* “Binele făcut la nevoie ți-l răsplătește Dumnezeu când nici cu gândul nu te gândești”.
Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago. Filosof și istoric al religiilor, titular de catedră din 1962, naturalizat cetățean american din 1966, onorat cu titlul de Distinquished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri literare, eseuri filosofice traduse în 18 limbi și circa a 1.200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române din anul 1990.
* * *
* “Trebuie să existe suflete de sărbătoare pe care Dumnezeu le trimite printre oameni în zilele mari ale veșniciei lui”.
Panait Istrati (1884-1935), a fost un scriitor român de limbă română și franceză. Ca și Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar și al unui vânzător ambulant. O vreme a fost și cărturar la bordul navelor Serviciului Maritim Român. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne. Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Roman Rolland. Prozele și romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificile ținuturi ale Brăilei natale, Delta Dunării, un amestec de rase și religii și diversele orașe din Europa prin care a trecut. Opera lui a fost scrisă în limba română și franceză, tradusă în peste 30 de limbi.
* * *
* “Fiecare om, fără excepție, are capacitatea de a atinge virtutea, sfințenia, și, în cele din urmă, starea de îndumnezeire; împărtășirea deplină și eternă din energiile sau atributele dumnezeiești. Din acest motiv, tradiția creștină accentuează atât de stăruitor faptul că viața umană este sacră. Această sacralitate își are temeiul în Dumnezeu și este o expresie a iubirii Sale. Ea este un dar; darul vieții și al sfințeniei lui Dumnezeu Însuși, oferite nouă fără vreun merit personal al nostru. Despărțirea de acest dar face ca viața să fie fără sens, absurdă”.
John Breck (1939)- “Darul sacru al vieții” teolog, profesor, scriitor bisericesc. Și-a luat doctoratul în teologie la Universitatea Heidelberg din Germania (1965), iar în anul 2003 a primit titlul de Doctor onorific din partea Universității din Cluj-Napoca. Mai târziu se află ca profesor de “Patristică” în Alaska (1975-1978), apoi în Paris (1978-1984), și apoi profesor în New-York (1984-1996).
***
* “Dumnezeu e, în intimitatea noastră, dătătorul de adevăruri și norme, conștiința noastră normală”.
Constantin Noica (1909-1987), filosof, poet, eseist, publicist, scriitor român. Fostul ministru țărănist Nicolae Noica este nepotul filosofului Constantin Noica. Are 3 copii, dintre care unul, Răzvan, a devenit ulterior Părintele Rafael, monah ortodox, care actualmente este la un schit în Munții Apuseni, asemenea pustnicilor athoniți. Termină Facultatea de Filosofie și Litere din București, având profesor pe filosoful Nae Ionescu, iar teza de licență a avut tema: “Problema lucrului în sine la Kant”. Timp de 4 ani se găsește în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German din Berlin. Execută, la Jilava, 6 ani de închisoare grea din cei 25 de ani la care a fost condamnat în “grupul Noica”. Este înmormântat la Schitul Păltiniș-Sibiu, după dorința sa, fiind condus de mii de admiratori și ucenici, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală.
