* “Iisus Hristos este Izvorul vieții creștine, Rădăcina vieții. Mlădițele suntem noi, confesiunile creștine, și, mergând mai departe pe acest drum, cea mai periferică mlădiță este cea din urmă sectă. Toate se hrănesc, toate trag seva din Hristos, iar roadele, strugurii, sunt pe măsura viabilității și rezistenței corzii. Corzile care se depărtează prea mult de tulpină se retează. Cele crescute stufos la fel. Cele care se usucă se taie și se aruncă la foc. Cel ce îngrijește via este Dumnezeu. Tot el culege roadele, pentru viața veșnică”. (“Bucuriile suferinței”, pag. 77).
***
* “Problema Basarabiei este problema tuturor românilor. Pledez pentru românitatea Basarabiei. Ea este pământ românesc, rupt din trupul Țării și al Moldovei. Și-i stă bine să fie în Țara Românească; au aceeași istorie, aceeași credință ortodoxă, aceeași limbă. Pentru că una sunt slavii și alta sunt românii. Noi, toți, de la Nistru până la Tisa, suntem români”. (“Hotarul cu cetăți”- Ed. Tehnică, București 1995, pag. 7).
DIMITRIE BEJAN (1909-1997), preot militar, căpitan, martir.
Născut în orașul Hârlău, jud. Iași, din părinți ortodocși răzeși, de la Ștefan cel Mare și Sfânt. “Tatăl meu a păstrat actele de răzeșie, scrise pe pergament, cu scris de mână, pe piele de vițel sau oaie. Tata le-a păstrat și eu le-am dus la Academia Română, unde sunt mii de documente”. Avea 5 surori și un frate, pe care l-a înmormântat personal în Odessa, căzând pentru Neam și Țară. În perioada 1922-1931, timp de 8 ani, a studiat la Seminarul Teologic din Iași “Veniamin Costache”. La vârsta de 11 ani, s-a dus singur la examenul teologic din Iași. A fost licențiat în Teologie și Istorie, în perioada 1931-1935 (36), la București. Primea trei burse, pentru rezultatele extraordinare la învățătură. L-a avut profesor pe marele istoric Nicolae Iorga, supranumit și “Apostolul Neamului”. În anul 1935, fiind student la Facultatea de istorie, Dimitrie Bejan a făcut parte din echipele de cercetare sociologică, îndrumate de profesorul Dimitrie Gusti. Aceste echipe au activat 5 ani și în Basarabia unde au descoperit, la est de Prut și în lungul Nistrului, satele răzeșești. La vârsta de 31 de ani se căsătorește și pleacă, în două rânduri, în Sfântul Munte și Siria. Pe frontul din Crimeea a fost decorat de regele Mihai, care i-a pus pe piept “Coroana Românei” și Mareșașul erou patriot Antonescu, cu mai multe decorații și medalii. Timp de 25 de ani nu și-a văzut casa părintească și tatăl care, după atâția ani, nu l-a mai recunoscut. A primit cu mare greutate o parohie la Ghindăuani - Neamț, unde era căutat de mii de credincioși, ceea ce i-a adus, până la urmă, domiciliul forțat în casa natală, unde la o vârstă nonagenară pleacă la Dumnezeu, Cel, pe care L-a iubit atât de mult și L-a slujit cum puțini au făcut-o. Ne-au rămas cărțile sfinției sale, ca mărturie în timp: “Bucuriile suferinței” vol. I și II, “Oranki: amintiri din captivitate”, “Vifornița cea mare”, “Hotarul cu cetăți”. (Sunt cărți cutremurătoare și de mare valoare, și vi le recomand cu multă căldură; o să se schimbe ceva în dvs. după ce le parcurgeți). (n.a).
