Descriind aspectul bisericii din comuna Boroșneul Mare, un document de epocă arată că “nu se mai află decât niște ruine din zid, până în dreptul ferestrelor. Alt material în jurul ei nu mai este”. În parohia Cernatul de Jos, “biserica a fost atacată cu pietre, de răufăcători, în toamna anului 1940, distrugându-i complet toate geamurile. Pietrele aruncate în geamuri și ajunse în interiorul bisericii s-au izbit în drumul lor de policandrul cel mare din mijlocul bisericii pe care l-au doborât jos, zdrobindu-l în bucăți în care stare se află și în prezent. Din cauza deteriorărilor suferite, biserica este închisă”. Biserica din Odorhei “se prezintă într-o situație jalnică. Toate geamurile sunt sparte, burlanele verticale pentru scurgerea apei de pe acoperiș, toate lipsesc. La intrarea principală, mormane de gunoaie răspândesc un miros urât. Din împrejurul bisericii (gardul - n.n.) făcut într-o formă estetică, din lemn de mesteacăn, nici urmă nu mai este”. Biserica din Praid “e transformată în magazie de cereale. Nu e avariată, dar a fost murdărită și profanată”. Biserica din Cristur - I. G. Duca “un giuvaier de biserică, zidită după stilul bisericilor din Bucovina. Acum e întrebuințată de magazie de alimente”. Biserica din Huedin (Cluj) “a fost deteriorată la geamuri, în ziua de 3 august 1941, prin împușcături cu arme”. Biserica din Deda (Mureș) a fost deteriorată în ziua de Paști din același an. Aceeași soartă a avut-o biserica din Șimleul Silvaniei (Sălaj) care “a fost batjocorită de o ceată de manifestanți (unguri - n.n.) care i-au spart toate geamurile dinspre stradă, în ziua de 15 martie a.c. (1941 - n.n.), zi de sărbătoare națională maghiară”. În orașul Satu Mare “și-au bătut joc de biserica cea nouă din care au dispărut mai multe lucruri - forțând ușile și intrând fără permis în ea - mai ales soldații. Au strigat “Eljen Horthy” și s-au spurcat în ea”. În biserica din comuna Lazuri, jud. Satu Mare, “soldații au culcat în mijlocul bisericii pe cantorul Buza Gheorghe, dezbrăcându-l și punându-i pe burtă - pe pielea goală - o lumânare aprinsă până s-a topit și a ars toată, cauzându-i grave arsuri și chinuri (...). L-au pus apoi să scoată singur crucea (Răstignirea) de gorun din fața bisericii și să o ducă pe umeri ca Cristos - până la locul unde au pus-o pe foc”. Situații similare s-au petrecut și în localitățile Pava, Tămășfălău, Comalău etc., unde troițele din fața bisericilor au fost sfărâmate. Nu au fost scutiți nici morții din morminte și sfintele cruci de la căpătâi. Spre pildă, în comuna Belini, vandalismul horthyst s-a manifestat prin scoaterea din loc și doborârea la pământ a 54 de cruci din cimitirul românesc.
Au fost cazuri când autoritățile de stat au încercat să confiște biserici românești pentru a le transforma în... sală de sport. Iată un asemenea caz petrecut la Baia Mare.
La 26 august 1941, preotul Ștefan Bărbos, locțiitorul protopopului din Baia Mare, trimite directorului liceului de stat din localitate un protest în care se arată: “Consternat și surprins am primit ordinul nr. 114/41 al Direcțiunii Regionale Regale Școlare din Satu Mare, comunicat mie prin ord. Dv. nr. 1100/1940 - 1941 și prin care sunt obligat a preda până la 1 sept. 1941, deci în termen de cinci zile, biserica noastră ortodoxă din localitate pentru a servi scopurilor de educație fizică, adecă, ca sală de gimnastică pentru liceul din localitate. Nu-mi pot imagina care poate fi baza de drept a acestui ordin al Direcțiuni Regionale Școlare (...). Suntem obligați a protesta în modul cel mai energic contra dispozițiunei și ordinului, dat fără competență și pe nedrept, al Direcțiunii Regionale Regale Școlare din Satu Mare și trebuie să declarăm că nu vom evacua și nu vom ceda biserica noastră”. Un protest similar a fost trimis și prefectului județului, în care se arată că “trebuie să protestăm contra acestei măsuri care distruge din temelie libertatea religioasă. În semnul crucii lui Christos trebuie să protestăm”. În argumentația sa asupra gravelor profanări ale religiei creștine, de către autoritățile de ocupație, preotul român arăta: “Menționăm că în urma dispoziției d-lui colonel Zoltán Muzsik, într-o noapte a lunii octombrie (1940 - n.n.) a fost distrusă și îndepărtată crucea ridicată lângă biserica noastră, care este semnul păcii și-al iubirii de aproapelui întru Christos. Noi, credincioșii români ortodocși, am avut cel mai mare respect pentru Crucea ridicată lângă biserica noastră de parohia romano-catolică și timp de 20 de ani ne-am închinat cu evlavie în fața ei și nici nu ne-a trecut prin cap gândul profanării - în schimb, după ocupare, Crucea bisericii noastre a fost profanată...”.
(Va urma)
