UE, SPRIJIN DE URGENȚĂ PENTRU SECTORUL SĂNĂTĂȚII: COMISIA EUROPEANĂ MOBILIZEAZĂ 3 MILIARDE DE EURO

Distribuie pe:

Comisia dorește să sprijine în mod direct sistemele de sănătate din statele membre ale UE în lupta lor împotriva pandemiei de coronavirus printr-o serie de măsuri care pot fi adoptate cel mai bine la nivelul UE. Pentru a finanța această acțiune, Comisia mobilizează 3 miliarde EUR din bugetul UE, din care 2,7 miliarde EUR vor fi acordate prin intermediul Instrumentului dedicat sprijinului de urgență și 300 de milioane EUR prin intermediul capacității de echipamente medicale rescEU. Vor fi posibile contribuții suplimentare din partea statelor membre, precum și a persoanelor fizice și a fundațiilor și chiar prin intermediul finanțării participative.

Astfel, Comisia va fi în măsură:

• să achiziționeze direct sprijin de urgență în numele statelor membre și să distribuie echipamente medicale, cum ar fi măștile și dispozitivele de protecție respiratorie;

• să sprijine financiar și să coordoneze nevoile urgente, cum ar fi transportul de echipamente medicale și de pacienți în regiunile transfrontaliere;

• să sprijine construirea de spitale de campanie mobile.

Comisia va efectua achiziții directe în numele statelor membre și va concentra sprijinul în zonele unde este nevoie de acesta.

Pe termen mediu și lung și grație acestor instrumente, UE va fi în măsură să sprijine capacitățile de testare ale statelor sale membre, precum și orice cercetare medicală relevantă. În acest mod, Comisia va oferi un răspuns din partea UE în contextul crizei sanitare, până la terminarea acesteia și va colabora cu autoritățile sanitare naționale din statele membre, cu organizațiile internaționale și cu sectorul neguvernamental.

Acțiunile concrete vor depinde de nevoile țărilor UE. De exemplu, Comisia va depune eforturi pentru:

• a sprijini importurile, transportul și distribuția de echipamente de protecție, concentrându-se asupra regiunilor cel mai grav afectate;

• a sprijini transportul pacienților care au nevoie de acest lucru către spitale transfrontaliere ce pot oferi o capacitate disponibilă;

• a stimula dezvoltarea rapidă de medicamente și de metode de testare.

Alte acțiuni vor fi, de asemenea, posibile, în funcție de evoluția nevoilor statelor membre, ale spitalelor, ale medicilor și ale pacienților.

Pentru a asigura finanțarea necesară, Comisia recurge exclusiv la bugetul UE pentru perioada 2014-2020 și mobilizează toate resursele disponibile în limitele cheltuielilor pentru 2020.

Din acest motiv, Comisia a prezentat și un proiect de buget rectificativ, o propunere de reorganizare a unei părți a cheltuielilor UE pentru acest an în conformitate cu cele mai recente priorități, pentru a asigura:

• 300 de milioane EUR pentru capacitatea de echipamente medicale rescEU, ceea ce va contribui la procurarea și distribuirea de materiale medicale suplimentare în întreaga UE. Finanțarea se va adăuga la cele 80 de milioane EUR deja alocate luna trecută.

• mobilizarea directă a 2,7 miliarde EUR către Instrumentul Uniunii Europene dedicat sprijinului de urgență, al cărui obiectiv general constă în completarea celorlalte instrumente ale UE, în cazurile în care acestea nu pot acționa singure, răspunzând direct situațiilor de criză din întreaga UE, cu posibilitatea de a modifica acest instrument astfel încât să poată fi utilizat în contextul pandemiei de coronavirus.

Obiectivul inițiativei va fi acela de a oferi sprijin specific statelor membre și regiunilor celor mai afectate.

Având în vedere evoluția rapidă a crizei sanitare în întreaga Uniune, nu poate exista o alocare prestabilită pentru fiecare stat membru. Echipa care gestionează inițiativa va monitoriza evoluțiile în curs și va răspunde în funcție de gravitatea relativă a crizei în diferitele state membre, precum și în funcție de măsurile și instrumentele deja existente.

UE a adoptat deja o serie de măsuri pentru a combate pandemia de coronavirus pe întreg teritoriul UE, în Balcanii de Vest și în țările din cadrul Parteneriatului estic.

Printre măsurile luate până în prezent se numără, în special, deblocarea de investiții în valoare de 37 de miliarde EUR din fondurile de coeziune ale UE pentru a le permite statelor membre să cumpere echipamente medicale, să plătească medicii și să ajute întreprinderile mici și mijlocii să își plătească în continuare personalul; crearea primei capacități rescEU de echipamente medicale și finanțarea repatrierii resortisanților UE blocați în întreaga lume. Până în prezent, mecanismul de protecție civilă al Uniunii a facilitat repatrierea a 10.017 cetățeni ai UE către Europa, cu 47 de zboruri. (sursa - ec.europa.eu/romania/news/20200402-sprijin-de-urgenta-ro) 

Lasă un comentariu