Calendarul civico-politic al țării noastre ne oferă periodic, o dată la cinci ani, o toamnă rezervată alegerii Președintelui României. Este o perioadă de timp în care, noi, cetățenii, redevenim factori foarte importanți pentru competitorii, dar și grupările de sprijin, politice sau cele așa zis apolitice, ale acestora, care-și doresc să acceadă la această înaltă magistratură a statului nostru.
Limita de timp pentru înregistrarea candidaturilor, fiind depășită, avem deja cunoștință de lista completă a celor 14 “combatanți” acceptați de Biroul Electoral Central. Pe o scară a notorietății în societatea românească, numele acestora este cunoscut cu un grad mult diferit. Acest lucru, în opinia mea, îi așează în poziții total inegale în “bloc startul” competiției. Este firesc ca aceștia să fie conștienți de această situație dar, care, fiind experiențe istorice, este adevărat că nu la noi în țară, nu a reprezentat o piedică insurmontabilă în a câștiga locul dorit. Este posibil că unii dintre aceștia și-au propus doar respectarea principiului conținut în jurământul olimpic care spune: “Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi, ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful, ci lupta. Esențial nu e să cucerești, ci să lupți bine.” Mi se pare greu de crezut că având în vedere mobilizarea de resurse: umane, financiare și logistice, ce presupune o candidatură prezidențială, să aibă motivația de mai sus, considerată de mulți ca fiind idealistă pentru spațiul politic. În realitate, lupta pentru funcția prezidențială este una eminamente politică, între principalele forțe existente pe eșicherul național, acest lucru fiind evidențiat de faptul că fiecare partid politic semnificativ și-a desemnat și asumat un candidat selectat prin proceduri proprii.
Candidații pentru funcția prezidențială sunt oameni cu calități și merite care vor fi cu siguranță evidențiate, dar și cu “defecte” care, la rândul lor, vor fi marcate cu multă voluptate, în campania electorală care va începe foarte curând. Alegătorii sunt interesați ca Președintele României să fie un om ce-și îndeplinește cu religiozitate “fișa postului”, bine definită de litera și spiritul Constituției țării. Ei vor trece prin filtrul exigențelor proprii, apelând la una sau mai multe iterații, ceea ce au etalat până acum și ceea ce-și propun acești candidați și, într-o oarecare măsură, cei din preajma lor, care-i girează prin prestigiul și buna lor credință.
Formația profesională, nivelul de instruire, experiența în viața politică și socială, abilitățile de comunicare, viața de familie avută, sunt distincte fiecărui candidat în parte, ceea ce le poate aduce mai multe sau mai puține “bonusuri” în evaluarea făcută de cetățeni, care vor folosi însă “cântare” diferite în funcție de simpatiile dobândite în timp.
Personal, aș fi foarte satisfăcut dacă în cele 30 de zile ale perioadei electorale, toți cei care-și propun să militeze pentru unul sau altul dintre candidați, să evidențieze, în mod deosebit, meritele și zonele în care excelează candidații preferați și mai puțin defectele și minusurile celorlalți.
Fiecare din potențialii câștigători ai funcției prezidențiale vine în fața alegătorilor cu un slogan, cu o deviză, prin care încearcă să-și sintetizeze mesajul său pentru ceea ce va face în mandatul care este “scos la concurs” în actuala campanie electorală. Viziunea care ni se propune prin aceste sloganuri, pentru România următorilor ani, este mult diferită, și lasă loc la interpretări, ele putând fi citite în diverse “chei”.
Experiența socială ne spune că dobândirea încrederii alegătorilor este rezultatul unui proces complex care implică prea mulți factori, pentru ca cele 30 de zile care urmează să poată face minuni în ceea ce se petrece în opțiunea cetățenilor votanți. Prezența mijloacelor de comunicare moderne, din categoria social-media, a adus însă, în ultimul timp, și excepții surprinzătoare.
Cum se vor comporta cetățenii români la alegerile din 10 noiembrie 2019, și cu o foarte mare probabilitate și din turul doi din 24 noiembrie 2019, va fi o probă a maturității civice și va demonstra gradul de progres civic realizat de societatea românească în ultimii 30 de ani.
Democrația, în esența ei, conține două componente, la fel de importante,: dezbaterea și votul. În această “toamnă electorală” din țara noastră, cele două componente sper să se manifeste pe deplin la un nivel care să ne confirme, în acest domeniu, calificativul de democrație consolidată.
