Pedagog, teolog, traducător și inginer român, Gheorghe Lazăr este considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. În 1818 a înființat, în București, prima școală cu predare în limba română.
Gheorghe Lazăr s-a născut în Avrig, la 5 iunie 1779 (după alte surse, 9 ianuarie 1782). Gheorghe Eustratie, al șaselea copil al Maria și al lui Gheorghe Lăzăroaie, a învățat la Școala Normală din Avrig. A studiat la Liceul piarist din Cluj (1799-1801) și la liceul catolic din Sibiu (1801/1802). Studiile variate urmate la Cluj (limbi străine, teologie, drept, filosofie, științe) au pus bazele pregătirii sale enciclopedice.
Cu o bursă oferită de Consistoriul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, din 1806, tânărul Gheorghe a urmat studii de Teologie și Filosofie la Universitatea din Viena (în particular, studii de Drept, Medicină, Matematică și Inginerie). (“Dicționarul Teologilor Români”, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, București, 2002).
Intenția de a se dedica unei cariere ecleziastice, prin încercarea din 1809 de a urma și Academia Teologică Ortodoxă din Carlowitz, îi este zădănicită de mitropolitul sârb Ștefan Stratimirovici, a cărui adversitate față de liberalismul apusean a lui Lazăr nu excludea intuirea exactă a vocației acestuia mai curând pentru învățământ și cultură, evidențiază “Dicționarul general al literaturii române”, lucrare apărută sub egida Academiei Române. (Editura Univers Enciclopedic, București, 2007).
I s-a interzis tipărirea manualelor în limba română
Beneficiind de ajutorul bănesc al Cancelariei imperiale, Gheorghe Lazăr se afla, în 1810, din nou la Viena, unde s-a ocupat de traducerea unor lucrări cu caracter educativ și religios. Anul următor s-a întors la Sibiu, iar în 1812 a devenit profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu.
A plecat la Brașov în decembrie 1811, în urma ostilităților întâmpinate din partea autorităților și, mai ales, din partea episcopului Vasile Moga, care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română, potrivit site-ului https://cnlazar.ro.
Cum devine cunoscut
În 1816, Gheorghe Lazăr a trecut munții, stabilindu-se în București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular în casa boierului Bărcănescu, pentru copiii acestuia. Din același an a început să dea lecții de inginerie practică - măsurători de teren și ridicări de plan - și altor elevi din București, fii de boieri.
Pentru a-și putea duce la capăt planul de înființare a primei școli naționale de nivel superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia mai întâi să devină cunoscut, să își demonstreze competența sa în chestiuni școlare și să obțină sprijinul boierilor-efori din București, dar și al altor cărturari români, potrivit lucrării “Cultură națională și spirit european (1818-1864)” (Nicolae Isar, Editura Universității din București, 2004).
Astfel, în Țara Românească, Gheorghe Lazăr s-a manifestat ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.
Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu aceia care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. A scris un manual de Aritmetică și Trigonometrie și a predat el însuși artimetică, geometrie, trigonometrie, filosofie și gramatică.
La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local din centrul capitalei, la “Sfântul Sava”.
La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească.
Noua instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Teodor Paladi, Simion Marcovici și alții, evocă site-ul https://cnlazar.ro.
Proiect de organizare a învățământului românesc în patru trepte
Inaugurarea a fost marcată prin lansarea de către Gheorghe Lazăr a unei “Înștiințări”, în care era expus un adevărat proiect de organizare a învățământului românesc în patru trepte (“tagme”) de învățături.
• În prima “tagmă”, destinată începătorilor, erau predate cunoștințe elementare de scris și citit, elemente de religie, de gramatică și aritmetică.
• În cea de-a doua “tagmă”, de nivel gimnazial, se predau: gramatica, împreună cu sintaxa; poetica și mitologia; geografia globului pământesc; retorica, precum și “Istoria neamului cu a Patriei dimpreună”;
• În cea de-a treia “tagmă” se predau discipline de nivel mai înalt: matematici superioare (aritmetica “cu toate părțile ei”; “gheometria teoreticească”; trigonometria; algebra); geografia, de nivel superior; “gheodezia sau inițierea câmpului, cu Iconomia și Arhitectura”.
• Ultima treaptă, a patra, era destinată desăvârșirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, pe de o parte, a juriștilor și profesorilor, pe de alta. Pentru cei care doreau să se facă preoți, se preconiza un program aparte, cu ore de religie și istoria religiei, conform lucrării amintite.
Frecvent este ajutat de Eufrosin Poteca, I. Erdeli, Petrache Poenaru și, din 1819, de fostul său elev, I. Heliade-Rădulescu. Sentimentele sale patriotice l-au apropiat de mișcarea revoluționară de la 1821, luând parte, probabil direct, la tabăra de la Cotroceni a lui Tudor Vladimirescu, pe care l-a cunoscut prin episcopul Ilarion al Argeșului, conform lucrării “Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900” (București, Editura Academiei, 1979).
Îndemn la redeșteptare națională
Ideile lui s-au reflectat cel mai bine în cele două discursuri extrașcolare, singurele cunoscute, precum “Cuvânt al lui G. Lazăr, la înscăunarea mitropolitului Dionisie” (1819), o înscăunare care punea capăt unui lung șir de mitropoliți greci, sau în cel dedicat înscăunării domnitorului Grigore Dimitrie Ghica la 30 iulie 1822, după revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.
În cadrul primului discurs, Gheorghe Lazăr a readus în atenția contemporanilor săi contradicția dintre trecutul glorios al strămoșilor romani și prezentul decăzut: “Dar oare când s-ar ridica duhul din țărâna acelora și ar privi peste strenepoții marelui Chesar, slăvitului Aurelie și înaltului Traian, oare în ziua de astăzi mai cunoaște-i-ar? Negreșit i-ar căuta în palaturile cele mai împărătești, și i-ar afla în vizuinele și bordeiele cele proaste și încenușate; i-ar căuta în scaunele stăpânirii și i-ar afla amărâți subt jugul robiei; i-ar căuta proslăviți și luminați, și cum i-ar afla? Rupți, goli, amărâți și asemănați dobitoacelor, de tot căzuți în prăpastia orbirei, bine gătiți spre slujba vrăjmașului omenirei, răpitorul casei părintești”.
În continuare, adresează un îndemn la redeșteptare națională: “Ajungă lacrimile patriei, ajungă jugul robiei, vreme este de când cu oftare așteaptă căzuta semenție cuviincioasa izbăvire; țărâna strămoșească cu cuvânt pretendirisește acum mântuire căzuților săi strenepoți înălțându-ți brațul prea Sfinției tale, însuși din sângele părintesc mijlocitor acelora spre mângâere”. (“Cultură națională și spirit european (1818-1864)”, Nicolae Isar, Editura Universității din București, 2004)
Printre lucrările teologice și moral-educative traduse de Gheorghe Lazăr din germană în perioada vieneză, astăzi pierdute, s-au aflat “Învățătura ortodoxă a arhiepiscopului Platon Levșin din Tver”, lucrarea lui J.H. Campe “Învățături morale ale lui Gottlieb Ehrenweich pentru băieți”, precum și povestiri populare și romantice. Gheorghe Lazăr a mai realizat la Viena și la Sibiu, în 1815, o serie de manuale didactice - “Compendiu de geografia Transilvaniei” și “Gramatica româno-germană”. În 1822 a pregătit la București cursuri de matematică după Chr. Wolff și după manuale germane, interesante pentru fixarea unei terminologii de specialitate incipiente.
A murit la 17 septembrie 1823. La data de 5 iunie, ziua nașterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr, începând din anul 2007, se sărbătorește Ziua învățătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007.
În onoarea acestui iluminist, fondator al învățământului în limba națională, mai multe instituții din întreaga țară îi poartă numele: Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din București, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Colegiul Național Pedagogic “Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, grupurile școlare din Baia Mare și Pecica.
De asemenea, în Piața Universității din București se înalță statuia sa realizată între 1885-1886 de sculptorul Ion Georgescu. De proporții colosale, atât prin dimensiuni, cât și prin stilul în care a fost realizată, statuia care îl înfățișează pe învățatul de origine transilvană se află chiar pe locul în care acesta a fondat Școala Superioară în 1818, notează monumentfor.ro, preluat de Agerpres.
Statuia, realizată în stil neo-clasic, îl reprezintă pe Gheorghe Lazăr în straiele de epocă, fiind înveșmântat într-o pelerină cu falduri, ceea ce îi conferă personajului o alură imperială. Această simbolistică se potrivește staturii intelectuale a lui Gheorghe Lazăr, care a militat pentru emanciparea prin cultură și afirmarea românismului, explică sursa citată.
În iunie 2006, o altă statuie a marelui pedagog român a fost dezvelită în Piața Mare din Sibiu, lucrarea fiind realizată de artistul Radu Aftenie.
(Foto: wikimedia, portret de Mișu Popp)
