PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA GABRIELEI FIREA, PENTRU CĂ NU A PUS LA DISPOZIȚIE RAPORTUL DE LA SPITALUL GOMOIU

Distribuie pe:

Consilierul municipal USR Ana Ciceală a anunțat, marți, că a depus la DNA plângere penală împotriva primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, pentru că nu a pus la dispoziție informațiile de interes public din raportul întocmit de Corpul de control, în urma verificărilor de la Spitalul Gomoiu.

“Am depus azi, la DNA, plângerea împotriva Gabrielei Firea. Sesizarea detaliază circumstanțele în care Gabriela Firea și aparatul administrativ au ezitat să pună la dispoziția consilierilor municipali informațiile de interes public din Raportul întocmit de Corpul de control, în urma verificărilor de la Spitalul Gomoiu. Deși cunoștea situația, raportul și recomandările Corpului de control, Gabriela Firea și aparatul administrativ nu și-au îndeplinit obligațiile legale și din fișa postului. Concret, deși au luat la cunoștință și au avut indicii că s-au efectuat operațiuni și acte ilicite ce pot atrage răspunderea penală, conducerea Primăriei a omis sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală, așa cum prevede legea. Dacă nu ar fi avut ceva de ascuns, Gabriela Firea ar fi trebuit să prezinte opiniei publice situația de la Gomoiu. Faptul că nu a făcut-o este un indiciu că întreaga situație ar trebui investigată de procurori”, a scris Ciceală, pe Facebook.

Din documentul atașat reiese că USR a depus la DNA o plângerea penală împotriva Gabrielei Firea, cu privire la “fapte susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”.

USR București anunța de vineri că va depune plângere penală împotriva Gabrielei Firea. Organizația menționa că a depus, pe 2 februarie 2018, prin consilierul municipal Ana Ciceală, o solicitare de informații prin care se cerea ASSMB să confirme existența raportului Corpului de control și să-l transmită, fiind vorba de o informație de interes public. Directorul ASSMB ar fi răspuns că există un astfel de raport, dar nu poate fi făcut public, pentru că ar conține date cu caracter personal.

 

Lasă un comentariu