LUNA IANUARIE, CEA MAI DEPRIMANTĂ DIN AN!

Distribuie pe:

Revenirea la serviciu după perioada sărbătorilor de iarnă și cheltuielile de la final de an fac din luna ianuarie cea mai deprimantă din an.

Psihologul american Keren Rosner, citat de descopera.ro, explică fenomenul și oferă sfaturi despre cum am putea face readaptarea mai ușoară.

“După perioada de sărbători, reușite sau nu, vesele, banale sau triste, viața se reîntoarce la rutina ei. Starea cu care revenim la deprinderile zilnice este însoțită de lentoare, iritabilitate și stres. De la programul lejer, stabilit după bunul plac al sărbătorilor, majoritatea oamenilor se întorc la programul rigid al serviciului.

Organismul resimte la nivel fizic și psihic această schimbare, iar disconfortul este mai accentuat dacă perioada nu a fost suficientă să ne relaxăm și să ne odihnim, dacă am neglijat somnul sau programul a fost cu distracții în exces.

Zilele libere trec repede și din tot ceea ce ne-am propus, de obicei, doar o mică parte a fost realizată, motiv de frustrare, enervare și nemulțumire. Banii se topesc cumpărând cadouri, dulciuri, haine festive, petreceri, excursii, iar la sfârșit suntem uimiți că am cheltuit prea mult și ne supărăm pe noi, acuzându-ne de risipă.

Dacă locul de muncă este unul încărcat de sarcini, dacă avem o relație dificilă cu șeful sau ceea ce facem nu mai este provocator pentru noi și nu ne mai aduce satisfacție, întoarcerea la serviciu devine o povară, încărcată cu greutatea de a ne mobiliza și cu regretul că nu putem schimba realitatea. În esență, este vorba de neputința de a ne scrie destinul după bunul nostru plac.

Această disciplină socială și profesională se simte dureros în momentele când nu vrei să faci ceea ce se impune, când ai vrea ca sărbătorile să fie prelungite, însă programul de serviciu îți limitează opțiunea. Câștigul banilor pentru trai vine tocmai din locul unde nu ai vrea să te întorci: iată paradoxul care te bulversează.

Începi să fii tulburat, te îndoiești de alegerile tale, de dorințele tale, de planurile de viitor. Devii apatic, anxios, fără chef. Regretele și vinovăția apar și ele odată cu scadența cheltuielilor legate de sărbatori. Gândurile balansează între a te certa că ai fost risipitor și nevoia de a fi tolerant cu tine. Te simți copleșit. Toate aceste trăiri și gânduri seamănă cu simptomele depresiei, nu te vezi ieșind din acest stufăriș al nemulțumirilor.

Vestea bună este că aceste stări, chiar dacă sunt tulburătoare, sunt pasagere, există un interval de readaptare, după care cadența zilnică preia ritmul cotidian. Dovada este că în fiecare an trecem prin același set de trăiri și comportamente, fără să lase urme atât de grave încât să devină patologice. Nici măcar nu le mai dăm importanță după ce trec.

Creierul are nevoie de timp și energie pentru a se adapta la situații noi, la fel cum organismul are nevoie de timp pentru a se acomoda în situații noi. Dacă știm acest lucru, am putea preveni stresul de revenire la perioada obișnuită, acordând mai mult timp odihnei și planurilor pozitive, un program lejer și plăcut, cheltuieli cu măsură pentru sărbători și evitarea exceselor de mâncare și băutură. O carte interesantă, un spectacol bun sau o preocupare nouă sunt soluții sigure pentru tranziția dintre sărbători și restul anului”, afirmă Keren Rosner.

Lasă un comentariu