“DEȘI MJ A FOST SUB UN ASEDIU, AM ASIGURAT DOMNIA LEGII ȘI RESPECTUL FAȚĂ DE EA”

Distribuie pe:

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a afirmat, marți, că, deși MJ a fost de multe ori “sub asediu”, a încercat să asigure domnia legii și respectul față de aceasta, în ciuda “multor presiuni”.

Aceasta a venit marți dimineața la minister, unde a avut loc ceremonia de preluare a mandatului de către Cătălin Predoiu.

“Mă uitam aseară, am semnat peste 812 acte normative, după cum știți Ministerul Justiției este pe circuitul de avizare a majorității actelor normative. (...) Am asistat numeroase autorități, inclusiv din alte state, pe anumite proceduri. Am și câștigat. Cred eu că mi-am îndeplint datoria față de românii care au investit încredere în mine, în toți profesioniștii din acest minister, pentru că, deși, de multe ori, ministerul a fost sub asediu și în ciuda multor presiuni, diverse interese, cred eu că am asigurat domnia legii și am asigurat respectul față de lege și de aplicarea legii. (...) Ministerul Justiției, cel puțin din punctul meu de vedere, așa s-a simțit, a fost sub un asediu continuu. Tocmai aceste luni nu au fost simple, vă mărturisesc că au fost dificile și din cauză că eu nu am avut un secretar de stat căruia eu să-i pot delega semnătura. Deci, și din punct de vedere administrativ, tot ministerul a stat în semnătura mea”, a precizat Ana Birchall.

Ea a explicat de ce a decis să suspende procedura de numire la șefia Parchetelor.

“Procedura care trebuie declanșată pentru numirile la Parchete, (...) eu, în mod intenționat, am suspendat procedura care era în curs. Nu am declanșat această procedură, pentru că, din punctul meu de vedere, am considerat că în această perioadă, când încă era foarte multă tensiune în sistem, cred că era foarte important să dau această încredere, să încerc să reclădesc această încredere, inclusiv la orice procedură”, a spus Birchall.

“Pot să vă spun că o să plec din fruntea ministerului cu fruntea sus, cu credință că în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să respect jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie și pe Constituție, la învestire, și cred că în această perioadă nu am făcut altceva decât să asigur buna funcționare a ministerului, a activității curente”, a mai spus Birchall.

Lasă un comentariu