Szabo Kaloman, noul grof al Topliței Române, nu se simte bine în România, țara pe care a păcălit-o prin tot felul de tertipuri și falsuri, pentru a dovedi că el este moștenitorul de drept al bunurilor rămase de la familia grofului Urmanczy Ieronim: sute de hectare de pădure din Munții Călimani, alte bunuri imobiliare, între care clădiri și străzi întregi ale municipiului Toplița, afirmând chiar că întregul oraș se află pe proprietățile sale!
Szabo Kaloman vrea autonomia Ardealului “ca să nu mai depindem noi de București, care nu face nimic decât să ne ia banii”! Probabil, România nu i-a dat destul din fosta moșie a lui Urmanczy Ieronim, din care, din câte se pare, nu are dreptul să moștenească nici măcar un ar, nu sute de hectare de pădure, fânețe și teren arabil pe care le-a primit. Nu are dreptul de moștenire, fiindcă, așa cum este stipulat în “Certificatul de Moștenitor de Calități” nr. 191, eliberat în data de 18.10.2007, de către Biroul Notarului Public Nagy Gabriella, din Târgu-Mureș, el este doar “strănepot de fiu al fratelui celui decedat”. Adică, cum se mai spune în popor, este abia a noua spiță de la roată!
M-am oprit puțin mai mult asupra acestui “Certificat de Moștenitor de Calități”, încercând să-l înțeleg. Nu este deloc ușor, fiindcă este mai mult un fel de șaradă ce trebuie să fie descifrată. Clar este însă că toți cei aflați pe acest “act” sunt toți moștenitorii averii rămase de la decedatul Urmanczy Ieronim (1871- 1950). După “Cap I”: “Masa succesorală”, urmează “Cap. II”: MOȘTENITORII, care începe cu “fii decedați ulterior”. Cuvântul ulterior, înseamnă care urmează după ceva, sau după cineva. Aici, “ulterior”, după ce?, după cine? Să admitem că se referă la moartea tatălui lor, Urmanczy Ieronim. Numai că, din câte reiese din certificatul respectiv, cei doi fii “decedați ulterior”: URMANCZY IEROMOS BELA și URMANCZY JANOS-FERENCZ, nu au moștenit nimic de la tatăl lor. Beneficiarul a fost URMANCZY ISTVAN - “frate decedat la data de 25.04. 1900”. Fiindcă el moștenește întreaga avere a lui Urmanczy Ieronim! Chiar dacă acesta a decedat în 1900, iar fratele său, cel pe care l-a moștenit, a mai trăit încă 50 de ani și a decedat abia în 1950!!!
Dintr-un fel de “arbore genealogic” ar reieși că Urmanczy Istvan este fratele lui Urmanczy Ieronim. Însă nu poți să nu-ți pui un semn de întrebare când constați că el s-a născut în 1851. Adică cu 20 de ani înaintea lui Urmanczy Ieronim (n.1871)! Cu alte cuvinte, Urmanczy Istvan a fost primul copil al familiei URMANCZY JOANES (Ioan)(1805 - 1876) și al soției sale Maria-Margit (?). Nu știm, fiindcă nu apare nicăieri, anul în care s-a născut, nici cel în care a decedat. Oricum, Urmanczy Joanes, după 20 de ani de la nașterea fiului său, Urmanczy Istvan, a mai avut un fiu, pe Urmanczy Ieronim. Întrebarea este: cu aceeași femeie, oare? Și când îmi pun această întrebare, mă gândesc la cele auzite de la bătrânii Topliței, pe vremea când am venit eu pe aceste meleaguri, adică prin anii '60, care povesteau că Urmanczy Joanes, după moartea soției sale, a mai avut un copil cu o servitoare, ori fată în casă(?), pe care l-a recunoscut și căruia i-a lăsat o parte din averea sa. A fost Urmanczy Ieronim? Averea acestuia a fost moștenită de cei doi fii ai săi, “decedați ulterior”: Janos-Ferencz (decedat în 1963) și Ieromos Bela (decedat în 1964). După moartea acestora, moștenirea întregii averi a lui Urmanczy Ieronim a revenit fratelui său mai mare, Urmanczy Istvan, decedat în 1900!!! Adică, după mai bine de șase decenii de la moartea sa (1900), acesta îi moștenește - să le spunem “nepoți”, pe Janos-Ferencz și Ioronim-Bela, care au mai trăit mai bine de 60 de ani după moartea unchiului lor, Urmanczy Istvan!!!
Șarada de care vorbeam la început, continuă însă. Fiindcă moștenitoarea averii lui Urmanczy Istvan este fiica sa ZAGONI HELENA (ILEANA), care, din câte se poate deduce din acel “arbore genealogic”, s-a născut în 1895 și a decedat în 1922. Însă ea a mai avut doi frați, respectiv o soră, Gizella (1897- 1988), și un frate, Istvan (1899-1979). Oare de ce Zagoni Helena (Ileana), decedată în 1922, “este singurul moștenitor legal” al lui Urmanczy Istvan (după cum se precizează în Certificatul de Moștenitor), din moment ce sora sa, Gizela, a trăit până în 1988, iar fratele său, Istvan, până în 1979?! Au renunțat ei oare la moștenire, fiind în viață, în favoarea surorii lor, Helena (Ileana), decedată de mult?!
Urmează alte neclarități și alte semne de întrebare. Fiindcă prima moștenitoare a Helenei este MARA JOZSEFENE, după care “precizarea” dintre paranteze (născută ZAGONI-SZABO GIZELLA). Întrebarea este: care a fost numele ei de familie? Apoi, când această Mara Jozsefene a devenit Gizella? Și-o fi schimbat ea numele de familie prin căsătorie, dar numele de botez, cum? Important este, pentru “urmașii” ei și ai lui Urmanczy Ieronim, că aceasta moștenește, în calitate de “nepoată de fiică al(?) fratelui decedat”, o cotă de 2/4 din averea acestuia. Adică din averea lui Urmanczy Istvan. După aceasta sunt cei doi “strănepoți de fiu al fratelui celui decedat”: SZABO COLOMAN-EMERIC, domiciliat în Toplița; SZABO ZSOLT-KOLOMAN, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală.
În sfârșit, după multele semne de întrebare asupra modului în care este întocmit acest “Certificat de Moștenitor de Calități”, cuprinzându-i pe cei care, în calitate de frați, fii, nepoți, strănepoți și strănepoți de fii “ai celui decedat”, se ridică alte semne de întrebare asupra întocmirii acestui act. În conformitate cu prevederile Legii nr.36/1995, a notarilor publici, republicată și actualizată în 2014, Art. 15, lit.a, “Procedura succesorală este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu”. Este adevărat că același articol, lit.b, prevede că “În cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricărui notar public (...) în care și-a avut domiciliul acela dintre autorii care a decedat cel din urmă”. Însă toți acești “moștenitori” l-au moștenit pe Urmanczy Ieronim. Pe de altă parte, din toate datele existente în înscrisuri, nu se mai știe care dintre aceștia a decedat cel din urmă. Motiv pentru care, cred că notarul public din Târgu-Mureș, Nagy Gariella, nu avea dreptul să elibereze un asemenea act.
Pe de altă parte, Certificatul de Moștenitor eliberat de Nagy Gabriella se referă la bunurile imobiliare aparținând lui Urmanczy Ieronim. Numai că cei care îi moștenesc bunurile nu sunt urmașii săi, ci, așa cum reiese dintr-o schiță a arborelui genealogic, ei sunt urmașii și moștenitorii fratelui său(vitreg?), Urmanczy Istvan, născut cu 20 de ani înaintea lui Ieronim și decedat în 1900!
În sfârșit, după cum se știe, toate prevederile legale privitoare la retrocedări se referă la bunurile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Or, ceea ce li s-a retrocedat “urmașilor” lui Urmanczy este cu mult mai mult, cuprinzând și fostele proprietăți trecute în proprietatea statului român după 1918. Iar aceștia au fost despăgubiți de către statul român. În Ardealul de Nord, odată cu ocuparea acestuia de către regimul horthyst, în 1940, foștii proprietari, deși despăgubiți, și-au reluat bunurile și au rămas cu ele. În condițiile instalării regimului comunist nu s-a mai ținut seama de prevederile Decretului-lege nr. 260 din 03.04.1945, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.78, din 04.04.1945, “Privitor la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobânduite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii ungare”. În Cap.I, Art.1, se arată: “Legislația României de orice natură, cu excepțiile rămase în vigoare în Transilvania, se extinde pe tot teritoriul Transilvaniei eliberate de sub ocupația ungară, impusă prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940”. În Cap.II, Art. 19, al.3, se precizează: “Drepturile de proprietate și alte bunuri dobândite tabulate, înscrise în favoarea persoanelor prevăzute la aliniatul precedent, se vor radia din oficiu, restablindu-se starea tabulară anterioară”.
Așa au procedat și cei din familia Urmanczy, după cum reiese dintr-o declarație a locuitorilor comunei Toplița, județul Mureș, ce se găsește la pag. 98 din dosarul privitor la reforma agrară din 1945: “Subsemnații locuitori din comuna Toplița, județul Mureș, privitor la purtarea familiei Urmanczy Ieronim, Urmanczy Gizela, Silviciultura Arc(d?)eleana și Szabo Ștefan, declarăm următoarele: Urmanczy Ieronim, soția, împreună cu fiii lor, Ioan și Ieronim, în tot timpul celor patru ani, 1940-1944, au avut o purtare dușmănoasă față de populația românească din Toplița (...) Și-a reluat în posesie toate bunurile expropiate de Statul Român și a deposedat instituțiile românești de pământul cu care au fost împroprietărite(...) Fiul lor, Ioan, a fost ofițer și s-a retras cu armatele germane, iar fiul lor Ieronim a fost la Ministrul Agriculturii și consilier și a contribuit la anularea reformei agrare înfăptuită de Statul Român”.
Iată, deci, ce origine “sănătoasă” are Szabo Kaloman Emeric, noul grof al Topliței, căruia nu-i mai place să trăiască în România, vrea autonomia Ardealului, pentru a se putea bucura deplin de toate bunurile pe care le-a obținut, prin mijloace necinstite, prin acte ce nu sunt conforme cu realitatea. Cred că este timpul ca toate acestea să fie serios verificate de către organele în drept, iar dacă se va dovedi că acești “moștenitori” nu meritau să obțină ceea ce li s-a dat prin retrocedare, să suporte consecințele, în conformitate cu legea. Întrebarea este: care sunt acele “organe de drept” abilitate să cerceteze asemenea fapte și situații, fiindcă cei de la Serviciul Teritorial Mureș al DNA s-au spălat pe mâini, precum Pillat, și au pasat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Târgu-Mureș, iar aici s-a “îngropat”, prin clasarea lui. Cu alte cuvinte, totul este în regulă, totul a fost perfect legal, chiar și când devii moștenitorul unor averi, cu toate că au trecut mai mult de 60 de ani de la trecerea ta în lumea celor drepți.
