“Au făcut copiii noștri dinți,/ Mușcă din bunici și din părinți” (Adrian Păunescu)
1. - Ce riscăm dacă așteptăm ore în șir să ne consulte medicul de familie, cel din spital sau cel din policlinică: să ne îmbolnăvim și de gripă și de nervi.
2. - Venind cu cântările de Bobotează în fața altarului bătrânei și dragei noastre Biserici din sat, noi, “domnii prea domniți de la oraș”, aveam să constatăm că acea zi de iarnă semăna cu cea descrisă în versurile cântecului regretatului Luigi Ionescu “E primăvară în ianuarie”. De unde și întrebarea unui fost elev de-al meu de școală primară: “Dragă fostul meu dascăl, unde s-or fi dus zăpezile geruite de gerurile și de crivățele de altă dată!?”. I-am răspuns că am să-i rog să răspundă la întrebarea lui, pe cititorii acestui ziar.
3. - E tot mai greu să fii om bun, pentru că unii dintre noi continuăm să inventăm tot felul de legi împotriva bețivilor și tabaciștilor, cei stăpâniți de astfel de viciuri ne spun că n-au nevoie de o astfel de bunătate sufletească și legislativă. Ca urmare, ei cer să fie lăsați în pace să bea, să fumeze și să moară de ce vor ei! De unde și concluzia cum că este tot mai greu să fii Om bun!
4. - Tristețea spuselor unui emigrant: “Eu nu trăiesc într-o țară străină, eu trăiesc într-o limbă străină. Pentru că adevăratul exil începe atunci când încetezi să mai vorbești și visezi românește!”.
5. - Era acea poveste de dragoste ce părea a nu se mai sfârși. Și totuși, a curmat-o brutal și brusc nemiloasa și necruțătoarea moarte a soției sale iubite. Mamă bună a copiilor lor. El rămânând trist și îngândurat tot restul vieții, murind sănătos și bătrân, dar îndrăgostit de dragostea ei!
6. - Esențiala diferență dintre două expresii consacrate și extrem de expresive. Dar care numai aparent definesc aceleași lucruri: munca și truda. Pentru că în vreme ce munca pare a îngloba orice activitate umană, truda definește doar greaua povară a îndeletnicirilor țăranului, în general, și ale celui român în special. Truda presupunând mai mult decât efortul fizic al plugarului. Ea fiind, în primul rând, strădania înnăscută și știința dobândită în a fi urmaș demn al părinților săi vrednici din sat; De a fi fecior adevărat sau fată adevărată; Soț bun și iubitor sau soție bună și iubitoare; Tată grijuliu sau mamă grijulie; Bunic povestitor sau bunică povestitoare la nepoți și nepoate în lungile nopți de iarnă; De a ști când și cum să are cu plugul ogorul; Cum și cu ce să-l îngrașe și să-l însămânțeze; Care este vremea cea mai potrivită a fiecărei lucrări; Ce și câte vite și păsări de curte să crească, cum să le înmulțească, cu ce să le hrănească și să le ocrotească sau să le vindece de boli; Ce pomi fructiferi și în care pământuri să-i planteze și cu ce soiuri să-i altoiască; Ce utilaje, ce scule și ce unelte îi sunt de trebuință, cum să le folosească și cum să le întrețină; Care este locul cel mai nimerit din curtea sau din grădina casei sale, să sape fântâna cu apă rece și bună; Cărui negustor de la oraș să-i vândă și cu cât surplusul agoniselei trudei sale zilnice; Cât va cheltui și cât va pune deoparte pentru vremuri grele; Care este cel mai nimerit copil (fecior sau fată) pentru a rămâne pe curtea părintească, ca să aibă grijă de ei la bătrânețe; Ce și câtă școală să facă fiecare dintre copii, iar în funcție de dotarea, de perseverența și de dorința fiecăruia, cine va fi domn sau muncitor la oraș, cine țăran-plugar adevărat, păstor de vite, oier, cioban sau pădurar în sat. Așadar, truda a fost și a rămas a țăranului român-plugar, iar pentru asta i-a trebuit și îi trebuie nu numai multă hărnicie și pricepere, dar și măcar o fărâmă de deșteptăciune, de credință creștină și de bunăcuviință! Nu întâmplător, în lunile de iarnă, îl auzi pe țăranul harnic văitându-se că-l dor mâinile de atâta nemuncă!
