CONSTITUIREA GRUPULUI DE LUCRU INTERMINISTERIAL ÎN DOMENIUL ANTIDOPING

Distribuie pe:

Premierul Ludovic Orban a decis constituirea grupului de lucru interministerial în domeniul antidoping. Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, grupul de lucru este format din reprezentanți la nivel de secretar de stat din Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Ministerul Sănătății și Agenția Națională Anti-Doping și va fi coordonat de către reprezentantul MTS.

Unul dintre obiectivele principale ale grupului este acela referitor la monitorizarea verificării de către instituțiile publice abilitate a modului în care toate structurile sportive naționale respectă obligațiile prevăzute de Legea 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza datelor și informațiilor furnizate de instituțiile cu atribuții în domeniul combaterii fenomenului de dopaj în sport.

Totodată, activitatea grupului are în vedere identificarea serviciilor medicale efectuate în unitățile sanitare din România care presupun realizarea tratamentelor medicale de terapie intravenoasă cu laser și a altor proceduri medicale interzise de Agenția Mondială Anti-Doping.

Lasă un comentariu