Potrivit unui studiu realizat la nivel global de companiile Mercury Research și Global Market Research, românii consideră că a mânca sănătos înseamnă, în primul rând, o dietă echilibrată și un meniu cu mai multe fructe și legume, dar și mâncarea gătită acasă, proaspătă și naturală, și un consum redus de zahăr.
Europenii vor mâncare proaspătă și naturală
În studiu, aproape două treimi (64%) dintre românii pe care îi interesează să mănânce sănătos au afirmat că și-au îmbunătățit regimul alimentar în ultimele șase luni și doar un număr mult mai mic, de 3%, au considerat că regimul lor alimentar s-a înrăutățit, tendință care s-a observat și la nivel global.
Totuși, există și excepții (țări precum Japonia sau Turcia), unde pentru cei mai mulți regimul alimentar a rămas la fel ca înainte, fiind considerat sănătos.
La nivel global, există similarități între obiceiurile alimentare corecte și noțiunea de ceea ce înseamnă a mânca sănătos. Cu toate acestea, sunt și particularități care au fost remarcate de la regiune la regiune.
Astfel, europenii apreciază într-o mai mare măsură consumul de mâncare proaspătă și naturală, pe când locuitorii din America de Nord sunt mai interesați de cerealele integrale și alimentele cu un conținut scăzut de sodiu, iar sud-americanii pun mai mare preț pe diete cu un aport scăzut de zahăr și evitarea alimentelor prăjite.
Peștele, tot mai preferat
Cele mai frecvente măsuri luate în ultima vreme de românii preocupați să mănânce sănătos au fost să introducă în alimentație mai multe fructe și legume (44%), să reducă consumul de zahăr (43%), să mănânce mâncare gătită preparată acasă (39%), precum și să reducă alimentele procesate (35%).
De asemenea, în dieta românilor, peștele a fost tot mai preferat în defavoarea altor tipuri de carne, ei au redus consumul de carbohidrați, de proteine animale sau consumul de lactate.
La nivel global, eliminarea sau reducerea din dietă a alimentelor procesate a fost îmbrățișată de un sfert dintre persoanele care doresc să mănânce sănătos.
Miza, sănătatea pe termen lung
Principalele motive pentru care românii consideră că merită să facă un efort să mănânce sănătos sunt legate de starea de sănătatea pe termen lung și prevenirea problemelor medicale (26%), dar și de dorința a se simți bine și de a avea mai multă energie (24%) sau pentru a slăbi (22%).
O sănătate bună este asociată cu menținerea greutății, o imunitate bună, energie sporită sau prevenirea afecțiunilor cardiovasculare. De asemenea, îmbunătățirea sănătății psihice și emoționale contează pentru o parte destul de mare dintre respondenți.
În comparație cu restul lumii, asiaticii sunt preocupați într-o mai mare măsură de funcționarea bună a creierului, de îmbunătățirea memoriei, a concentrării sau a funcțiilor cognitive.
Concluzia studiului este că, în rândul persoanelor care sunt preocupate de un regim alimentar sănătos, produsele procesate și gata preparate pierd teren în favoarea mâncărurilor gătite acasă, cu ingrediente proaspete.
***
Studiul a fost realizat în 16 țări, în luna iulie 2019, pe un eșantion reprezentativ de 7.400 de persoane preocupate de o alimentație sănătoasă, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.