Ciolacu: Oameni buni, nu desființează nimeni cash-ul. Nu obligă nimeni să ai card. Nu vedeți ce minciună grosolană?

Distribuie pe:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți seară, că nu desființează nimeni cash-ul în România, dar erau necesare restricții pentru a fi combătută evaziunea fiscală, România fiind pe primul loc în Europa în acest domeniu.

Marcel Ciolacu afirmă că este o minciună grosolană întreaga propagandă a celor care susțin că va dispărea cash-ul, dar recunoaște că achiziționarea oricărui bun sau produs care costă mai mult de 5.000 de lei trebuie făcută cu cardul.

“Oameni buni, nu desființează nimeni cash-ul. Nu obligă nimeni să ai card”, a afirmat, marți seară, Marcel Ciolacu, relatează News.ro.

Întrebat de ce se limitează valoarea plăților, Ciolacu a afirmat: “Păi și cum să combată? Doamne, am înnebunit? La magazinul din comună plătești mai mult de 5.000 de lei?”

Premierul a explicat că, dacă într-o comună sunt două-trei magazine, fiecare persoană poate cheltui 5.000 de lei cash în fiecare dintre acestea.

“E vorba despre o cheltuială într-un singur loc. Ca să nu vă spun că puteți dumneavoastră cheltui 5.000 de lei, poate cheltuiește în același magazin și soția 5.000 de lei. Nu vedeți ce minciună grosolană?”, a adăugat premierul.

Întrebat ce se întâmplă dacă cineva dorește să cumpere ceva care costă mai mult de 5.000 de lei, de exemplu un televizor, premierul a replicat: “Plătești cu cardul”.

Când i s-a atras atenția că poate cineva nu are card, premierul a afirmat: “Vorbim de oamenii normali. Și cum vreți să combat eu evaziunea? E o restricție în acest moment, dacă ai cea mai mare evaziune din Europa. Vreți un prim-ministru care vine să se plângă la dvs: «Aoleu, ce mă fac?» Vin cu soluții”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Acesta susține că propaganda este făcută de cei care se tem că nu mai pot face evaziune fiscală și nu mai pot lua șpagă.

“E normal că-i doare, e normal că nu mai au cum să cheltuie șpaga, nu mai ai cum să cheltuie banii din evaziune. Cred că doare, îi înțeleg. Oamenii vor vedea că nu sunt afectați și nu o să fie probleme. Li se va întoarce în cap toată această propagandă pe care o fac în acest moment. E o minciună grosolană. Domnilor de la AUR o să li se întoarcă în cap ca un bumerang”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

(Foto: gov.ro)

O mamă singură din Rusia, invitată” la război în Ucraina pentru a-și achita datoriile la bancă

Executorii judecătorești din orașul Krasnoiarsk (Siberia) i-ar fi ordonat unei mame singure, cu doi copii, să semneze un contract cu Ministerul Apărării rus și să meargă la război în Ucraina pentru a putea să-și achite datoriile la bancă, relatează dpa, citând media ruse.

Femeia, mamă a doi copii - unul de 9, altul de 13 ani - a găsit sub ștergătoarele de parbriz ale mașinii sale o citație, potrivit ei, la biroul de recrutare militară din districtul local, a relatat marți site-ul Ngs24 din regiunea Krasnoiarsk.

Femeii i s-a spus să se înroleze ca soldat în armata rusă, “ceea ce îi va permite să ia măsuri pentru a-și achita datoriile în cadrul procedurii de colectare obligatorie”, se arată în scrisoarea publicată de Ngs24.

“Ei îmi propun să mă prezint la biroul de recrutare și înrolare și să plec în baza unui contract în zona «operațiunii militare speciale» (după cum numește Rusia oficial războiul pe care îl duce în Ucraina, n.r.) pentru a-mi plăti datoria. Iată prima foaie de hârtie în care mă roagă să mă prezint [la biroul de înregistrare și înrolare militară], iar pe a doua foaie scrie cu cât sunt datoare băncii. Și asta - spun ei - mă va ajuta să închid creditul. Nu este clar unde să duc copiii”, a declarat Olga pentru Ngs24.ru.

Femeia a făcut un împrumut de 800.000 de ruble (8.400 de dolari) de la Sberbank (Banca de Economii a Rusiei) pentru renovarea apartamentului, dar nu a mai reușit să achite creditul după divorț.

Dar femeia nu are livret militar și nici studii medicale pentru a se putea înrola ca soră medicală.

În plus, ea mai spune că este singurul întreținător al celor doi copii și nu-i poate lăsa de izbeliște. (Agerpres)

MAE: Punctul de frontieră între Gaza și Egipt a fost deschis

Conform informațiilor din teren disponibile până la această oră, pentru început, va fi permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, cazurile medicale și cetățenii din statele cu comunități reduse în Fâșia Gaza, a precizat MAE printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo și Tel Aviv, rămâne în strânsă legătură cu autoritățile israeliene și egiptene pentru evacuarea cetățenilor români și a familiilor acestora.

Autoritățile egiptene și cele israeliene au dat asigurări că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări și în următoarele zile, se menționează în comunicat.

“Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei și care acționează în regim de permanență, 24/7, menține coordonarea cu alte state și organizații internaționale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetățeni/

funcționari. De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgență, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacității de sprijin consular”, se arată în comunicat.

Totodată, MAE informează că, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo și Tel Aviv, este implicat activ în dialogul cu autoritățile și este pregătit să asigure condițiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetățenilor români din Fâșia Gaza care au solicitat acest lucru pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah. (Agerpres) (Sursa foto: Reuters)

Lasă un comentariu