româneşti din Canada. De asemenea, a mai luat parte la diferite întâlniri şi adunări din Franţa, Creta, Chambesy, Oxford etc.
Patriarhul Teoctist a primit titlul de “Doctor Honoris Causa”, din partea mai multor Universităţi cum ar fi Oradea, Bucureşti, Piteşti, Petroşani, Galaţi; este membru de onoare al Academiei Române din 17 decembrie 1999.
Patriarhul Teoctist Arăpaşu a publicat studii, articole, cuvântări în “Biserica Ortodoxă Română”, “Glasul Bisericii”, “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, “Mitropolia Olteniei”, “Mitropolia Banatului”, “Telegraful Român”, cărţi de rugăciuni, pastorale. Câteva lucrări au apărut în volum. Articolele şi cuvântările publicate în reviste au fost strânse în câteva volume, sub titlul Pe treptele slujirii creştine. De asemenea, i-au mai apărut şi alte volume.
Ca patriarh îndrumă întreaga activitate editorială de la Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
De-a lungul anilor, au apărut, cu binecuvântarea sa, o serie de lucrări cu caracter teologic şi istoric, menţionăm reeditarea Bibliei de la Bucureşti din 1688, au apărut manuale pentru învăţământul teologic universitar şi seminarial, noi traduceri din Sfinţii Părinţi, cărţi de slujbă şi multe altele.
Patriarhul Teoctist Arăpaşu a trecut la cele veşnice în ziua de 30 iulie 2007, iar înmormântarea sa a avut loc în ziua de 3 august 2007, când trupul său neînsufleţit a fost aşezat, pentru odihnă veşnică, în cripta din catedrala patriarhală din Bucureşti. Din ceea ce a fost Patriarhul Teoctist va rămâne amintirea pilduitoare a unei vieţi de om, trăită în necontenită şi stăruitoare muncă. Și vor rămânea şi realizările sale, tot pe atât de bogate, pe cât de larg i-a fost câmpul de activitate, în toate domeniile vieţii româneşti în care a activat: în Biserică, pe teren cultural şi pe cel social-naţional. Patriarhul Teoctist a intrat în istorie, scriind, cu sufletul, cu viaţa şi faptele sale măreţe, pagini de o neîntrecută frumuseţe morală care se vor impune posterităţii ca o comoară scumpă, vrednică să fie păstrată şi cinstită. De aceea, cu gândul înălţat spre cer, cerem de la Dumnezeu să-l odihnească cu Drepţii Săi, hărăzindu-i un loc fericit în împărăţia Sa cea veşnică.
