PUNCT DE VEDERE TEHNIC

Distribuie pe:

Stimate domnule doctor, situația nedreaptă în care vă găsiți m-a supărat. Doresc să încerc să vă ajut în intenția dumneavoastră (consider normal să vă apărați în justiție) de a da în judecată pe detractori.

Mă numesc Dumitrașcu Gigi, inginer pensionar (activ până la 71 de ani). Am activat circa 30 de ani ca expert tehnic. După părerea mea, situația produsă în sala de operație nu are legătură cu actul medical.

Argumentele mele sunt, în sinteză, următoarele:

- nimeni nu contestă faptul că s-a simțit un miros specific (arderii unei prize)

- de asemenea, nimeni nu contestă mirosul de fum

- toată lumea a descris că, la un moment dat, cineva a ridicat “fusta” mesei, moment în care a apărut fumul de sub masă, după care s-a produs o vâlvătaie care s-a stins în circa 2-3 secunde.

Toate aceste lucruri denotă faptul că momentul și locul din care a pornit fenomenul se găsea undeva sub masa de operație și nu în zona de deasupra mesei, unde se găsea foarfecul electric.

Foarte probabil, foarfecul electric are, probabil, ca sursă de curent, un transformator situat undeva în lateral, conectat cu un conductor electric.

Se observă (în fotografii) că sub masa de operație se găsește un stâlp central și un sub-panou, pe unde sunt conduși conductorii electrici. Acest sub-panou este etanș față de buretele de pe masa de operație.

În aceste condiții, fenomenul a avut următoarea succesiune:

- undeva sub masă s-a produs un fenomen cauzat de curentul electric. Acesta putea să fie un scurtcircuit între conductorii electrici sau blocare, scurtcircuit, în unul dintre motoarele electrice de sub masă. În aceste condiții, este cert că “scânteia” care a declanșat încălzirea excesivă sau scurtcircuitul se găsea sub masă;

- trebuie precizat că masele plastice (PVC, POLIETILENĂ) nu se aprind spontan, ci arderea se produce lent, cu degajare de fum și flacără mică;

- este foarte clar că începutul fenomenului de ardere s-a produs cu mult timp înainte de a se simți mirosul de ars. În acest caz, timpul necesar ca spațiul de sub masă să se umple de fum a fost relativ mare, cel puțin de câteva minute (în spațiul de sub masă se găsesc de regulă conductori subțiri,dar mulți). Acest fum și mirosul aferent s-a produs inițial în interiorul stâlpului sau în pod, într-un timp de ordinul minutelor. Deoarece masa avea un fel de fustă (de obicei o folie de circa 1 mm din cauciuc sau ceva similar, din cauza aceasta fumul nu a fost observat decât după apariția mirosului de ars. În momentul când fusta a fost ridicată, fumul a început să iasă, fiind înlocuit de aer(oxigen) care a intensificat flacăra și a aprins vaporii de alcool. Acest fenomen se produce aproape instantaneu, apărând “o vâlvătaie”. Așa se explică faptul că rănile pacientei au fost în lateral și de mică amplitudine. Raportul medicului legist și declarațiile medicilor spune că aceste răni erau aproape vindecate. Popular, se poate spune că a avut loc o “pârlire” și nu o ardere.

În concluzie, cauza fenomenului nu este actul medical, ci o defecțiune electrică practic greu de depistat în timpul pregătirii operației.

Cauza care a produs aprinderea poate fi aflată prin verificarea conductorilor și a motorașelor de sub masă, lucru care poate fi făcut în câteva ore și de un electrician cu pregătire medie... Dacă aceste observații vor fi de folos și vor fi utile, mă voi bucura. Dacă sunt necesare alte amănunte, sunt disponibil fără vreo pretenție, decât un mulțumesc simplu.

Lasă un comentariu