LUNA LUI GERAR, ÎNTRE “PIOȘENIE” ȘI GĂUNOȘENIE

Boboteaza, Ziua lui Mihai Eminescu - Ziua Culturii Naționale și Ziua Unirii au transformat luna lui Gerar într-o sarabandă de “manifestări de suflet”, în care nu se știa exact dacă “aniversăm comemorarea”, “comemorăm aniversarea” sau “sărbătorim” atât comemorarea, cât și aniversarea.

Așa cum există “Luna pădurii”, în care (ne prefacem că) plantăm copaci, “Luna cărții la sate” (în cursul căreia, în bibliotecile din mediul rural sunt înghesuite, claie peste grămadă, toate terfeloagele pe care orășenii s-au săturat să le șteargă de praf), “Luna curățeniei”, când se presupune că punem mâna pe lopată și măturoi -, luna ianuarie a devenit, și ea, un fel de “lună tematică”, sub semnul pioșeniei și al iubirii de neam și țară.

Dar, să le luăm pe rând: după marile chiolhanuri de sfârșit de an, credincioșii, de Bobotează, “au luat cu asalt” bisericile, ca să primească harul lui Dumnezeu și “apa vieții veșnice”. Atâta că, deși, per total țară, s-au distribuit câteva zeci de tone de aghiasmă din ditamai butoaiele, cetățenii au lăsat smerenia la o parte și s-au înghesuit să-și umple bidoanele de plastic, damigenele și ce recipiente mai aveau, nu care cumva să se termine apa sfințită și să rămână cu păcatele neiertate, pe principiul că, oricum ai întoarce-o și ai suci-o, nimic pe lumea asta nu-i veșnic. În cadrul acțiunii de aghesmuire, a fost nevoie de intervenția jandarmilor. S-au înregistrat câteva înjurături suculente, câteva drăcuieli, îmbrânceli, iar o tanti a fost călcată în picioare, să se-nvețe minte, data viitoare să nu mai plece cu 10 sticle de aghiasmă. Situația era cât pe ce să scape de sub control întrucât, la Constanța, de exemplu, cei care n-au venit cu polobocul de acasă au căpătat sticle etichetate de Arhiepiscopie, dar, drăcia dracului - a constatat un enoriaș - acestea nu aveau dopuri. Un preot l-a informat pe evlaviosul scandalagiu că nu-i frumos să înjure în biserică, dar credinciosul o ținea pe-a lui, nu și nu, că el vrea dop. Într-un târziu, au sosit și lădițele cu dopuri, iar smeriții au dat iama în dânsele, că nici dopurile celea nu sunt veșnice. În fine, când s-au văzut cu litrii de aghiasmă și cu dopurile aferente în cârcă, credincioșii s-au risipit pe la casele lor, nu înainte de a șmangli câteva crenguțe de brad de pe crucea din fața sfântului locaș și de a declara presei că “puterea aghiasmei ne arată calea spre Dumnezeu”, sens în care o să consume, negreșit, câte un păhărel, de trei ori pe zi, înainte masă.

Exasperat, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, aproape că și-a ieșit din fire, încercând să potolească zelul smeriților întru Domnul: “De ce trebuie să ne dăm în spectacol de fiecare dată?... Să ne fie teamă să fim altfel decât dorește Dumnezeu...” Bine, bine, dar cum să fim altfel, dacă n-avem dopuri?! Dumnezeu ne vrea cu dopuri, să fie clar.

A venit apoi, ziua Culturii Naționale, despre care ți-e și jenă să vorbești: au fost organizate eternele reuniuni, simpozioane, cenacluri, festivități și alte “manifestări de suflet”. Corurile reunite ale sindicatelor din diverse domenii de activitate au interpretat frumoase cântece pe versurile “Luceafărului”, “poetului-nepereche”, “Eminescului” (dar barbarismul ăsta de unde l-ați mai scos, fie-ne cu iertare?). S-au consumat “momente înălțătoare”, “clipe înfiorate”, lansări de carte, sfeștanii și alte pioșenii, s-au depus coroane de flori la statuile poetului din orașele patriei, poetaștrii “contimporani” (pe care istoria literaturii nu-i va consemna nici măcar la capitolul “și alții”), tot soiul de micimani și nimuruci au citit din “creațiile proprii”, “producții” despre poeziile lui Eminescu, s-au înșirat, din plin, “cuvinte goale ce din coadă au să sune”, “nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe ei / sub a numelui tău slavă...” - vorba poetului, care, cu siguranță, ar mai muri o dată, dacă i-ar fi dat să le asculte...

În fine, luna cultural-patriotică s-a încheiat, apoteotic, cu manifestările dedicate Micii Uniri. Din recuzita patriotard - securistică au fost scoase la lumină aceleași textulețe înflăcărat-mioritice, despre marele eveniment, dorit de poporul român (??!!), ce să vezi, încă de pe vremea lui Burebista și Decebal. (Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul ne-au relatat că Decebal chiar dorea organizarea de alegeri anticipate, dar nu l-a lăsat Traian.) Primăriile au organizat manifestări tematice. Acestea, fiind gratuite, s-au umplut sălile de spectacol, “patriotismul” dând pe-afară... Au fost distribuite sarmale, spre indignarea locuitorilor de pe Facebook, aceștia declarând că atât varza, cât și umplutura erau “electorale” și că iar îi îndoapă statul pe “boșorogi”, din bani publici, în loc să facă autostrăzi și spitale. Vestea bună a fost că Guvernul a dat “minivacanță de 24 ianuarie”, încât cetățenii și-au dat peste gură și au zis că... tiii, da, măi, trebuie să ne iubim țara și să ne cinstim istoria și înaintașii, așa că s-au dus să marcheze evenimentul în pensiunile și pe pârtiile de pe Valea Prahovei. Între Predeal și Bușteni, potrivit tradiției, traficul s-a blocat și înjurăturile au curs gârlă. Timp de câteva ore, momentul istoric a fost uitat, dar a revenit în discuție problema autostrăzii: “Până și Cuza ăla, sau cum îl cheamă, o făcea dom'le, în 30 de ani”, a zis un conducător auto revoltat, citat de agențiile de presă interne și internaționale. (Acum, ce să și zici? Cuza, de bună seamă, ar fi făcut-o chiar într-un timp mai scurt și nici n-ar fi băgat zeci de milioane de euro în studii de fezabilitate degeaba.) În sfârșit, traficul s-a mai deblocat, lucrurile s-au mai calmat, patriotismul a mai revenit “în cuget și-n simțiri”, autoturismele au cârmit-o pe drumuri județene și forestiere, potrivit recomandărilor ministrului de resort, ocupanții ajungând la destinație teferi și nevătămați. După cina festivă, cu manele și lăutari, toată suflarea a ieșit în fața localului și “a învârtit hora frăției” (bahice), nu înainte de a seca, cu grăbire... Milcovul, dintr-o sorbire. De atâta patriotism și simțire românească, unii n-au mai apucat să-și tragă o hanță pe ei, așa că au încins Hora Unirii, în costume de baie, cu burțile și varicele la vedere, într-un ștrand cu apă termală. (Lucru imposibil de realizat în apa sărată, întrucât aceasta i-ar fi ținut la suprafață, cu picioarele-n sus, și ar fi compromis minunăție de manifestare cultural-patriotică. Orice s-ar spune, hora-n saramură nu-i ca hora-n bătătură.)

Un sondaj de opinie realizat de un post de televiziune ne-a făcut să ne dumirim cam cum stăm cu nivelul de cunoștințe într-ale istoriei: întrebat ce e “Unirea Mică”, un june a zis că nu știe exact, dar o să se uite pe Google; în orice caz, pesemne că e mai mică decât Unirea Mare. Care, evident, a fost mai mare decât Unirea Mică. O fetișcană, “mândră-n toate cele”, a grăit că Moș Ion Roată era...un moș care avea o roată și nu știa ce să facă cu dânsa. (Normal. Dacă ar fi avut încă trei, și-ar fi putut confecționa un căruț.) O mămică a recunoscut, cu sinceritate, că habar n-are ce sărbătorim/comemorăm la 24 ianuarie, dar “minivacanța” pică bine, mai ales că ăla micu' are posibilitatea de a se zbengui în mijlocul naturii. La întrebarea: cine a fost Cuza Vodă? - un schior, privindu-l cu milă pe reporter, a răspuns: “Un bulevard, domnule! Chiar crezi matale că nu știu atâta lucru ?”

De atâta patriotism, la Focșani, au fost organizate... două Uniri Mici: una de primărie, cealaltă de prefectură, în locuri și la ore diferite ... Au mai fost bifate niște “acțiuni de suflet” și “înălțătoare” și s-au înregistrat câteva incidente colaterale (bătăi, crime, violuri), dar, per total, a fost o lună plină din punct de vedere patriotic și cultural. Bine că s-a terminat și, din acest punct de vedere, ne putem trage sufletul, până la “minivacanța” de Paști.

 

Lasă un comentariu