“CAIETE SÂNGEORZENE”, VOLUMUL VII, 2019

Distribuie pe:

În cadrul seriei de prelegeri denumite, cu titlul generic, “Sângeorgiu de Mureș - Călătorii în timp”, evenimentul central a fost lansarea celui de-al VII-lea volum al “Caietelor sângeorzene”. Să recunoaștem, în anul acesta, “caietul” are 215 pagini, în format A4, un “caiet-carte”, de o realizare tipografică foarte reușită. Evenimentul cultural de la Sângeorgiu de Mureș s-a desfășurat în ziua de joi, 24 octombrie a.c., cu începere de la ora 13, la Biblioteca CDI a Gimnaziului “Sfântul Gheorghe” din localitate și a avut moderator pe prof. dr. Peter Moldovan, directorul Arhivelor Naționale Târgu-Mureș. Reamintim, la această instituție deosebit de importantă a statului român, primul director a fost prof. dr. Ioan Ranca, apoi prof. dr. Liviu Boar, iar în prezent, prof. dr. Peter Moldovan. Alocuțiunile au fost rostite de ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, și Csiki Angela, directorul Gimnaziului “Sfântu Gheorghe” din Sângeorgiu de Mureș. A venit rândul autorilor cărții să-și prezinte articolele, studiile, cele care sunt cuprinse în acest al VII-lea volum al “Caietelor sângeorzene”. Bereczki Zsolt, specialist în relații publice și comunicare la Primăria Sângeorgiu de Mureș, este autorul capitolului “Inițiative ale Primăriei Sângeorgiu de Mureș privind sărbătorirea bradului de Crăciun și evenimentul iluminatului festiv de iarnă”, în Sângeorgiu de Mureș. Jurnalistul Viorel Conțiu a făcut o succintă prezentare a interviului publicat, intitulat “Personalitate marcantă a județului nostru: Domnul Ilarie Gheorghe Opriș, la împlinirea vârstei de 80 de ani”. Faptul că, de mulți ani încoace, comuna Sângeorgiu de Mureș are cea mai puternică, mai amplă și variată activitate culturală din țară, i se datorează în mare măsură activității pe care încă o desfășoară Ilarie Gheorghe Opriș în cultura mureșeană. Profesorul doctorand Emil Tătar, cadru militar în rezervă, este prezent în “Caietele sângeorzene”, cu studiul “Începuturile greco-catolicismului în Sângeorgiu de Mureș, Ernei și Tofalău”. Szántó Etit, paracliser la Sângeorgiu de Mureș, a prezentat prima parte a lucrării sale intitulată “Istoria comunității religioase din Sângeorgiu de Mureș”, Cornel David, pensionar din Sângeorgiu de Mureș, a prezentat câteva “File din povestea vieții mele”, Nemes Gyula, istoric, publicist, a publicat studiul “Garda populară a comitatului Mureș-Turda, în perioada noiembrie 1944 - 7 iulie 1945”, Ilarie Gheorghe Opriș a prezentat studiul “Dumitru Sângeorzan, preot ortodox în Sângeorgiu de Mureș, 1945-1969”, iar în final, prof. dr. Peter Moldovan a prezentat prima parte a studiului său, intitulat “Aspecte din istoria satului Tofalău până în anul 1869”. Domnia sa i-a oferit dlui Ilarie Gheorghe Opriș “Diploma omagială” din partea Asociației Arhiviștilor “David Prodan”, Filiala Târgu-Mureș, în semn de admirație și prețuire pentru munca rodnică și exemplară depusă în slujba mișcării culturale. În final, prof. dr. Liviu Boar a făcut o succintă prezentare a celei de-a doua ediții a volumului intitulat “Arhiviști ardeleni. Dicționar bibliographic”, al cărui autor este. Am aflat că în volum sunt trecute datele biografice ale arhiviștilor care au trecut la cele veșnice și faptul că ediția a III-a a lucrării va fi lansată la Arhivele Naționale din Cluj-Napoca, în curând. Să subliniem înalta ținută a evenimentului care s-a desfășurat la Sângeorgiu de Mureș, și faptul că lucrările cuprinse în acest al VII-lea volum al “Caietelor sângeorzene” îi conferă o înaltă ținută științifică despre trecutul și prezentul comunei Sângeorgiu de Mureș. Felicitări organizatorilor. Discuțiile au continuat la agapa care a încheiat manifestarea.

Lasă un comentariu