OLGA GRECEANU - O PERSONALITATE COMPLEXĂ A CULTURII ȘI ARTEI ROMÂNEȘTI

Olga Greceanu, născută Skrszewski, a fost o pictoriță apreciată în Europa și America. A fost doamnă de companie a Reginei Maria, dar și prietenă cu soția președintelui american Franklin Roosevelt. Steinhardt o pomenește în “Jurnalul fericirii”, iar Petru Comarnescu a asemănat-o cu Elena Văcărescu și Martha Bibescu.

Marea pictoriță s-a născut la Mănăstirea Nămăești din județul Argeș, pe 4 august 1890, din Ana, fiică de boieri, și Henric de Skrszewski, conte polonez. La 12 ani s-a îmbolnăvit atât de grav, încât medicii ridicau neputincioși din umeri și le spuneau părinților ei: “Pregătiți-vă pentru ce e mai rău. Numai Dumnezeu o mai poate salva”. În noaptea aceea, zbătându-se între viață și moarte, i-a apărut în vis o groapă și, alături, Iisus. “E pentru mine?”, a întrebat ea naivă și speriată, dar Domnul a surâs cu blândețe: “Groapa e pregătită pentru păcatele lumii. Tu vei muri bătrână, într-o zi de vineri”. Peste ani și ani, ajunsă deja la 80 de ani, Olga Greceanu scria în jurnalul ei, mimând uimirea: “Bătrână sunt de mult. În fiecare vineri mă gândesc: să fie azi sau altă dată?”... Întâmplare sau nu, Olga Greceanu s-a săvârșit din viață chiar într-o zi de vineri.

A făcut liceul la Institutul Skrszewski, al mamei sale, plecând apoi în lungi călătorii de studii în Germania, Elveția și Belgia, pentru specializare în Fizico-Chimie. Însă copila “de casă mare” dorea să facă și Belle Artele, în Belgia. Cum a doua profesie o atrage mai mult, nu numai că devine pictoriță, dar în 1914 organizează, împreună cu Cecilia Cuțescu-Storck, prietena de același rang social, prima “Expoziție națională a femeilor pictore”. A călătorit enorm pentru a se perfecționa în tehnicile frescei (la Florența), pentru a cunoaște și alte cariere de artiste compatibile în puteri și aspirații, în Statele Unite, în Țările Nordice, în Franța, a înființat, cu Nina Arbore, un Sindicat al Artelor Frumoase, și, tot cu Nina Arbore, fiica faimosului hatman basarabean, a organizat o expoziție la New York, fapt ce-i va deschide multe uși, ulterior chiar și pe aceea a soției președintelui american Franklin Roosevelt.

Discretă și aristocrată, Olga Greceanu a fost prima în toate: singura femeie acceptată în grupul ortodox creștin “Rugul Aprins”, singura femeie care a primit îngăduința scrisă a patriarhilor Nicodim și Iustinian de a predica la amvon, în oricare biserică din țară. Ea a pictat frescele de la Patriarhie și tot ea a întruchipat mozaicurile superbe de la biserica Antim. Din sutele de manuscrise, o parte confiscate și distruse de comuniști,

s-au păstrat câteva fărâme fără egal: “Monahi zugravi, monahi de subțire”, o monografie unică în lume, despre “femei pictore necunoscute”, și un dicționar creștin în opt volume, nepublicat nici în zilele noastre.

A murit la 88 de ani, în fața șevaletului și cu pensula în mână. Celebră, frumoasă și plină de talent, artista recunoscută și doamna de companie a Reginei Maria avea Bucureștiul interbelic așternut admirativ la picioarele ei. Prietenă cu marii pictori ai vremii, Cecilia Storck, Luchian și Tonitza, a expus ea însăși în marile orașe ale Europei, iar la New York a fost invitata personală a președintelui Franklin Roosvelt și s-a împrietenit cu soția președintelui american. Până să ajungă la Locurile Sfinte și, apoi, să întâlnească pe monahii “Rugului Aprins”, cu adânca lor filozofie teologică a “rugăciunii inimii”, se credea cetățean al lumii, om liber și fără prejudecăți. Apoi, ca o iluminare, a decis să se retragă în ascunzișul atelierului, pentru a se ruga lui Dumnezeu în desene și culori, așa cum o îndemna duhovnicul ei, Sofian Boghiu, de la Antim, alături de care a pictat zeci de biserici. Abia împlinise 50 de ani, când a renunțat la toate, inclusiv la o avere fabuloasă, pentru pictură și pentru Hristos, trăind până la sfârșitul vieții ca într-o călugărie albă.

La 86 de ani, era pe schela Schitului Dârvari, unde restaura fresca originală. La sfârșitul lucrărilor a coborât, spunând fericită că a venit timpul să se ocupe de vechile ei proiecte artistice. Nu peste mult timp, va fi găsită în atelier, fără suflare și cu pensula în mână. Oamenii din jur abia i-au simțit absența și niciun ziar nu a scris măcar un rând despre dispariția ei în 1978, la 88 de ani.

I s-a confiscat întreaga avere. Deloc habotnică și pietistă, Olga Greceanu a fost o militantă a cauzei femeii disprețuite și marginalizate pe nedrept. Poate cea dintâi feministă din Romania, s-a luptat din răsputeri cu prejudecățile timpului și misoginismul fumegos al colegilor de breaslă. Mereu a apărat cauza altora. Pe sine s-a neglijat și s-a lăsat în urmă, acceptând senină toate loviturile sorții. O bună parte din lucrările sale s-au distrus în bombardamentul avioanelor germane din 1945. O alta i-a fost confiscată de comuniști. Nu a pierdut doar palate și moșii, întreaga avere a familiei Greceanu, Cula de la Măldărești sau imensul conac de la Bălteni, obiecte și stofe de la 1600, mobilier adus cu mare cheltuială de la Florența, incunabule și cărți rare. Ceea ce a pierdut cu adevărat a fost dreptul la semnătură, dreptul de a fi ea însăși. O instanță obscură a condamnat-o la anonimat și a decis să acopere cu var frescele ei din Gara Mogoșoaia, din cele două clădiri administrative importante ale Bucureștiului (Amzei și Banu Manta), obligând-o să verniseze poate singura ei expoziție de maturitate în chiar locuința personală. În loc să protesteze și să-și ceară drepturile de mare artistă, s-a adâncit de bună voie în anonimatul muncii, restaurând zeci de monumente bisericești, de fresce și icoane inestimabile, fără a se da însă niciodată bătută.

Lasă un comentariu