GUVERNUL ÎNCURAJEAZĂ... “IA-MĂ, NENE”?! ECATERINA ANDRONESCU, DEMISĂ DE PREMIER!

Distribuie pe:

Agențiile de presă au preluat, ieri, știrea potrivit căreia Viorica Dăncilă a anunțat că a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu din funcția de ministru al Educației, după ce aceasta a afirmat că ea a învățat de acasă să nu se urce într-o mașină cu un străin, propunându-l pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, să preia interimatul.

“Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere - punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook. Șeful executivului îl va propune pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, pentru a prelua interimatul.

Decizia premierului vine în contextul în care ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat, joi, la Antena 3, că a învățat de acasă să nu se urce într-o mașină cu un străin, făcând referire la cazul Alexandrei din Caracal.

Reacția ex-ministrului Andronescu: “Am aflat de la televizor. Nu m-a căutat din păcate (Viorica Dăncilă - n. red.). Eram într-o ședință în consiliul ministerului pentru a încerca să rezolvăm niște probleme curente. Intenția mea era de a le spune copiilor că, dacă părinții nu le spun, noi la școală le spunem ca să îi ferim de răufăcători”, a declarat Ecaterina Andronescu într-o intevenție telefonică la Digi 24, la câteva minute după decizia Vioricăi Dăncilă. “Declarația mea nu avea nicio legătură cu situația, ci doar ca să-i protejăm pe copii. Intenția mea nu era să o acuz pe Alexandra sau pe părinții ei. Nu am gândit așa, nu sunt genul ăsta de om (...) Cred că școala trebuie să îi învețe pe copii să se autoprotejeze. Mă așteptam la o explicație (pentru demitere - n. red.). Eu le-am explicat celor care m-au interpelat pe Facebook”, a mai adăugat ea, potrivit sursei citate.

În țara noastră, autostopul este reglementat prin Legea nr. 129/ 2015, legea taximetriei, care, la art. 7, în materie de deplasare cu mașini de ocazie, stipulează:

(1) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se execută numai de către transportatori autorizați, care dețin autorizații taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi, sau copii conforme valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condițiile prezentei legii, pentru fiecare autovehicul utilizat;

(2) Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deține pentru acesta, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă, potrivit prevederilor alin. (1).

Prin urmare, legea interzice doar transportul contra cost de persoane de către un șofer care nu deține autorizație. Dacă acesta nu solicită remunerație în schimbul serviciului său, se consideră că nu încalcă prevederile actului normativ, potrivit avocat.net.

 

Lasă un comentariu