Miercuri, 20 noiembrie, col (r) dr. Mircea Dogaru și-a lansat, la Casa Memorială “Avram Iancu” din Târgu-Mureș, cea mai recentă carte - “Secuii, poporul furat”, lucrare de mare interes pentru noi și zona noastră. Moderatorul, jrs. Ioan Berța, ne-a făcut cunoscută personalitatea reputatului istoric militar, după care subsemnatul am prezentat cartea nou apărută, subliniind, în esență:
Mircea Dogaru scrie așa cum îl știm noi, cu nerv, cu mult curaj, având de partea domniei sale adevărul, cu aplomb, atacând subiecte fierbinți, controversate, pe înțelesul tuturor și, mai ales, cu “documentele pe masă”, pentru a nu putea fi contrazis. Așa a scris și această lucrare așteptată de mulți, tocmai pentru a face lumină într-o problemă istorică încâlcită, mai ales de istoricii maghiari, pentru a corespunde planurilor și scopurilor acestora în zonă. Volumul, cum însuși autorul declară, vrea să reamintească maghiarimii, cu precădere celei din județele Mureș, Harghita și Covasna, “din ce ape au izvorât și cură, dându-i suficiente motive de cugetare”, încât “să înceteze să mai propovăduiască orbește minciunile despre Ardealul unguresc, nedreptatea sau diktatul Trianonului, misiunea civilizatoare a ungurilor, cerând consilii separatiste, autonomii și autoguvernări” etc.
Avem în față o carte - document, în care autorul limpezește și separă lucrurile, pe bază de argumente, logică istorică, tocmai ca să putem - și noi, și ei - pricepe cine sunt, de unde vin, de unde și din cine se trag ei, maghiarii ca și secuii și multe altele. Capitolele cărții urmăresc cronologia evenimentelor care au avut loc în legătură cu ajungerea în acest spațiu a unor populații ce au constituit mai apoi maghiarimea și secuimea de mai apoi: Invazia Maghiarilor - Copiii pământului; Secuii și etnogeneza maghiară, cărora li se adaugă capitole suplimentare, lămuritoare, dintre care amintim: Controverse pe marginea originii secuilor - urmași ai avarilor, înlocuitorii pecenegilor, aliații ungurilor; Din istoria românească a “Ținutului secuiesc” etc.
Urmează apoi un foarte interesant capitol - Coabitarea româno-secuiască sub ofensiva ungro - catolică, apoi capitolul Mihai Viteazul - moment de răscruce în relațiile româno-secuiești, capitol bine dezvoltat și argumentat. Se trece apoi la acea mare acțiune de deznaționalizare a secuilor și a românilor, concomitent cu inventarea termenului de “maghiarime” și de folosirea lui frecventă pentru a ascunde aici tot ceea ce nu a fost convenabil, ca moment istoric, pentru statul maghiar de azi. Așa se face că și numai înșiruirea acestor capitole este suficientă pentru a face înțeleasă istoria cea adevărată a maghiarilor și a secuilor.
În economia cărții, autorul vine însă cu mai multe alte pasaje adăugate, de mai mare sau de mai mică întindere, cu valențe de dovezi în cele afirmate până acum, anume: “Anul 1848”, “Pierderile românilor ardeleni în timpul mișcărilor revoluționare din anii 1848-1849”; “Composesoratele din secuime” - un capitol foarte extins cu multe exemple, în final, atrăgându-ni-se atenția în ce situație ne aflăm acum și ne vom afla dacă nu acționăm așa cum se cuvine, pentru a preîntâmpina acțiunile revanșarde maghiare din anul care urmează, 2020, când se comemorează de ei cei 100 de ani de la “marea nedreptate a Diktatului de la Trianon.”
În finalul activității, autorul a detaliat mai multe aspecte din carte și a răspuns la întrebările participanților la eveniment.
