ÎNTRE ROMÂNIA ȘI UNGARIA: COLABORARE BUNĂ LA FRONTIERA COMUNĂ… CE PĂCAT CĂ NU SE VĂD ȘI REZULTATELE…

Distribuie pe:

În urma unei convorbiri telefonice între Marcel Vela, ministrul român al Afacerilor Interne, și omologul său ungar, Sandor Pinter, au fost luate măsuri suplimentare în vederea fluidizării traficului prin punctul de trecere a frontierei comune, Nădlac 2, care a fost stabilit drept culoar de tranzit pentru transportul rutier.

Demnitarii au evidențiat „foarte buna cooperare și au apreciat reciproc eforturile depuse în scopul limitării răspândirii COVID 19", arată Direcția de Informare și Relații Publice din cadrul ministerului.

Privind deschiderea punctelor de trecere a frontierei: Urziceni, Salonta și Săcuieni, strict pentru deplasarea lucrătorilor transfrontalieri de cetățenie română și ungară, care domiciliază în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, Marcel Vela și-a exprimat disponibilitatea ca, în funcție de necesități, să poată fi deschise și punctele de la Petea și Turnu, în același scop.

În vederea decongestionării punctului de trecere a frontierei Nădlac 2 și pentru funcționarea corespunzătoare a „culoarului verde", partea română a propus - iar partea ungară a fost de acord - ca acest punct să fie folosit în exclusivitate pentru camioane și traficul de mărfuri, urmând ca traficul de persoane să fie direcționat către Nădlac 1.

În consecință, începând din 2 aprilie, ora 20 (ora României), traficul prin punctul de trecere a frontierei Nădlac 1 este deschis numai pentru autoturisme. Această separație a tranzitului va duce la fluidizarea traficului pentru camioane prin punctul Nădlac 2. Ca măsură suplimentară a fost mărit dispozitivul de ordine publică pe traseul Nădlac 1- Autostrada A1, inclusiv în localitățile Nădlac și Pecica, au convenit cei doi oficiali.

De asemenea, echipaje ale poliției rutiere vor însoți convoaie de maxim 10 autoturisme care vor fi preluate de la frontieră și conduse până în județele de destinație prin preluarea escortei de fiecare inspectorat județean de poliție sau jandarmerie de pe traseu.

Pe de altă parte, Marcel Vela, care, la 1 aprilie, a trimis control la vama Nădlac, a constatat (cam târziu - n.n.) că „a mai apărut un fenomen: foarte mulți cetățeni vin până la granița din România, iar apoi o traversează pietonal. Este o situație inedită, care acum pare organizată. Noi pe rutier aveam deja modalități de lucru, cu convoi rutier escortat, dar în varianta pietonală trebuie să găsim o soluție (…) să găsim un mijloc de transport pentru ei prin care să nu îi mai lăsăm să intre prin localități" (sursa - specialarad.ro; foto - realitateadearad.net)

Ministrul a spus că încă nu a făcut o anchetă, această traversare pietonală nu este ilegală, dar că trebuie să verifice dacă ceea ce fac acești oameni „nu este deja un fenomen, având în vedere că pe intrarea rutieră verificarea este riguroasă, iar abaterile sunt sancționate, suntem preocupați ca orice fisură din sistem să fie rezolvată (…). S-ar putea ca toți să fie opriți, urcați în autocare, duși în convoi, fiindu-le interzis să mai umble prin localitățile de frontieră, trebuie evaluați pentru ce motiv trec granița", a conchis Marcel Vela.

MAI va urmări cu vigilență și fenomenul trecerii pietonale a graniței de la Nădlac.

...Ceea ce se vede cu ochiul liber, dom' ministru…

Altminteri… no comment…

Lasă un comentariu