SERVICIUL DE PROBAȚIUNE - ABORDARE DIFERITĂ A MODALITĂȚILOR DE SANCȚIONARE ȘI REINTEGRARE SOCIAL A PERSOANELOR CONDAMNATE LA MĂSURI NEPRIVATIVE DE LIBERTATE

Distribuie pe:

Rolul serviciului de probațiune este acela de a contribui la creșterea gradului de siguranță comunitară, la reducerea riscului de recidivă a persoanelor condamnate la măsuri neprivative de libertate și la reintegrarea socială a acestora. Astfel, activitatea serviciului de probațiune constă în supravegherea măsurilor și a obligațiilor impuse de instanța de judecată în sarcina celor condamnați la măsuri neprivative de libertate, efectuarea de referate/rapoarte de evaluare pentru persoanele inculpate, la solicitarea organelor judiciare, sprijinirea persoanelor condamnate, aflate în evidența serviciului, prin programe de reintegrare și consiliere în vederea reintegrării sociale a acestora. Scopul principal este acela de a oferi persoanei supuse probațiunii posibilitatea de a-și modifica atitudinea față de viața în societate și de a se reintegra în mediul social, la libera sa dorință și fără riscul de implicare repetată în acțiuni infracționale.

A crescut numărul cazurilor gestionate de Serviciul de Probațiune Mureș

Serviciul de probațiune este alcătuit din consilieri de probațiune, iar la nivelul județului Mureș își desfășoară activitatea 14 consilieri de probațiune. Pe parcursul anului 2019, aceștia au gestionat 2.561 de cazuri, cu 74 în plus față de anul precedent. Numărul de persoane nou intrate în supravegherea serviciului, în cursul anului 2019, este de 843, iar a celor pentru care supravegherea s-a încheiat este de 809. La finele anului, numărul persoanelor aflate în supraveghere era de 1.752 (cazuri active), cu 6 cazuri mai mult decât la finele anului 2018.

În ceea ce privește numărul de referate și rapoarte întocmite la nivelul serviciului, amintim că în cursul anului trecut s-au întocmit 81 de referate de evaluare (75 pentru minori inculpați și 6 pentru minori aflați în supraveghere) și 173 rapoarte de evaluare (35 pentru persoane majore inculpate și 138 pentru majori aflați în supraveghere), aflăm de la Camelia Stăncescu, șeful Serviciului de Probațiune Mureș.

Sub 1% rata recidivei

Cifrele amintite arată că volumul de activitate continuă să fie mare, raportat la numărul consilierilor de probațiune aflați în activitate, însă datorită profesionalismului și implicării reale în activitate, rata recidivei este de sub 1%, ceea ce demonstrează încă o dată rostul și rolul important al probațiunii pe scena sistemului de justiție.

Formarea consilierilor de probațiune

Și în anul 2019 s-a continuat formarea consilierilor de probațiune, în vederea derulării programelor de reintegrare socială individuale sau de grup, pentru a veni în sprijinul persoanelor supravegheate care au obligația de a urma un astfel de program. În acest demers, serviciul de probațiune este sprijinit și de alte instituții din comunitate, către care consilierii referă o parte din cazuri, preciza Camelia Stăncescu. Domnia sa completa: ,, Dintre cei care ne-au sprijinit în acest demers, în cursul anului 2019, amintim Centrul Regional de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Mureș și Agenția Județeană de Ocupare

și Formare Profesională Mureș. Astfel, în anul 2019 un număr de 25 de persoane a urmat un program de reintegrare socială, derulat la nivelul serviciului de probațiune, iar un număr de 52 de persoane a fost inclus în programe derulate în colaborare cu cele două instituții din comunitate.

O componentă deloc neglijabilă a pedepsei cu suspendare sub supraveghere o constituie munca neremunerată în folosul comunității, iar la finalul anului 2019 un număr de 581 de persoane execută această muncă în cadrul primăriilor din județ și a instituțiilor publice colaboratoare, respectiv Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, S.C. Administrator Imobile și Piețe S.R.L. Tg. Mureș, S.C. Compania Aquaserv S.A. Tg. Mureș, Spitalul Orășenesc Dr. Valer Russu - Luduș, Spitalul Municipal Dr. Eugen Nicoară - Reghin, S.C. Ecoserv Sig S.R.L. Sighișoara, Spitalul Sovata Niraj”.

Parteneriate cu organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale

Alături de instituțiile anterior menționate, activitatea serviciului a fost susținută, și pe parcursul anului care a trecut, de parteneri importanți din rândul organizațiilor guvernamentale și non-guvernamentale: Primăria Târgu-Mureș, Penitenciarul Târgu-Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Centrul Județean Mureș din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mureș și Institutul Est - European de Sănătate a Reproducerii.

Sediu provizoriu pentru Serviciul de Probațiune Mureș

Până la sfârșitul anului 2021, se vor efectua lucrări de reparații și reabilitare la sediul central al instanțelor din Târgu-Mureș. Astfel, Serviciul de probațiune Mureș va funcționa pe strada Gheorghe Doja nr. 250, etaj. 2 (fostul internat al liceului de chimie), ne spunea Camelia Stăncescu, șeful Serviciului de Probațiune Mureș.

Începând de anul trecut, ca un element de noutate, Serviciul de Probațiune Mureș beneficiază de asigurarea cu efective de jandarmi a pazei sediului, a bunurilor și a valorilor acestuia, a supravegherii accesului și menținerea ordinii interioare, necesare desfășurării normale a activității.

,,Am încheiat cu bine un an dificil, în care, pe lângă toate lipsurile inerente unui sistem în formare, așa cum este sistemul de probațiune, serviciul nostru s-a confruntat și cu lipsa unui spațiu temporar, adecvat desfășurării activităților, deoarece sediul în care am funcționat, respectiv Palatul de Justiție, a intrat în renovare capitală și extindere. În sprijinul nostru a venit Primăria Târgu-Mureș, prin acordarea unui spațiu, în baza unui contract de comodat. Îi mulțumesc dlui primar Dorin Florea pentru acest lucru. În mod cu totul deosebit, doresc să mulțumesc și dlui colonel Filipaș Tiberiu Adrian, inspector șef al I.J.J. Mureș, pentru operativitatea instituirii pazei la noul nostru sediu. Nu în ultimul rând, doresc să aduc mulțumiri tuturor colegilor pentru activitatea intensă desfășurată în cursul anului 2019, iar colaboratorilor noștri pentru implicarea, susținerea și deschiderea de care au dat dovadă”, preciza Camelia Stăncescu, șeful Serviciului de Probațiune Mureș.

Lasă un comentariu