AMPLIFICAREA PERSECUȚIILOR ODATĂ CU INTRAREA ARMATEI HORTHYSTE
În zilele care au urmat intrării trupelor ungare în nord-estul Transilvaniei, crima, schingiuirea, maltratarea cea mai brutală au constituit principalul “dialog” al ocupantului cu populația românească. Au căzut - după cum am văzut - numeroase victime din rândul tuturor categoriilor sociale și profesionale românești. Slujitorii Bisericii nu au fost ocoliți. Printre primele victime dintre clericii români a fost preotul Trăian Costea din comuna Trăsnea, județul Sălaj. “Ocuparea” comunei Trăsnea, în ziua de 9 septembrie, a început cu împușcarea de către soldații unguri a câtorva copii români care pășteau vitele la intrarea în comună, dinspre comuna Ciumîrna. Apoi au fost “asaltate” străzile locuite de români, incendiind casele și împușcând orice român întâlnit. Preotul Trăian Costea era ascuns în casa parohială, căreia i-au dat foc. I-a sosit și lui clipa când să bea ultimul pahar: un glonte în cap. Apoi a fost “tras pe galeria de lemn a presbiterului, căruia i-au dat foc și care a ars odată cu cadavrul preotului” . Și, totuși, Dumnezeu a fost milostiv cu cel ce a păstorit sufletele credincioșilor români, fiind scutit de chinuri îndelungate. Mai tragică a fost soarta multor copii români, a căror tragedie este descrisă de un martor ocular astfel: “După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și de vii îi aruncau în văpaia focului (caselor care ardeau - n.n.) arzând de vii în chinuri groaznice și mare jale răsună în tot locul de plânsetele lor” .
PREOTULUI TRĂIAN COSTEA I-A URMAT PROTOPOPUL AUREL MUNTEANU
După martiriul preotului din Trăsnea, a urmat a doua zi, 10 septembrie, cel al protopopului Aurel Munteanu din Huedin, județul Cluj. Cine a fost protopopul Aurel Munteanu?
Iată cum este descrisă personalitatea acestui cleric român în cartea “Transilvania, ultima prigoană maghiară”: “... Ajuns în fruntea protopopiatului ortodox din Huedin, părintele Aurel Munteanu s-a străduit ca în protopopiatul său să nu rămână nici o parohie, nici un sat, nici un cătun fără biserică. Pentru ridicarea culturală a poporului și întărirea conștiinței naționale în sufletele românilor, părintele Aurel Munteanu s-a pus în fruntea mișcării de culturalizare a poporului sub stindardul ASTREI culturale, reușind să insufle iubirea de neam și patrie. Activitatea lui s-a extins și asupra învățământului din raza protopopiatului său, prin construirea mai multor localuri monumentale necesare școlilor elementare. Pentru propășirea economică a poporului român a dat impuls înființării de cooperative de credit, consum și de producție. Pretutindeni era cunoscut ca un adevărat părinte ocrotitor al neamului, iubit și stimat de toți românii din acel ținut (. . .). Ultimii ani ai vieții sale i-a dăruit construirii frumoasei catedrale, pe care, cu multă trudă și cu imense sacrificii, a terminat-o cu doi ani înainte de 1940, în mijlocul orașului Huedin (...) A avut o atitudine corectă și împăciuitoare față de maghiarii din Huedin și satele din protopopiatul său. O parte însemnată din maghiarii din Huedin, șovini revanșarzi, nu numai că nu vedeau cu ochi buni realizările protopopului Aurel Munteanu, pentru propășirea culturală, economică, religioasă a românilor, dar îl socoteau un dușman înverșunat al maghiarilor și îndeosebi a împlinirii idealurilor lor: Ungaria Mare”.
Potrivit tuturor izvoarelor cunoscute, martirajul protopopului Aurel Munteanu a avut loc astfel: în dimineața zilei de 10 septembrie a plecat să oficieze slujba la înmormântarea unui credincios. În târgul din mijlocul orașului, o bandă de 21 de unguri agresivi, timp de 4 ore, l-au schingiuit, cu o ferocitate care întrece orice închipuire. A fost scuipat; i s-a strigat “popă hoț, valah împuțit”; lovit peste cap, peste față, peste brațe cu ciomege. I-au smuls părul și barba din rădăcini, cu carne cu tot. Budai Janos Gyepu i-a înfipt un baston în gură de mai multe ori până i-a ieșit prin ceafă. Și totul se petrecea sub privirile soldaților unguri. Asasinii erau din Huedin și localitățile învecinate, între care: Gáll Ferenc din Șaula, Géza și Erezey, Szekeres János din Bicalat și Budai János Gyepu. Cadavrul lui, împreună cu al gardianului Nicula Gheorghe, care a sărit în ajutorul protopopului, au fost aruncate într-o groapă la marginea orașului, pe moșia grofului Banffy și astupate, sumar, cu țărână. După 10 zile, soția află unde este îngropat soțul și încearcă să-l ridice pentru a fi înmormântat în cimitir. A fost oprită de jandarmi. Ulterior, după un simulacru de autopsie, cadavrul celui care a fost părintele protopop Aurel Munteanu a fost înmormântat în cimitir “într-un sicriu dat de primărie ca pentru cerșetori (...). Mulțimea de români, care veneau să asiste la înmormântare, a fost împrăștiată de jandarmi, iar a doua zi, mormântul a fost găsit devastat și călcat în picioare, cu florile, depuse de mâini pioase, răvășite, iar crucea smulsă din pământ”. Desigur, Statul ungar a luat “măsuri”. Asasinii au fost trimiși în “judecata” unui tribunal din Cluj, care a constituit obiectul dosarului nr. B. 4239/1941/6. Tribunalul constată că asasinarea s-a datorat “emoției puternice provocată de fericirea eliberării”. Criminalii sunt “condamnați” prin sentința 4329/din 28 noiembrie 1941 la ... câte două luni închisoare corecțională, cu suspendarea executării pedepsei!! O adevărată parodie a justiției!
(Va urma)
