BALUL ÎNSURAȚILOR, EDIȚIA A XIII-A

Distribuie pe:

Ajuns la cea de a XIII-a ediție, inițiat și găzduit, an de an, de familia Gliga Vasile Ghiorghe, „Balul Însuraților" a reunit sâmbătă, 1 februarie, în Sala de festivități a firmelor Gliga, din Reghin, rapsozi populari, grupuri de dansatori, membri ai unor cunoscute ansambluri folclorice de pe Văile Mureșului, Beicii, Gurghiului, dar și din alte zone etnofolclorice ale țării, într-o manifestare devenită, în timp, un veritabil reper al arealului cultural transilvan.

Autenticitatea portului popular, a jocului și cântecului țărănesc, fără „cosmetizări", „adăugiri" și „retușuri" - imprimă evenimentului calități de „vioară întâi" a ethosului autohton, plasându-l, confortabil, în rândul tradițiilor nealterate. „O tradiție - spune Vasile Ghiorghe Gliga - ce are drept scop renașterea și perpetuarea valorilor noastre seculare. Mulți istorici se întreabă cum a fost posibil ca o națiune să-și păstreze identitatea, în condițiile în care, atâtea secole la rând, a stat sub stăpânirea mai multor imperii. Răspunsul poate fi găsi aici, la noi: mirosul pâinii de pe vatră, praful ieșit de sub picioarele dansatorilor, straiele și țesăturile realizate de mâinile femeilor pricepute, doinele ce ne cântau amarul… O avere nemăsurată, pe care nicio armată din lume nu  ți-o poate lua. Aici este secretul supraviețuirii noastre".

Tema ediției din acest an și… regină a balului a fost chiar „regina" instrumentelor - vioara, pe al cărei arcuș, românii, de veacuri, și-au alinat tristețea, și-au cântat bucuria.

Peste 600 de participanți, în straie populare, i-au ascultat, și de această dată, sunetul unic, melodios, inconfundabil, într-un spectacol de anvergură, la a cărui reușită a contribuit, și de această dată, Dumitrița, fiica renumitului antreprenor reghinean - spectacol transmis în direct de postul de televiziune Ardeal Tv.

 

Lasă un comentariu